Despre Baal HaSulam

0
677

Despre Baal haSulam
Despre Baal haSulam

Rav Iehuda Leib HaLevi AȘlag

 

Rabinul Iehuda Leib HaLevi Așlag (1884 – 1954) este denumit şi Baal HaSulam – “Stăpânul scării”, pentru comentariul său “Scara” cu privire la cartea Zohar. Toată viaţa şi-a dedicat-o interpretărilor şi inovaţiilor în înţelepciunea Cabala şi diseminării acesteia în Israel şi in întreaga lume.

El a dezvoltat o metodă unică de a studia Cabala, prin care orice persoană, poate cerceta în profunzime realitatea în care trăim şi poate dezvălui originile şi scopul existenţei sale.

Baal HaSulam s-a născut în Polonia, pe 24 septembrie 1884. La vârsta de 19 ani a fost hirotonisit ca Rabin de către cei mai mari rabini din Varşovia şi a servit timp de 16 ani ca judecător şi învăţător. Învăţătorul lui a fost Rabinul Iehoşua din Porsov. În 1921 Baal HaSulam a emigrat în Israel şi s-a stabilit în Oraşul Vechi din Ierusalim. Cuvintele lui s-au răspândit repede printre evreii care au emigrat din Polonia, el devenind astfel repede cunoscut ca o autoritate în Cabala. Încet, încet s-a format în jurul lui un grup de studenţi, care au început să vină la el acasă în orele cele mai mici ale nopţii pentru a învăţa Cabala. Pe urmă Baal HaSulam s-a mutat din Oraşul Vechi şi s-a stabilit în Ghivat Şaul, unde a servit timp de câţiva ani ca Rabinul cartierului. Anii 1926 – 1928, i-a petrecut la Londra.

Pe parcursul şederii sale la Londra, Baal HaSulam a scris comentariile “Panim Meirot u Masbirot”, pentru cartea “Pomul vieţii” scrisă de Ari cel Sfânt, care a fost tipărită în anul 1927, şi a ţinut corespondenţa prin scrisori cu elevii săi din Israel. În 1933, a publicat broşurile “Matan Tora – Predarea Torei”, ” HaArvut – Angajamentul (Garanţia) ” şi “HaȘalom – Pacea” .

Cele două mari lucrări ale sale, rezultatul multor ani de muncă, sunt “Talmud Eser HaSefirot – Studiul celor Zece Sfirot” bazate pe scrierile lui Ari şi “Peruş Hasulam – Comentariile scării” la cartea Zohar. Publicaţia celor şaisprezece volume “Talmud eser HaSefirot” a început în anul 1937. În anul 1940 a publicat cartea “Beit Şaar HaKavanot – Poarta Intenţiilor” cu comentarii selectate din scrierile lui Ari. “Peruş HaSulam” pentru Zohar, a fost tipărită în optsprezece volume în anii 1945 – 1953. Mai târziu, a scris alte trei volume conţinând comentarii cu privire la “Zoharul nou” a căror tipărire a fost finalizată în 1955, după moartea acestuia.

În Introducerea la cartea Zohar, Baal HaSulam scrie: “Şi eu am numit acest comentariu Sulam (scara), pentru a arăta că rolul lui este la fel ca rolul oricărei scări, căci dacă aveţi un pod plin de toate bunătăţile, atunci tot ceea ce trebuie este o scară pentru a urca pe ea. Şi atunci tot binele din lume este în mâna ta” (alineatul 48).

Baal HaSulam a scris o serie de introduceri, care pregătesc studenții pentru studiul corect al textelor cabalistice, printre care sunt ; Prefaţă la cartea Zohar, Introducere la cartea Zohar, Prefaţă la înţelepciunea Cabala, Prefaţă la Comentariile scarii, Prefaţă generală la Pomul vieţii şi Introducere în Studiul celor Zece Sfirot.

În anul 1940, Baal HaSulam a publicat primul număr al revistei HaUma (Naţiunea). În ultimii săi ani, a scris “Ctavei hador haaharon – Articolele ultimei generaţii” în care a analizat diferite regimuri sociale şi chiar a marcat un plan amănunţit pentru construirea unei viitoare societăţi corecte.

Baal HaSulam nu s-a mulţumit numai cu punerea ideilor sale pe hârtie, ci a acţionat cu fermitate pentru a le promova. El s-a întâlnit cu mulţi lideri a localităţilor din Israel, liderii partidului muncii şi cu multe personalităţi publice. Printre aceştia se enumeră şi David Ben Gurion, Zalman Şazar, Moşe Sade, Haim Arlozorov, Dov Sadan şi marele poet Haim Nahman Bialic. David Ben Gurion, după cum e scris într-una din scrisorile lui, s-a întâlnit de mai multe ori cu Aşlag, şi se pare că a fost surprins, “Am vrut să vorbesc cu el despre Cabala şi el cu mine despre socialism” (Arhiva Ben Gurion, agende, 11 august 1958 ).

În eseul său “Trei vizite și ceea ce este între ele” scrie Dov Sadan : Rabinul Iehuda Leib Aşlag, dintre cei mai mari cabalişti ai timpului, cu scopul de a transforma fundamentele Cabalei într-un motor al generaţiei noastre, prin intermediul percepţiilor sale socialiste, care se bazează pe cele de mai sus, a solicitat un contact cu mişcarea kibuţnică.

S-ar putea să pară surprinzător să vedem că Baal HaSulam căuta o legătură cu Mişcarea Evreiască a Muncitorilor şi cu liderii acesteia, având în vedere marile diferenţe de mentalitate dintre ei. Cu toate acestea, un studiu profund al scrierilor sale dezvăluie o fascinantă şi inteligentă persoană, implicată în evenimentele din Israel şi din întreaga lume, ale cărei idei sunt considerate revoluţionare şi îndrăzneţe până în ziua de azi.

 

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts