Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

0
2038

***

1) La începutul cuvintelor mele mi se pare o mare nevoie de a sparge un zid de fier, care ne separă de înțelepciunea Cabalei, de la momentul distrugerii Templului, până la această generație. Acesta apasă în mare măsură asupra nostră și trezește frica de a fi uitat de Israel.

Cu toate acestea, atunci când încep să vorbesc cu cineva despre acest studiu, prima întrebare este: „De ce trebuie să știu cât de mulți îngeri sunt în cer și care sunt numele lor? Nu pot să îndeplinesc întreaga Tora, în toate detaliile și complicațiile sale, fără această cunoaștere?”.

În al doilea rând, el va întreba: „Înțelepții au stabilit deja că trebuie mai întâi să te umfli în stomac cu Mișna și Gemara [Ghemara (ro.) / Gmarah (heb.)]. Astfel, cum poate cineva să se amăgească că au finalizat deja întreaga Tora revelată, și mai are de învățat doar înțelepciunea cea ascunsă?”.

În al treilea rând, omul se teme că se va amărî din cauza acestui angajament. Acest lucru se datorează faptului că au existat deja incidente de deviere de la calea Torei, din cauza angajamentului în Cabala. De aceea, „De ce am nevoie de acest necaz? Cine este atât de prost să se pună în pericol fără niciun motiv?”.

În al patrulea rând: Chiar și cei care sunt în favoarea acestui studiu, acesta le este permis numai celor sfinți, slujitori ai Creatorului, și nu toți se pot apropia de El.

În al cincilea rând, și cel mai important, „Există un comportament printre noi, că atunci când ești în dubiu, să faci cum fac ceilalți oameni”,  și ochii mei văd că toți cei care studiază Tora în generația mea sunt de o singură părere, și se abțin din studiul ascuns. Mai mult decât atât, ei sfătuiesc pe cei care le cer sfatul, că fără îndoială, este de preferat să studiezi o pagină de Gemara în locul acestei promisiuni.

2) Într-adevăr, dacă am stabilit inimile noastre ca să răspundem la o singură, dar foarte celebră întrebare, eu sunt sigur că toate aceste întrebări și îndoieli vor dispărea la orizont, și când vei privi spre locul lor le vei găsi plecate. Această întrebare este o întrebare pe care toată lumea și-o pune, și anume: „Care este sensul vieții mele?”. Cu alte cuvinte, acest număr de ani ai vieții noastre, care ne-au costat atât de mult, numeroasele dureri și chinuri pe care le-am suferit pentru ei, ca să-i împlinim la maximum, cine este beneficiarul lor? Sau chiar mai precis, eu pe cine încânt?

Este adevărat că istoricii au obosit gândindu-se la ea, și mai ales în generația noastră. Nimeni nu dorește să o ia în considerare. Cu toate acestea, întrebarea persistă ca ceva amar și e mai vehementă ca niciodată. Uneori ne pomenim cu ea, vine neinvitată, ciocănind în mintea noastră și trântindu-ne la pământ înainte de a găsi celebrul truc al plutirii în derivă pe curenții vieții, ca întotdeauna.

3) Într-adevăr, rezolvarea acestei mari enigme stă în versetul: „Gustați și vedeți că Domnul este bun”. Cei care păzesc corect Tora și Mițvot sunt cei care au gustat gustul vieții. Ei sunt cei care văd și mărturisesc că Domnul este bun, după cum spun înțelepții noștri, că El a creat lumile pentru a face bine creațiilor Sale, deoarece rolul Binelui este de a face bine.

Cu toate acestea, cei care nu au simțit încă gustul vieții din respectarea Torei și Mițvot, nu pot simți și înțelege că Domnul este bun, după cum spun înțelepții noștri, că atunci când Creatorul ne-a creat, singurul Lui scop a fost pentru beneficiul nostru. De aceea, nu avem niciun alt sfat, doar să păstrăm în mod corect Tora și Mițvot.

Este scris în Tora (Parașat Nițavim): „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul”. Acest lucru înseamnă că înainte de dăruirea Torei, am avut doar moartea și răul în faţa noastră, după cum spun înțelepții noștri: „Cei răi, în viața lor, se numesc ‚morți’”. Acest lucru se datorează faptului că moartea lor este mai bună decât viața lor, ca și durerea și suferința pe care o vor îndura pentru hrana lor, care este de multe ori mai mare decât mica plăcere pe care ei o simt în această viață.

Cu toate acestea, acum ne-au fost date Tora și Mițvot, iar păstrându-le, suntem răsplătiți cu viața reală, veselă și încântătoare de la Stăpânul ei, după cum este scris: „Gustați și vedeți că Domnul este bun”. De aceea, este scris: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele”, pe care nu le-au avut în realitate, deloc, înainte de dăruirea Torei.

Și scrie la sfârșit: „Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta”. Este aici o afirmație care aparent se repetă: „Alege viața, ca să trăiești”. Cu toate acestea, este o referință la viață în respectarea Torei și Mițvot, în care există viața reală. Cu toate acestea, o viață fără Tora și Mițvot este mai grea decât moartea. Acesta este înțelesul cuvintelor înțelepților noștri, „Cei răi, în viața lor, se numesc ‚morți’”.

Scriptura spune: „ca să trăiești, tu și sămânța ta”. Aceasta înseamnă nu doar că o viață fără Tora îl întristează pe Stăpânul său, ci de asemenea, el nu poate încânta pe alții. Omul nu găsește nicio mulțumire, nici măcar în descendența sa, din moment ce viața urmașilor săi este, de asemenea, mai grea decât moartea. Prin urmare, ce dar le lasă lor?

Cu toate acestea, nu numai că cel care trăiește în Tora și Mițvot se bucură de propria viață, dar el este chiar fericit să aibă copii și să le lase moștenire această viață bună. Acesta este sensul pentru, „ca să trăiești, tu și sămânța ta”, căci el primește plăcere suplimentară din viața urmașilor săi, pentru care a fost cauza.

4) Acum puteți înțelege cuvintele înțelepților noștri despre versetul „Prin urmare, alege viața”. aceștia spun, „Vă învăț să alegeți partea vieții, ca unul care spune fiului său: ‚Alege-ți o parte bună din țara mea’. El îl așează pe partea cea mai bună, și îi spune: ‚Alege acest lucru pentru tine’. Este scris despre acest lucru: „’Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu’, punând o mână pe noroc, spunând, ‚Acest lucru, ia-l pentru tine’”.

Cuvintele sunt aparent bizare. Versetul spune: „Alege viața”. Aceasta înseamnă că cineva face alegerea pentru el însuși. Cu toate acestea, ei spun că El îl așează pe partea cea mai bună. Astfel, aici mai există alegere? Mai mult, ei spun că Creatorul pune mâna cuiva pe noroc. Acest lucru este într-adevăr uimitor, pentru că în caz afirmativ, unde este atunci alegerea omului?

Acum puteți vedea adevăratul sens al cuvintelor lor. Este adevărat că Însuși Creatorul pune mâna omului pe noroc, dându-i o viață de plăcere și mulțumire în viața corporală, care este plină de chin și durere, și lipsită de orice conținut. Inevitabil, omul se îndepărtează în mod necesar și evadează atunci când vede, chiar și printre fisuri, un loc liniștit. El fuge din această viață, care este mai grea decât moartea. Într-adevăr, nu există o poziționare mai bună a mâinii cuiva, decât aceasta, a Lui.

Și alegerea omului se referă doar la scopul consolidării. Acest lucru se datorează faptului că există cu siguranță nevoie de un efort mare și străduință înainte ca omul să-și purifice propriul corp pentru a fi capabil să țină corect Tora și Mițvot, nu pentru propria lui plăcere, ci pentru a aduce mulțumire Creatorului său, ceea ce se numește Lișma (pentru Numele Său). Numai în acest mod omul este înzestrat cu o viață de fericire și farmec, care vine prin respectarea Torei.

Cu toate acestea, înainte de a ajunge la purificare există cu siguranță o alegere de a se consolida pe calea cea bună prin tot felul de mijloace și tactici. De asemenea, omul trebuie să facă tot ce mâna găsește puterea de a face, până când finalizează lucrarea de purificare și nu va cădea sub propria sarcină, la jumătatea drumului.

5) În conformitate cu cele de mai sus, veți înțelege cuvintele înțelepților noștri din Masechet Avot: „Așa este calea Torei: mănâncă pâine cu sare, bea puțină apă, dormi pe pământ, du o viață întristată și muncește în Tora. Dacă așa o să faci, fericit vei fi; fericit în această lume și fericit în lumea viitoare”.

Trebuie să ne întrebăm despre cuvintele lor: În ce fel  înțelepciunea Torei diferită de celelalte învățături ale lumii, care nu au nevoie de acest ascetism și viață întristată, iar munca în sine este suficientă pentru a dobândi aceste învățături? Chiar dacă noi muncim considerabil în Tora, asta nu este suficient pentru a dobândi înțelepciunea ei, decât prin intermediul torturării prin pâine cu sare și o viață întristată.

Finalul cuvintelor este cu atât mai surprinzător, așa cum s-a spus: „Dacă așa o să faci, fericit vei fi; fericit în această lume și fericit în lumea viitoare”. Acest lucru se datorează faptului că este posibil să fiu fericit în lumea următoare. Dar, în această lume, în timp ce eu mă chinui si nu mănânc, nu beau și nu dorm, ducând o viață îndurerată, aș spune despre o astfel de viață, „fericit în această lume”? Este acesta sensul unei vieți fericite în această lume?

6) Cu toate acestea, este explicat mai sus rezultă că angajarea corectă în Tora și Mițvot, în starea sa strictă, este de a dărui mulțumire Creatorului, și nu pentru mulțumirea de sine. Și acest lucru este imposibil de realizat altfel decât prin muncă și un mare efort în purificarea corpului.

Prima tactică este de a te obișnui de a nu primi nimic pentru propria plăcere, chiar și lucrurile permise și necesare pentru existența propriului corp, cum ar fi mâncare, băutură, dormit, și alte astfel de necesități. Astfel, omul se va desprinde complet de orice plăcere care vine la el, chiar și în necesități, în împlinirea subzistenței sale, până când acesta duce o viață îndurerată în sensul său literal.

Și, după ce omul se obișnuiește cu acest fapt, și corpul său nu posedă nicio dorință de a primi vreo plăcere pentru el însăși, este acum posibil ca el să se angajeze în Tora și să respecte Mițvot în acest mod, de asemenea, pentru a dărui mulțumire Creatorului său și deloc pentru propria lui plăcere.

Atunci când cineva dobândește asta, este recompensat cu savurarea unei vieți fericite, plină de bunătate și încântare fără nicio pată de durere, care apare în practica Torei și Mițvot Lișma. Să spunem ca Rabi Meir (Avot 6), „Oricui se angajează în Tora Lișma i se acordă multe lucruri. Mai mult decât atât, întreaga lume este plină de satisfacții pentru el, secretele Torei îi sunt revelate, iar el devine ca un izvor curgător”.

Despre el versetul spune: „Gustați și vedeți că Domnul este bun”. Cel care gustă aroma practică a Torei și Mițvot Lișma este înzestrst cu a vedea intenția Creației asupra lui însuși, care este de a face numai bine creațiilor sale, așa cum comportamentul Binelui este de a face bine. Apoi se bucură și își găsește plăcerea în numărul anilor de viață pe care Creatorul i-a acordat, și întreaga lume este plină de satisfacții pentru el.

7) Acum veți înțelege cele două fețe ale monedei, de angajament în Tora și Mițvot: Pe de o parte, aceasta este calea Torei, ceea ce înseamnă pregătirea extensivă pe care omul trebuie să o facă pentru a pregăti purificarea corpului său înainte de a fi de fapt răsplătit cu păstrarea Torei și Mițvot.

În această stare, el se angajează în mod necesar în Tora și Mițvot Lo Lișma (nu pentru numele Său), dar amestecat cu mulțumirea de sine. Acest lucru se datorează faptului că nu a fost încă purificat și curățit trupul de dorința de a primi plăcere din vanitățile acestei lumi. În acest timp, trebuie să ducă o viață întristată și de muncă în Tora, așa cum este scris în Mișna.

Cu toate acestea, după ce completează calea Torei, și-a purificat deja corpul și este acum gata să țină Tora și Mițvot Lișma, pentru a aduce mulțumire Creatorului, el trece pe cealaltă parte a monedei. Aceasta este viața de plăcere și de mare liniște, în care scopul Creației – „de a face bine creațiilor Sale” – se referă, la ceea ce înseamnă o viață fericită în această lume și în lumea viitoare.

8) Aceasta explică marea diferență dintre înțelepciunea Tora și restul învățăturilor din lume: Însușirea celorlalte învățături din acestă lume, nu îți aduce niciun beneficiu în viață în această lume, de niciun fel. Acest lucru se datorează faptului că acestea nu te răsplătesc cu o satistacție pentru chinurile și suferițele experiențelor din timpul vieții. De aceea, în studiu omul nu trebuie să-și corecteze corpul, iar munca pe care o face în schimb este suficientă, la fel ca toate celelalte bunuri lumești dobândite în schimbul muncii și trudei.

Cu toate acestea, unicul scop al angajamentului în Tora și Mițvot este de a face o persoană demnă de a primi toată bunătatea din gândul Creației, aceea „de a face bine creațiilor Sale”. De aceea, trebuie în mod necesar să se purifice corpul cuiva, ca să merite acea Dumnezeiască bunătate.

9) Acest lucru clarifică în detaliu cuvintele Mișna: „Dacă așa o să faci, fericit vei fi în această lume”. Ei au făcut această precizare în mod deliberat, pentru a indica faptul că o viață fericită în această lume este doar pentru cei care au finalizat calea Torei. Astfel, chinuirea prin a nu mânca, a nu bea, a nu dormi și a duce o viață întristată care sunt menționate aici, este valabilă doar pentru cei care sunt în același timp pe calea Torei. Acesta este motivul pentru care ei au declarat meticulos, „Aceasta este calea Torei”.

Iar când cineva completează această cale de Lo Lișma în viață întristată și sacrificii, Mișna încheie, „… fericit ești în această lume”. Acest lucru se datorează faptului că vi se va acorda acea fericire și bunătate din gândul Creației, și întreaga lume va fi plină de satisfacții pentru tine, chiar și această lume, și cu atât mai mult lumea viitoare.

10) În Zohar (Bereșit p.31b) scrie despre versetul: „Și Dumnezeu a zis: ‚Să fie lumină!’ Și a fost lumină”, ​​a fost lumină pentru această lume și a fost lumină pentru lumea viitoare. Acest lucru înseamnă că acțiunile creației au fost realizate în măsura și forma lor deplină, ceea ce înseamnă în cea mai deplină glorie și perfecțiune a lor. În consecință, Lumina care a fost creată în prima zi a apărut în toată perfecțiunea ei, care conține viața acestei lumi, în farmec total și blândețe, așa cum este exprimat în cuvintele: „Să fie lumină!”.

Cu toate acestea, pentru a pregăti un loc de alegere și de muncă, El s-a oprit și a ascuns-o pentru cei drepți, la sfârșitul zilelor, așa cum spun înțelepții noștri. De aceea, ei au spus în limba lor pură, „Să fie lumină pentru această lume”. Cu toate acestea, nu a rămas așa, ci a făcut-o „să fie lumină pentru lumea viitoare”.

Cu alte cuvinte, cei care practică Tora și Mițvot Lișma sunt răsplătiți cu ea numai la sfârșitul zilelor, în timpul sfârșitului zilelor, după încheierea purificării corpului lor, pe calea Torei. Apoi, ei sunt răsplătiți cu acea mare Lumină în această lume, de asemenea, așa cum au spus înțelepții noștri: „Vei vedea lumea ta în timpul vieții tale”.

11) Cu toate acestea, găsim și vedem în cuvintele înțelepților Talmudului, că ei au făcut calea Torei mai ușoară pentru noi, decât înțelepții Mișna. Acest lucru se datorează faptului că ei au spus: „Omul trebuie să practice întotdeauna Tora și Mițvot, chiar și Lo Lișma, iar de la Lo Lișma, el va ajunge la Lișma, pentru că Lumina din ea reformează”.

Astfel, ei ne-au oferit o nouă modalitate în loc de penitența prezentată mai sus – menționată în Mișna, Avot: „Lumina Torei”. Ea poartă suficientă putere pentru a reforma omul și pentru ca să-l aducă la practica Torei și Mițvot Lișma.

Ei nu au menționat aici penitența, ci că doar implicarea în Tora și Mițvot oferă omului Lumina care reformează, astfel încât el să se poată angaja în Tora și Mițvot, în scopul de a aduce mulțumire Creatorului său și nu pentru propria lui plăcere. Și acest lucru se numește Lișma.

12) Cu toate acestea, pare că trebuie să punem la îndoială cuvintele lor. La urma urmei, am găsit câțiva studenți ale căror practici în Tora nu îi ajută să ajungă la Lișma prin Lumina din ea. Într-adevăr, practica Torei și Mițvot în Lo Lișma înseamnă că cineva crede în Creator, în Tora, și în răsplată și pedeapsă. Și el se angajează în Tora, deoarece Creatorul a poruncit angajarea, dar asociază propria sa plăcere cu aducerea de mulțumire Creatorului său.

Dacă, după toate problemele din practicarea Torei și Mițvot, el va învăța că nicio plăcere sau beneficiu pentru sine nu vine la el prin acest mare efort și încordare, el va regreta că a făcut toate aceste eforturi. Acest lucru se datorează faptului că de la bun început, el s-a torturat să creadă că, de asemenea, se va bucura de efort. Acest lucru se numește Lo Lișma.

Cu toate acestea, înțelepții noștri au permis începutul practicii în Tora și Mițvot în Lo Lișma, pentru că de la Lo Lișma ajungem la Lișma. Totuși, nu există nicio îndoială că, dacă acest student nu a fost recompensat cu credința în Creator și în Legea Sa, dar încă mai trăiește în îndoială, nu este vorba despre el în ceea ce au spus înțelepții noștri, „din Lo Lișma el va ajunge la Lișma”. Nu este vorba despre el în ceea ce au spus că, prin angajarea în ea „Lumina din ea îi reformează”.

Acest lucru se datorează faptului că Lumina Torei strălucește numai pentru cei cu credință. În plus, măsura Luminii este ca măsura forței credinței. Cu toate acestea, pentru cei fără credință este invers, căci ei primesc întunericul Torei și ochii lor se întunecă.

13) Înțelepții au prezentat deja o alegorie frumoasă despre versetul: „Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină” (Amos 5). Există o alegorie despre un cocoș și un liliac, care așteptau Lumina. Cocoșul i-a zis liliacului: „Aștept Lumina, deoarece Lumina este a mea. Dar tu, de ce ai nevoie de Lumină?” (Sanhedrin 98b).

În mod evident, acei studenți care nu au fost înzestrați cu a ajunge de la Lo Lișma la Lișma din cauza lipsei lor de credință, nu au primit nicio Lumină a Torei. Astfel, ei umblă în întuneric și vor muri fără înțelepciune.

Pe de altă parte, cei care împărtășesc credința completă, ea le este garantată în cuvintele înțelepților noștri, deoarece dacă aceștia se angajează în Tora, chiar și în Lo Lișma, Lumina din ea îi va reforma. Ei vor fi împărtăși Tora Lișma, care le aduce o viață fericită și bună în această lume și în lumea viitoare, chiar și fără o suferință prealabilă și o viață tristă. Despre ei scrie versetul: „Atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării”.

14) În ceea ce privește o chestiune ca cea de mai sus, am interpretat cuvintele înțelepților noștri: „El, a cărui îndeletnicire este Tora”. Măsura credinței sale este evidentă în practica sa în Tora, deoarece literele cuvântului, Umanuto (activitatea lui), sunt aceleași (în ebraică) ca literele cuvântului, Emunato (credința lui).

Este ca o persoană care are încredere în prietenul său și îi împrumută bani. El poate avea încredere în el cu un ban, iar în cazul în care el îi cere doi bani el va refuza să-l împrumute. S-ar putea să aibă încredere în el, de asemenea, cu o sută de bani, dar nu mai mult. De asemenea, el ar putea avea încredere în el suficient ca să-i împrumute jumătate din proprietățile sale, dar nu toate proprietățile. În cele din urmă, el poate avea încredere în el cu toate proprietățile sale, fără nicio urmă de teamă. Această ultimă credință este considerată  „credință întreagă”, iar formele anterioare sunt considerate „credință incompletă”. Mai degrabă, este credință parțială, mai multă, sau mai puțină.

În mod similar, cineva alocă doar o oră pe zi pentru a practica Tora și muncește în afara măsurii credinței sale în Creator. Un altul alocă două ore, după măsura credinței sale în Creator. Al treilea nu neglijează niciun singur moment din timpul său liber fără să se angajeze în Tora și muncă. Astfel, numai credința ultimului este întreagă, deoarece el are încredere în Creator, cu toată proprietatea sa. Celor dintâi, cu toate acestea, credința le este încă incompletă.

15) Astfel, este foarte bine clarificat faptul că nu trebuie să se aștepte că angajamentul în Tora și Mițvot în Lo Lișma îl va aduce la Lișma, cu excepția cazului când omul știe în inima lui că și-a asumat credința în Creator și în Tora, în mod corespunzător. Acest lucru se datorează faptului că atunci Lumina din ea îl reformează și el va atinge „ziua Domnului”, în care totul este Lumină. Sfințenia credinței purifică ochii săi să se bucure de Lumina Lui până când Lumina Torei îl reformează.

Cu toate acestea, cei fără credință sunt lilieci. Ei nu se pot uita la lumina zilei, deoarece lumina zilei a fost inversată pentru ei într-un întuneric mai teribil decât întunericul nopții, așa cum aceștia se hrănesc doar în întunericul nopții.

În acest fel, ochii celor fără credință sunt orbi față de Lumina lui Dumnezeu; prin urmare, Lumina devine întuneric pentru ei. Pentru ei, poțiunea vieții este transformată într-o poțiune a morții. Despre ei se scrie: „Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină”. Astfel, în primul rând, omul trebuie să ajungă la întreaga lui credință.

16) Aceasta răspunde la încă o întrebare din Tosfot (Taanit p.7): „Cel care practică Tora Lișma, Tora lui devine pentru el o poțiune de viață. Cel ce practică Tora Lo Lișma, Tora lui devine pentru el o poțiune a morții. „Ei au întrebat: ‚Cu toate acestea, ei au spus: „Cineva va practica mereu Tora, chiar și în Lo Lișma, iar de la Lo Lișma el va ajunge la Lișma’”.

În conformitate cu ce am explicat mai sus, trebuie să-i  împărțim pur și simplu: Cel care se angajează în Tora pentru Mițva de a studia Tora, și crede în recompensă și pedeapsă, dar asociează plăcerea pentru sine și beneficiile cu intenția de a aduce mulțumire Creatorului său, Lumina din ea îl va reforma și el va ajunge la Lișma. Și cel care studiază nu pentru Mițva de a studia Tora, pentru că el nu crede în recompensă și pedeapsă într-o așa măsură ca să lucreze astfel pentru ea, ci o face doar pentru propria lui plăcere, ea devine o poțiune a morții pentru el, din moment ce pentru el, Lumina din ea este schimbată în întuneric.

17) Prin urmare, studentul se angajează inainte de studiu, să se întărească în credința în Creator și în călăuzirea Sa, în răsplată și pedeapsă, așa cum au spus înțelepții noștri, „Stăpânul tău poate să te recompenseze pentru munca ta”. Omul trebuie să intenționeze ca munca să fie pentru Mițvot ale Torei, și în acest fel, îi va fi dată plăcerea Luminii din ea. Credința lui se va întări și crește prin remediul din această Lumină, așa cum este scris: „Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale” (Proverbe 3: 8).

Apoi, în inima sa va fi sigur că de la Lo Lișma el va ajunge la Lișma. Astfel, chiar și unul care știe despre sine că nu a fost recompensat cu credință, mai are totuși speranță, prin practicarea Torei.

Pentru că dacă cineva stabilește în inimă și minte să atingă credința în Creator prin ea, nu există o Mițva mai mare decât asta, după cum au spus înțelepții noștri: „Habacuc a venit și a subliniat că doar: ‚cel neprihănit va trăi prin credința lui’” (Makot 24).

Mai mult decât atât, nu există niciun alt sfat decât acesta, așa cum este scris (Masechet Baba Batra 16a), „Rabi a spus: „Iov a dorit să scape toată lumea de judecată. El a spus înaintea Lui: ‚Doamne, Tu l-ai făcut pe cel drept; Tu l-ai făcut pe cel rău; cine să Te rețină?’”.

Și Rași interpretează: „Tu l-ai făcut pe neprihănit prin înclinația bună; Tu l-ai făcut pe cel rău cu ajutorul înclinației rele. Prin urmare, niciunul nu este salvat din mâna Ta, pentru că, cine poate să Te rețină? Păcătoșii sunt constrânși”. Și ce au răspuns prietenii lui Iov (Iov 15: 4)? „Într-adevăr, cu frică ar ajunge departe, și ca să afecteze devotamentul în fața lui Dumnezeu, Creatorul a creat înclinația rea, iar El a creat pentru asta condimentul Torei”.

Rași interpretează aici: „Crearea Torei, care este un condiment care revocă ‚gândurile nelegiuirii’ așa cum este scris (Kidușin p.30), „Dacă îl întâlnești pe acest păcătos, forțează-l să vină la Beit Midraș (Casa de studiu). Dacă este tare ca stânca, el se va înmuia. Prin urmare, nu sunt constrânși, căci ei ar putea să se salveze”.

18) În mod clar, ei nu se pot debarasa de judecată, dacă ei spun că au primit acel condiment și încă mai au gânduri de a păcătui, ceea ce înseamnă că sunt încă în dubiu, iar înclinația rea ​​nu a fost încă topită. Acest lucru se datorează faptului că Creatorul, care a creat și a dat înclinației rele această  ​​putere, în mod evident a știut să creeze remediul și condimentul răspunzător să slăbească puterea înclinației rele ​​și să o eradicheze.

Iar dacă cineva practică Tora și nu înlătură înclinația rea ​​din el însuși, acesta este fie pentru că el a fost neglijent în a depune munca necesară și exercitarea în practica Torei, așa cum este scris: „Eu nu am muncit, dar am găsit, să nu crezi”, sau poate a depus cantitatea necesară de muncă, dar a fost neglijent în calitate.

Acest lucru înseamnă că în timp ce practicau Tora, ei nu au stabilizat mintea și inima lor pentru a atrage Lumina Torei, care aduce credința în inima omului. Mai degrabă, ei au fost absenți cu privire la cerința principală a Torei, și anume Lumina care dă credința. Și, deși s-au programat inițial pentru asta, mintea lor s-a rătăcit în timpul studiului.

Oricum ar fi, nu pot scăpa de judecată argumentând constrângerea, pentru că înțelepții noștri au susținut strict, „Am creat înclinația rea; Am creat pentru ea Tora drept condiment”. Dacă ar fi existat excepții în asta, atunci întrebarea lui Iov ar rămâne valabilă.

19) Prin tot ceea ce a fost explicat până acum, am eliminat o mare plângere cu privire la cuvintele lui Rabi Haim Vital în introducerea sa la Șaar HaHakdamot (Poarta introducerilor) de Ari, precum și introducerea la Arborele Vieții. El scrie: „Într-adevăr, nu trebuie să se spună: ‚Voi merge să mă angajez în înțelepciunea Cabalei’, înainte ca el să se angajeze în Tora, Mișna și Talmud. „Acest lucru se datorează faptului că înțelepții noștri au spus deja: ‚Cineva nu trebuie să intre în PARDES [1], cu excepția cazului în care și-a umplut stomacul cu carne și vin’”.

Aceasta este ca și cu un suflet fără trup: el nu are nicio răsplată, sau acțiune, sau foloase înainte de a fi conectat într-un corp, atunci când acesta este întreg, corectat în Mițvot ale Torei, în cele 613 Mițvot.

Pe de altă parte, atunci când omul este ocupat cu înțelepciunea din Mișna și Talmudul Babilonian – și nu alocă o parte secretelor Torei și tainelor sale, la fel de bine – este ca un organism care stă în întuneric, fără un suflet omenesc, lumânare a lui Dumnezeu, care strălucește în ea. Astfel, organismul este uscat și nu se hrănește dintr-o sursă a vieții.

Astfel, un discipol înțelept, care practică Tora Lișma, trebuie să se implice mai întâi în înțelepciunea Torei, a Mișna și a Talmudului, atât timp cât mintea lui poate tolera. După aceea, el se va adânci în cunoașterea Creatorului, în înțelepciunea adevărului.

Este ca și atunci când regele David i-a poruncit fiului său Solomon: „cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-L”. Și dacă acea persoană găsește studiul Talmudului, greu și dificil, este mai bine să-l lase din mână odată ce el și-a încercat norocul în această înțelepciune, și să se angajeze în înțelepciunea adevărului.

Este scris: „Un discipol care nu a văzut un semn bun în studiul său în termen de cinci ani, nu-l va mai vedea” (Hulin p. 24). Astfel, fiecare om al cărui studiu este ușor, să dedice una sau două ore pe zi, pentru a studia Halachah (cod evreiesc de legi), și să explice și să interpreteze întrebările din Halachah, literal.

20) Aceste cuvinte ale sale par a fi foarte surprinzătoare: el spune că înainte ca omul urmeze studiul literal, trebuie să se angajeze deja în înțelepciunea adevărului. Acest lucru contrazice cuvintele sale anterioare, că înțelepciunea Cabalei fără Tora literală este ca un suflet fără trup, neavând în niciun act, considerare, sau răsplată.

Dovezile pe care le aduce unui discipol care nu a văzut un semn bun, sunt chiar mai uimitoare, pentru că înțelepții noștri au spus că, prin urmare, el trebuie să abandoneze studiul Torei. Dar, cu siguranță, asta este ca să-l avertizeze să examineze căile sale și să încerce cu un alt Rav sau într-o altă porțiune. Dar el trebuie cu siguranță să nu părăsească Tora, chiar și Tora literală.

21) Sunt chiar mai dificil de înțeles, atât ​​cuvintele lui Rabi Haim Vital cât și cuvintele din Gemara. Ceea ce implică cuvintele lor, este nevoia de o anumită pregătire și merite specifice, pentru a atinge înțelepciunea Torei. Cu toate acestea, Înțelepții noștri au spus (Midraș Raba, Porțiunea „Și aceasta este binecuvântarea”), „Creatorul i-a spus lui Israel: ‚Privește, toată înțelepciunea și întreaga Tora este ușoară: oricine care se teme de Mine și respectă cuvintele Torei, toată înțelepciunea și întreaga Tora sunt în inima lui’”.

Astfel, nu avem nevoie de niciun merit prealabil aici; și numai în virtutea fricii de Dumnezeu și a păstrării Mițvot, omul este recompensat cu toată înțelepciunea Torei.

22) Într-adevăr, dacă examinăm cuvintele, ele se vor clarifica în fața noastră ca stelele pure cerești. Textul: „este mai bine să-l lase din mână, odată ce el și-a încercat norocul în această înțelepciune [revelată]”,  nu se referă la norocul intelectului și erudiției. Mai degrabă, este așa cum am explicat mai sus, în: „Am creat înclinația rea; Am creat pentru ea Tora drept condiment”. Aceasta înseamnă că s-a afundat, și a exercitat efort în Tora revelată, și înclinația rea ​​este încă la putere și nu s-a topit deloc. Acest lucru se datorează faptului că el nu este încă salvat de la gânduri de a păcătui, așa cum scrie mai sus Rași, în explicația: „am creat pentru ea Tora drept condiment”.

De aceea, el îl sfătuiește să-și ia mâinile de pe ea și să se angajeze în înțelepciunea adevărului, căci este mai ușor să atragă lumina Torei în timp ce practică și muncește în înțelepciunea adevărului decât în ​​munca în Tora literală. Motivul este foarte simplu: înțelepciunea relevată este îmbrăcată în haine externe, corporale, cum ar fi furtul, jefuirea, ofensa, etc. Din acest motiv, este dificil și greu pentru orice persoană să urmărească cu mintea și inima spre Creator în timp ce studiază, astfel încât să atragă Lumina Torei.

Este chiar mai greu pentru o persoană pentru care studiul Talmudului în sine este greu și dificil. Cum își poate aminti de Creator în timpul studiului, din moment ce el se referă la probleme de control corporal, și nu poate veni în el simultan cu intenția pentru Creator?

De aceea, el îi sfătuiește să practice înțelepciunea Cabalei, căci această înțelepciune este îmbrăcată în întregime în numele Creatorului. Apoi, el va fi cu siguranță capabil să urmărească cu ușurință Creatorul, cu mintea și inima în timpul studiului, chiar dacă este cel mai lent cursant. Acest lucru se datorează faptului că studiul înțelepciunii și Creatorul sunt unul și același lucru, iar acesta este foarte simplu.

23) De aceea, el aduce dovezi bune din cuvintele Gemara: „Un discipol care nu a văzut un semn bun în studiul său, după cinci ani, nu-l va mai vedea”. De ce nu ar vedea un semn bun în studiul său? Cu siguranță, este doar din cauza absenței intenției inimii, și nu din cauza lipsei de aptitudini, pentru că înțelepciunea Torei nu are nevoie de aptitudini.

În schimb, după cum este scris în studiul de mai sus: „Creatorul i-a spus lui Israel: ‚Privește, toată înțelepciunea și întreaga Tora este ușoară: oricine care se teme de Mine și respectă cuvintele Torei, toată înțelepciunea și întreaga Tora sunt în inima lui’”.

Bineînțeles că trebuie să mă obișnuiesc în Lumina Torei și Mițvot, dar eu nu știu cât de mult. S-ar putea să rămân în așteptare toată viața. De aceea și Braita ne avertizează (Hulin 24) să nu aștepți mai mult de cinci ani.

Mai mult decât atât, Rabi Yosi spune că trei ani, sunt suficienți pentru a atinge înțelepciunea Torei. Dacă cineva nu vede un semn bun în această perioadă de timp, nu trebuie să se păcălească cu speranțe false și înșelătoare, căci știe că nu va vedea niciodată un semn bun.

De aceea, trebuie să găsească imediat el însuși o tactică bună prin care să reușească atingerea Lișma și să fie acordat cu înțelepciunea Torei. Braita nu a specificat tactica, dar avertizează să nu rămâi în aceeași situație și să aștepți mai mult.

Acesta este sensul cuvintelor lui Rav, că cea mai sigură și cea mai de succes tactică este angajarea în înțelepciunea Cabalei. Omul trebuie să lase angajamentul în înțelepciunea Torei revelate, din moment ce el și-a testat deja norocul în ea și nu a reușit. Și trebuie să dedice tot timpul, înțelepciunii Cabalei, în care succesul său este sigur.

24) Este foarte simplu, pentru că aceste cuvinte nu au nicio legătură cu studiul literal al Torei, iar în orice lucru trebuie practică, de fapt, pentru că „nu este ignorant cel care este pios, și o învățare greșită face rău, iar un singur păcătos nimicește mult bine”. De aceea, trebuie să repete mai mult decât este necesar, ca să nu-și piardă rutina.

Cu toate acestea, aici se vorbește numai despre studiul înțelepciunii Torei revelate, pentru a explica și examina întrebările care apar în interpretarea legilor, cum Rabi Haim Vital însuși deduce aici. Aceasta se referă la o parte a studiului Torei care nu se realizează de facto, sau la legile actuale.

Într-adevăr, aici este posibil să fie îngăduitor și să studieze din abrevieri și nu din surse. Cu toate acestea, acest lucru, de asemenea, necesită o învățare extensivă, dat fiind că cineva care cunoaște din surse nu este ca unul care știe dintr-o scurtă scanare a unor abrevieri. Pentru ca să nu greșească, Rabi Chaim Vital spune chiar de la începutul cuvintelor sale că sufletul se conectează la corp numai atunci când acesta este corectat în Mițvot ale Torei, în cele 613 Mițvot.

25) Acum, vedeți cum toate întrebările pe care le-am prezentat la începutul introducerii sunt o nebunie completă. Ele sunt obstacolele pe care înclinația rea ​​le răspândește, în scopul de a vâna suflete nevinovate, de a le alunga din lume, a le înrobi și înșela.

Să examinăm prima întrebare în care ei își imaginează că pot păstra întreaga Tora, fără cunoașterea înțelepciunii Cabala. Eu le spun: Într-adevăr, dacă vă puteți păstra în studiul Torei și respectarea Mițvot corespunzător Lișma, adică numai în scopul de a aduce mulțumire Creatorului, atunci într-adevăr, nu aveți nevoie de studiul Cabalei. Acest lucru se datorează faptului că, atunci se spune despre tine, „sufletul îl va învăța”. Acest lucru se datorează faptului că atunci toate secretele Torei vor apărea înaintea ta ca un izvor proaspăt și învolburat, la fel ca în cuvintele lui Rabi Meir, în Mișna (Avot), și nu veți avea nevoie de niciun ajutor din cărți.

Cu toate acestea, dacă ești încă angajat în procesul de învățare Lo Lișma, dar speri să meriți Lișma, prin acest lucru înseamnă că, atunci când te întreb: „Câți ani ai făcut acest lucru?”, dacă ești încă în cei cinci ani, cum spune Tana Kama, sau în cei trei ani, după cum spune Rabi Yosi, atunci poți aștepta și spera în continuare .

Dar dacă ai practicat Tora în Lo Lișma mai mult de trei ani, după cum spune Rabi Yosi, sau de cinci ani, după cum spune Tana Kama, atunci Braita te avertizează că nu vei vedea un semn bun în această cale pe care o urmezi! De ce să-ți amăgești sufletul cu speranțe false atunci când ai o astfel de tactică aproape sigură, ca studiul înțelepciunii Cabalei, așa cum am arătat mai sus, că motivul pentru studiul înțelepciunii și Creatorul Însuși sunt Una?

26) Să examinăm, de asemenea, cea de a doua întrebare, care spune că omul trebuie să-și umple burta cu Mișnah și Gemara. Toată lumea este de acord că aceasta este într-adevăr așa. Cu toate acestea, acest lucru este adevărat dacă ai fost deja înzestrat cu învățare Lișma, sau chiar cu Lo Lișma, dacă ești încă în cei trei ani sau cinci ani. Cu toate acestea, după acel moment, Braita te avertizează că nu vei mai vedea niciodată un semn bun, și deci trebuie să-ți testezi succesul în studiul Cabalei.

27) Trebuie să știm de asemenea, că există două părți ale înțelepciunii adevărului: prima, numită „secretele Torei” care nu trebuie să fie expusă decât prin implicare, și de la un cabalist înțelept, către un discipol care înțelege prin propria sa minte. Maase Merkava și Maase Bereșit fac parte din această parte, la fel de bine. Înțelepții Zohar-ului se referă la această parte ca „primele trei Sfirot, Keter, Hochma, Bina”, și este de asemenea, numită „Roș (cap) al Parțuf-ului”.

Cea de-a doua parte se numește „aromele Torei”. Este permis să fie dezvăluită și într-adevăr, este o mare Mițva să fie dezvăluită. Zohar-ul se referă la ea  ca „șapte Sfirot inferioare ale Parțuf-ului”, și este, de asemenea, numită Guf (tot corpul) al Parțuf-ului.

Singur, fiecare Parțuf de Kdușa (de sfințenie) este format din zece Sfirot. Acestea sunt numite Keter, Hochma, Bina, Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod, Malchut. Primele trei Sfirot sunt considerate „Roș (cap) al Parțuf-ului”, iar cele șapte Sfirot inferioare sunt numite „Guf al Parțuf-ului”. Chiar și sufletul persoanei inferioare conține cele zece Sfirot cu numele lor de mai sus, precum și fiecare discernământ, în partea superioară și în partea inferioară.

Motivul pentru care cele șapte Sfirot inferioare, care sunt Guf al Parțuf-ului, sunt numite „arome ale Torei” este ca sensul versetului : „iar cerul gurii savurează mâncarea”. Luminile care apar sub primele trei, și anume Roș, sunt numite Taamim (arome), și Malchut de/al Roș este numit Hech (cerul gurii).

Din acest motiv, ele sunt numite Taamim ale Torei. Acest lucru înseamnă că ele apar în cerul gurii al Roș, care este sursa tuturor Taamim, care este Malchut de Roș. De acolo jos, nu este interzis să le dezvălui. Chiar dimpotrivă, răsplata celui care le dezvăluie este nemăsurată și fără margini.

De asemenea, aceste trei Sfirot și aceste șapte Sfirot inferioare se extind atât în ​​general cât și în segmentul cel mai special, și pot fi divizate. Astfel, chiar și în primele trei Sfirot ale Malchut la sfârșitul lumii Asia fac parte din secțiunea „secretele Torei”, care nu trebuie divulgate. Cele șapte Sfirot inferioare în Keter al Roș de Ațilut aparțin secțiunii „Taamim ale Torei”, care sunt permise să fie dezvăluite, iar aceste cuvinte sunt scrise în cărțile de Cabala.

28) Veți găsi sursa acestor cuvinte în Mișna Pesachim (p. 119), așa cum este scris (Isaia 23), „dar câştigul şi plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse, nici păstrate; ci câştigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului, o hrană îmbelşugată şi haine strălucitoare”. „Ce sunt ‚haine strălucitoare’? Aceasta se referă la lucruri care acoperă Atik Yomin. Și ce sunt acestea? – Secretele Torei. Alții spun că acestea sunt ceea ce revelează lucrurile care acoperă Atik Yomin. Ce sunt acelea? – Aromele Torei”.

RAȘBAM (RAbi Șmuel Ben Meir) interpretează, „Atik Yomin este Creatorul”, așa cum este scris: „și Atik Yomin stă”. Secretele Torei sunt Maase Merkava și Maase Bereșit. Înțelesul „Numelui” este așa cum este scris: „Acesta este Numele Meu pentru totdeauna”. „Veșmânt”, înseamnă că El nu dă altor persoane, ci doar celor a căror inimă este temătoare. „Aceasta este ceea ce revelează lucruri care acoperă Atik Yomin”, însemnând că acoperă secretele Torei, care inițial au fost acoperite, iar Atik Yomin le-a descoperit, și a dat permisiunea de a fi dezvăluite. Iar aceluia care le descoperă i se acordă ceea ce s-a spus în acest verset.

29) Acum evident, vezi marea diferență dintre secretele Torei, când toți cei care le ating primesc această mare recompensă pentru că le-au ascuns și nu le-au divulgat. Și este contrariu cu Taamim ale Torei, în cazul în care toți cei care le ating primesc această mare răsplată pentru a le dezvălui și altora.

Nu există nicio dispută cu privire la prima opinie, ci doar examinarea diferitelor sensuri ale lor. Lișna Kama afirmă la sfârșit, așa cum se spune: „haine strălucitoare”. De aceea ei interpretează atingerea ca marea răsplată pentru acoperirea secretelor Torei.

Alții spun că la început afirmă, „mănâncă umplerea lor”, adică Taamim ale Torei, așa cum este scris: „cerul gurii savurează mâncarea”.  Acest lucru se datorează faptului că Luminile Taamim se numesc „mâncare”; prin urmare, ei interpretează realizarea marii recompense menționată în text cu privire la cel care revelează Taamim ale Torei. (Nu există nicio dispută între ei, căci unul  vorbește despre secretele Torei, iar celălalt vorbește despre Taamim ale Torei.) Cu toate acestea, ambii cred că secretele Torei trebuie să fie ascunse, iar Taamim ale Torei trebuie să fie dezvăluite.

30) Astfel, aveți un răspuns clar cu privire la a patra și a cincea întrebare de la începutul introducerii. Și veți găsi în cuvintele înțelepților noștri, precum și în cărțile sfinte, că aceasta este dată doar celui a cărei inimă este temătoare, ceea ce înseamnă partea numită „secretele Torei”, considerate a fi primele trei Sfirot și Roș , care sunt dezvăluite doar în taină și în anumite condiții, și nu veți găsi nicio urmă de ele în toate cărțile de Cabala, în scris și tipărit, deoarece acestea sunt lucrurile pe care Atik Yomin le-a ascuns, așa cum este scris în Gemara.

Mai mult decât atât, să spui că este posibil să te gândești sau chiar să îți închipui, că toți acei sfinți și drepți faimoși, care sunt cei mai mari și cei mai buni din țară, cum ar fi Sefer Yețira (Cartea Creației), Cartea Zohar, și Braita a lui Rabi Ișmael, Rabi Hai Gaon și Rabi Hamai Gaon, Rabi Elazar din Garmiza, iar restul Rișonim (primii) prin RAMBAM și Baal HaTurim și Baal Șulchan Aruch, prin Vilna Gaon (GRA) și Ladi Gaon, și restul celor drepți,  binecuvântată fie memoria lor.

De la ei am primit întreaga Tora revelată, și prin cuvintele lor pe care le trăim, știm ce acțiuni să efecctuăm, astfel încât să fie favorizate de Creator. Toți aceștia au scris și publicat cărți în înțelepciunea Cabalei. Și nu există nicio revelare mai mare decât scrierea unei cărți, al cărui autor nu știe cine va citi cartea. Este posibil ca și un păcătos să o analizeze. Prin urmare, nu există o mai mare descoperire a secretelor Torei decât aceasta.

Și nu trebuie să ne îndoim de cuvintele acestor sfinți și puri, că s-ar putea încălca chiar și o iotă din ceea ce este scris și explicat în Mișna și Gemara, care sunt interzise de a fi revelate, așa cum scrie în Masechet Hagigah.

Mai degrabă, toate cărțile scrise și tipărite sunt considerate în mod obligatoriu Taamim ale Torei, pe care Atik Yomin mai întâi le-a ascuns și apoi le-a descoperit, așa cum este scris, „iar cerul gurii savurează mâncarea”. Nu doar că acestea nu sunt interzise a fi dezvăluie, dimpotrivă, este o mare Mițva (faptă foarte bună), de a le dezvălui (așa cum scrie în Pesachim 119).

Iar acela care știe cum să le dezvăluie și să le împărtășească, răsplata lui este din plin. Acest lucru se datorează faptului că dezvăluirea acestor Lumini către alții, în special către cei mulți, depinde de venirea lui Mesia în curând, în zilele noastre, Amin!

31) Este o mare nevoie de a explica o dată pentru totdeauna, de ce venirea lui Mesia depinde de studiul Cabalei în mase, idee care este atât de răspândită în Zohar și în toate cărțile de Cabala. Populația a discutat că este ceva  fără sens și că această idee a devenit insuportabilă.

Explicația acestei probleme este exprimată în Tikunim (corectări) din Zohar (Tikun 30). Traducere abreviată: Când Sfânta Divinitate a plecat în exil, acest spirit suflă peste cei care se angajează în Tora, deoarece Sfânta Divinitate este printre ei. Ei toți sunt ca animale rumegătoare, fiecare act de grație pe care îl efectuează, este pentru ei înșiși. Chiar și cei care studiază Tora, orice act de grație pe care îl fac, ei îl fac pentru ei înșiși. În acel moment, spiritul pleacă și nu se mai întoarce în lume. Acesta este spiritul lui Mesia.

Vai de cei ce fac spiritul lui Mesia să plece și să nu se întoarcă în lume. Ei fac Tora să sece și nu doresc să se cufunde în studiul înțelepciunii Cabalei. Acești oameni cauzează îndepărtarea germinării înțelepciunii, care este Yod din numele HaVaYaH.

Spiritul lui Mesia pleacă, spiritul sfințeniei, spiritul înțelepciunii și al înțelegerii, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. „Și Dumnezeu a zis: ‚ Să fie lumină’”. Aceasta este Lumina iubirii, iubirea milei, așa cum este scris: „Eu te-am iubit cu o iubire veșnică”.

Se spune „nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea…”, pentru că atunci ar fi dragoste pentru a primi recompensă. Acest lucru se datorează faptului că, dacă frica și iubirea sunt în scopul de a primi recompensă, ea este a unei roabe … „o roabă care o moștenește pe stăpâna sa”.

32) Vom începe să explicăm Tikunim din Zohar, pe de-a întregul. El spune că atunci când cineva are frică și iubire în practicarea Torei și Mițvot pentru a primi recompensă – ceea ce înseamnă că speră la unele beneficii din Tora și muncă – această persoană este considerată a fi sclavă. Este scris despre ea, „o roabă care o moștenește pe stăpâna sa”.

Acest lucru este aparent confuz, pentru că este scris: „Cineva se va angaja întotdeauna în Tora și Mițvot, chiar în Lo Lișma”, și de ce „pământul se cutremură?” În plus, trebuie să înțelegem corelarea angajamentului în Lo Lișma în mod specific- roaba, și, de asemenea, parabola că ea moștenește pe stăpâna ei. Ce moștenire este aici?

33) Veți înțelege problema cu tot ceea ce este explicat mai sus în această introducere, că aceștia au permis studiul în Lo Lișma, doar din momentul în care de la Lo Lișma vine la Lișma, din moment ce Lumina din ea reformează. De aceea, implicarea în Lo Lișma este considerată o servitoare de ajutor, care asistă și efectuează lucrările rușinoase pentru stăpâna ei, Sfânta Divinitate.

Acest lucru se datorează faptului că în cele din urmă, va veni la Lișma și va împărtăși inspirația Divinității. Apoi servitoarea, care este angajarea în Lo Lișma, va fi, de asemenea, considerată o servitoare sfântă, căci ea susține și pregătește sfințenia, deși ea va fi considerată lumea Asia a Kdușa (a sfințeniei).

Cu toate acestea, dacă credința este incompletă, iar el nu se angajează în Tora sau în muncă doar pentru că Creatorul i-a poruncit să studieze, atunci am văzut mai sus că – în astfel de studiu al Torei și astfel de muncă – Lumina nu apare. Acest lucru se datorează faptului că ochii sunt defecți, și ca un liliac transformă Lumina în întuneric.

Un astfel de studiu nu mai este considerat o servitoare a Kdușa, deoarece nu va dobândi Lișma prin intermediul lui. Prin urmare, este vorba de domeniul de servitoare a Klipa (coajă), care moștenește această Tora și muncă, și le fură pentru ea.

De aceea, „pământul se cutremură”, adică Sfânta Divinitate, este numită „pământ”. Acest lucru se datorează faptului că slujnica rea fură acea Tora și munca ce ar fi trebuit să vină ca posesiuni ale Sfintei Divinități, și le coboară ca să fie o posesie a Klipot (cojilor). Astfel, slujnica este moștenitoarea stăpânei sale.

34) Tikunim din Zohar interpretează semnificația jurământului, „nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea”. Precizarea este că Israel va atrage Lumina Hesed, a Milei Superioare, numită „iubirea Milei”, din moment ce asta este ceea ce se dorește. Acest lucru este atras în special prin angajarea în Tora și în Mițvot nu pentru a primi recompensă. Motivul este că Lumina Înțelepciunii Superioare se extinde către Israel prin această Lumină a Milei, care apare și o îmbracă în această lumină a Milei, pe care Israel o extinde.

Și această Lumină a înțelepciunii este sensul versetului „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Isaia 11;2). Se spune despre Regele Mesia: „El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului”. Acest lucru se datorează faptului că după ce  Israel extinde Lumina Înțelepciunii prin Lumina Milei, Mesia apare și adună risipiții lui Israel.

Astfel, totul depinde de practica în Tora și munca Lișma, prin care se poate extinde marea Lumină a Milei, unde Lumina înțelepciunii  îmbracă și extinde. Aceasta este semnificația jurământului, „nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea”. Este așa pentru că răscumpărarea completă și adunarea celor exilați sunt imposibile fără ea, din moment ce acestea sunt canalele de sfințenie pregătite.

35) Ei au interpretat „și spiritul lui Dumnezeu a plutit peste fața apelor”. Care este „spiritul lui Dumnezeu”? – În timpul exilului, când Israel era încă ocupat în Tora și Mițvot Lo Lișma, dacă ei sunt în acest fel, deoarece de la Lo Lișma se ajunge la Lișma, iar atunci Divinitatea este printre ei, deși sunt în exil, din moment ce ei încă nu au ajuns la Lișma.

Acesta este sensul textului, atunci când Divinitatea este în ascundere. Cu toate acestea, ei sunt obligați să atingă revelarea Divinității, și apoi spiritul Regelui Mesia plutește peste această angajare și îi trezește să vină la Lișma, așa cum este scris, „Lumina din ea reformează”. Ea ajută și pregătește pentru inspirația Divinității, care este stăpâna ei.

Cu toate acestea, dacă acest proces de învățare în Lo Lișma nu este potrivit pentru a-i aduce la Lișma, Divinitatea regretă și spune că spiritul omului care se ridică nu se regăsește printre cei care practică Tora. Mai degrabă, sunt calificați pentru spiritul animalului, care coboară, iar implicarea în Tora și Mițvot este numai pentru plăcere și propriul beneficiu.

Angrenarea în Tora nu îi poate aduce la Lișma, din moment ce spiritul lui Mesia nu plutește asupra lor, îi părăsește și nu se va întoarce, pentru că sclava impură fură Tora lor și o moștenește pe stăpâna ei, din moment ce ei nu sunt pe cale să ajungă de la Lo Lișma la Lișma.

Chiar dacă ei nu reușesc prin intermediul practicii în Tora revelată, din moment ce nu există nicio lumină în ea, și este secată din cauza micimii minții lor, ei ar putea avea succes în continuare, prin implicarea în studiul Cabalei. Acest lucru se datorează faptului că Lumina din ea este îmbrăcată în îmbrăcămintea Creatorului – Numele Sfinte și Sfirot. Ei ar putea ajunge cu ușurință la acea formă de Lo Lișma, care îi aduce la Lișma, și apoi spiritul lui Dumnezeu ar pluti asupra lor, după cum este scris: „Lumina din ea îi reformează”.

Cu toate acestea, ei nu au nicio dorință pentru studiul Cabalei. Și astfel ei provoacă sărăcie, jaf, ruină, ucidere și distrugere în lume, din moment ce spiritul lui Mesia – spiritul sfințeniei, spiritul înțelepciunii și al înțelegerii – pleacă.

36) Noi învățăm din cuvintele Tikunim din Zohar, că există un jurământ că Lumina Milei și a iubirii nu se va trezi în lume, înainte ca faptele lui Israel în Tora și Mițvot să fie în intenția de a nu primi recompensă, ci numai de a aduce mulțumire Creatorului. Aceasta este semnificația jurământului, „Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului”.

Astfel, mărimea perioadei de exilu și de necazuri pe care le suferim depinde de noi și așteaptă să merităm practica Torei și Mițvot Lișma. Și dacă o vom atinge, această Lumină de iubire și Milă, care are puterea de a extinde, ne va trezi imediat, așa cum este scris: „Și duhul se va odihni peste el, duhul înțelepciunii și al înțelegerii”. Apoi, vom primi răscumpărarea completă.

A fost de asemenea clarificat faptul că este imposibil ca întregul Israel să ajungă la acea mare puritate, altfel decât prin studiul Cabalei, care este cel mai simplu mod, adecvat chiar și pentru oamenii obișnuiți.

Cu toate acestea, în timp ce suntem angajați doar în Tora revelată, este imposibil să fim recompensați prin ea, cu excepția câtorva aleși și după eforturi mari, dar nu pentru majoritatea oamenilor (pentru motivul explicat la punctul 24). Acest lucru explică în detaliu lipsa de relevanță a celei de-a patra și a cincea întrebări de la începutul introducerii.

37) A treia întrebare, care este teama că omul se va amărî din cauza acestui angajament, ei bine, aici nu există nicio teamă. Acest lucru se datorează faptului că abaterea de la calea lui Dumnezeu care a avut loc înainte, a fost din două motive: fie au încălcat cuvintele înțelepților noștri prin lucruri care au fost interzis de a fi dezvăluite, fie pentru că au perceput cuvintele Cabalei în sensul lor superficial, ca instructiuni corporale, încălcare a „să nu-ți faci chip cioplit”.

Prin urmare, până în ziua de azi a existat într-adevăr, un zid fortificat în jurul acestei înțelepciuni. Mulți au încercat să înceapă să studieze, dar nu au mai putut continua din lipsa de înțelegere și din cauza apelativelor corporale. Acesta este motivul pentru care am lucrat cu interpretarea Panim Meirot și Panim Masbirot, pentru a interpreta marea carte, Arborele Vieții, a lui Ari, pentru a face formele corporale abstracte și de a le stabili ca legi spirituale, mai presus de timp și loc. Astfel, orice novice poate înțelege conținutul, motivele și explicațiile, cu o minte limpede și o mare simplitate, nu mai puțin decât înțelege Gemara prin interpretarea lui Rași.

38) Să continuăm să detaliem practica Tora și Mițvot Lișma. Noi trebuie să înțelegem numele de „Tora Lișma”. De ce munca de dorit, să fie în întregime definită de numele Lișma, și munca de nedorit, să fie numită Lo Lișma?

Sensul literal implică faptul că cel care se angajează în Tora și Mițvot pentru ca să-și direcționeze inima să aducă mulțumire Creatorului său și nu sieși, nu trebuie menționat ca fiind Tora Lișma (pentru Numele Lui), și Tora Lo Lișma (nu pentru Numele Său), înseamnând pentru Creator. De ce atunci, acest lucru este definit de numele Lișma, însemnând pentru Tora?

Există cu siguranță ceva mai mult pentru a înțelege cele de mai sus, din moment ce versetul dovedește că Tora Lișma – ceea ce înseamnă că omul aduce mulțumire Creatorului său – este insuficient. În schimb, studiul trebuie să fie Lișma, adică pentru Tora. Acest lucru necesită o explicație.

39) Este cunoscut faptul că numele Torei este „Tora Vieții”, așa cum este scris: „Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc” (Proverbe 4;22); „Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră” (Deuteronom 32:47). Prin urmare, semnificația Torei Lișma este că practica Torei și Mițvot aduce zile și viață lungă, iar atunci Tora este ca Numele Său.

Și unul care nu are ca scop ca inima și mintea să-i fie direcționate la cele menţionate mai sus, practica Torei și Mițvot aduce opusul vieții și al zilelor lungi, adică complet Lo Lișma, din moment ce numele său este „Tora Vieții”. Aceste cuvinte sunt explicate în cuvintele înțelepților noștri (Taanit 7a), „Unul care practică Tora Lo Lișma, Tora lui devine o poțiune de moarte pentru el; iar unul care practică Tora Lișma, Tora lui devine o poțiune de viață pentru el”.

Cu toate acestea, cuvintele lor necesită explicații, pentru a înțelege cum și prin ce se face ca Sfânta Tora să devină o poțiune de moarte pentru el. Nu numai că munca și efortul lui este în deșert, și el nu primește niciun beneficiu din munca și strădania lui, dar Tora și munca devin ele însele o poțiune de moarte pentru el. Acest lucru este într-adevăr uimitor.

40) În primul rând, trebuie să înțelegem cuvintele înțelepților noștri (Megilah 6b), care au spus: „Am muncit și am găsit – să crezi. Nu am muncit și am găsit – să nu crezi”.

Trebuie să ne întrebăm despre cuvintele „am muncit și am găsit”; ele par să se contrazică între ele, din moment ce munca se referă la munca și efortul pe care îl depui în schimbul oricărei posesiuni dorite. Pentru o posesiune importantă, faci eforturi mari; pentru o posesiune mai mică, faci eforturi mai mici.

Opusul său este ‚a găsi’. Comportamentul său este de a fi distrat și fără nicio pregătire în muncă, trudă și costuri. Prin urmare, cum să spună, „am lucrat și am găsit”? Și dacă ar fi existat un efort, ar fi spus, „am lucrat și am cumpărat”, sau „am lucrat și am dobândit”, etc, și nu „am lucrat și am găsit”.

41) Zohar-ul scrie despre textul „Și cei ce Mă caută Mă vor găsi” și întreabă: „Unde Îl găsești pe Creator?”. Ei au spus că Creatorul se găsește numai în Tora. De asemenea, în ceea ce privește versetul: „Cu adevărat Tu ești un Dumnezeu care Te ascunzi”, însemnând că Creatorul se ascunde în Divinitatea Sfântă.

Noi trebuie să înțelegem foarte bine cuvintele lor. Se pare că Creatorul este ascuns numai în lucrurile corporale și conduce în toate deșertăciunile acestei lumi, care sunt în afara Torei. Astfel, cum se poate spune contrariul, că El se ascunde numai în Tora?

Există, de asemenea, semnificația generală, că Creatorul se ascunde într-un mod în care El trebuie să fie căutat; de ce are nevoie de această ascundere? Și, de asemenea, „Toți cei ce-L caută o să-L găsească”, pe care noi o înțelegem din versetul „și cei ce Mă caută Mă vor găsi”. Noi trebuie să înțelegem foarte bine această căutare și această constatare, ce sunt acestea și de ce sunt ele?

42) Într-adevăr, trebuie să știți motivul pentru marea noastră distanță față de Creator, și a faptului că suntem atât de înclinați să încălcăm voia Lui. Este un singur motiv, care a devenit sursa tuturor chinurilor și suferințelor prin care trecem, și pentru toate păcatele și greșelile pe care le facem, în mod clar. Prin eliminarea acestui motiv, vom scăpa instantaneu de orice tristețe și durere. Vom atinge imediat adeziunea cu El, în inimă, suflet, și putere. Iar eu vă spun că acest motiv preliminar nu este altul decât „lipsa înțelegerii noastre în Providența Sa asupra creațiilor Sale”, că noi nu-L înțelegem în mod corespunzător.

43) Dacă de exemplu, Creatorul ar fi stabilit Providența deschisă cu creațiile Sale, în care, de exemplu, orice persoană care mănâncă un lucru interzis s-ar sufoca pe loc, și oricine care respectă o Mițva va descoperi astfel de plăceri minunate în ea, cum ar fi cele mai bune delicii din această lume corporală, atunci, ce prost ar gusta un lucru interzis, știind că își va pierde imediat viața din cauza aceasta, la fel cum cineva nu ia în considerare să sară în foc?

De asemenea, ce prost ar lăsa o Mițva, fără să o efectueze cât mai repede posibil, la fel ca unul care nu se poate reține, sau care persistă într-o mare plăcere corporală care i se oferă, fără a o primi cât de repede poate? Astfel, dacă Providența ar fi deschisă în fața noastră, toți oamenii din lume ar fi complet drepți.

44) Astfel, vedem că tot ce avem nevoie în lumea noastră este Providența deschisă. Dacă am fi avut Providența deschisă, toți oamenii din lume ar fi complet drepți. De asemenea, ei s-ar lipi de El cu iubire absolută, căci ar fi cu siguranță o mare onoare pentru oricare dintre noi să se împrietenească și să-L iubească cu inima și sufletul său și să se alipească de El, fără a pierde nici măcar un minut.

Cu toate acestea – din moment ce nu este așa, și o Mițva nu este recompensată în această lume, iar cei care sfidează voia Lui nu sunt pedepsiți în fața ochilor noștri, căci Creatorul este răbdător cu ei, și mai mult decât atât – uneori credem contrariul, așa cum este scris (Psalmul 73;12)- „Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile”. De aceea, toți doresc a să vină să ia pe Domnul, să vină și să ia. În schimb, ne împiedicăm la fiecare pas pe drum, până când, așa cum înțelepții noștri au scris (VaYikra Raba, 2) cu privire la versetul: „Am găsit un om dintr-o mie, căci o mie intră în sală, și doar unul iese să predea”.

Astfel, înțelegerea Providenței Lui este motivul pentru fiecare lucru bun, iar lipsa de înțelegere este motivul pentru fiecare lucru rău. Se pare că aceasta este axa după care se orientează toți oamenii din lume, spre mai bine sau mai rău.

45) Când examinăm îndeaproape realizarea Providenței, că oamenii încep să simtă, găsim patru tipuri aici. Fiecare fel primește o  Providență specifică de la Creator, într-un mod în care există patru discernăminte în realizarea Providenței. De fapt, acestea sunt doar două: ascunderea feței și revelarea feței, dar ele sunt împărțite în patru.

Există două discernăminte în Providența de ascundere a feței, care sunt „prima ascundere” și „ascunderea în interiorul ascunderii”, și două discernăminte în Providența revelării feței: Providența „recompensă și pedeapsă” și „Providența eternă”.

46) Versetul spune (Deuteronom 31;17): „Pentru aceasta se va aprinde mânia Mea asupra lui în ziua aceea şi-i voi părăsi, Îmi voi ascunde faţa de la ei şi vor fi omorâţi şi-i vor ajunge mulţime de necazuri şi greutăţi şi atunci Israel va zice: Aceste necazuri nu m-au ajuns ele oare pentru că nu este Domnul Dumnezeul meu în mijlocul meu?  Dar Eu Îmi voi ascunde faţa Mea de la el în ziua aceea, pentru toate fărădelegile lui pe care le-a făcut el, întorcându-se la alţi dumnezei”.

Atunci când privești aceste cuvinte, vei găsi că la început afirmă: „Atunci mânia Mea se va aprinde … … și Îmi voi ascunde Fața”, ceea ce înseamnă prima ascundere. După aceea, se afirmă, „şi-i vor ajunge mulţime de necazuri şi greutăţi… … Și Eu Îmi voi ascunde Fața”, adică dubla ascundere. Noi trebuie să înțelegem ce este această „dublă ascundere”.

47) Trebuie să înțelegem mai întâi care este înțelesul pentru „fața Creatorului”, despre care s-a scris: „Îmi voi ascunde fața”. Poate fi gândit ca o persoană care vede chipul prietenului său și-l cunoaște de departe. Cu toate acestea, atunci când îl vede din spate nu este sigur de identitatea lui. S-ar putea îndoi, „poate că este altul și nu prietenul său?”.

Așa că problema este înaintea noastră: Toată lumea știe și simte că Creatorul este bun, iar comportamentul bun este de a face bine. De aceea, atunci când Creatorul revarsă cu generozitate asupra creațiilor Sale, se consideră că chipul Lui este revelat creațiilor Sale. Acest lucru se datorează faptului că, atunci toată lumea știe și Îl simte, din moment ce El se comportă conform cu numele Lui, așa cum am văzut mai sus în ceea ce privește Providența deschisă.

48) Cu toate acestea, atunci când El se comportă cu creațiile sale opus față de cele de mai sus, adică atunci când omul suferă necazuri și chinuri în lumea lui, este considerat posteriorul Creatorului. Acest lucru se datorează faptului că fața Sa, ceea ce înseamnă atributul Său complet de bunătate, este ascunsă în întregime din ei, din moment ce acest lucru nu este un comportament care se potrivește cu numele Lui. Este ca o persoană care vede prietenul său din spate și se îndoirște și crede că, „Poate că este altul?”.

Scrierile spun: „Atunci mânia Mea se va aprinde … … și Îmi voi ascunde fața”. În timpul furiei, atunci când oamenii suferă necazuri și dureri, înseamnă că Creatorul Își ascunde fața, care este absoluta Lui bunăvoință, și numai spatele Lui este descoperit. În această stare, este necesară o mare întărire a omului în credința sa, ca să se ferească de gândurile fărădelegii, deoarece este greu să-L cunoaștem din spate. Aceasta se numește „prima ascundere”.

49) Cu toate acestea, atunci când necazurile și chinurile se acumulează într-o mare măsură, aceasta determină o ascundere dublă, pe care cărțile o numesc „ascundere în interiorul ascunderii”. Aceasta înseamnă: chiar și când spatele Său este nevăzut, ceea ce înseamnă că ei nu cred că Creatorul este mânios cu ei și îi pedepsește, ci atribuie aceasta la voia întâmplării sau naturii și ajung să nege Providența Sa în răsplată și pedeapsă. Acesta este sensul versetului: „Dar Eu Îmi voi ascunde faţa Mea de la el în ziua aceea, pentru toate fărădelegile lui pe care le-a făcut el, întorcându-se la alţi dumnezei”, adică, devin eretici și se întorc la închinarea la idoli.

50) Cu toate acestea, înainte de acest fapt, când scrierile vorbesc numai din perspectiva primei ascunderi, textul se termină „şi atunci va zice: ‚Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?’”. Aceasta înseamnă că ei încă mai cred în Providența de recompensă și pedeapsă, și spun că necazurile și suferința vin la ei, deoarece ei nu se alipesc de Creator, așa cum este scris, „m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu”. Se consideră că ei încă văd pe Creator numai din spate. Din acest motiv, se numește „prima ascundere”, doar ascunderea feței.

51) Acum am explicat cele două discernăminte ale percepției Providenței ascunse, pe care oamenii o simt ca: „prima ascundere” și „ascundere în interiorul ascunderii”. Prima ascundere se referă doar la ascunderea feței, în timp ce spatele le este revelat. Acest lucru înseamnă că ei cred că Creatorul le-a dat necazul ca pe o pedeapsă. Și, deși este dificil pentru ei să-L cunoască întotdeauna pe Creator prin partea sa posterioară, motiv care îi aduce la păcat, chiar și atunci ei sunt considerați „păcătoși incompleți”. Cu alte cuvinte, aceste păcate sunt ca greșelile, pentru că ele vin ca rezultat al acumulării durerii, dat fiind că, în general, ei cred în recompensă și pedeapsă.

52) ‚Ascunderea în ascundere’ înseamnă că, chiar și partea posterioară a Creatorului este ascunsă de ei, deoarece ei nu cred în recompensă și pedeapsă. Aceste fărădelegi ale lor sunt păcate luate în considerare. Ei sunt considerați „complet răi”, pentru că sunt rebeli și spun că Creatorul nu veghează deloc asupra creațiilor Sale, și să se întorc la idolatrie, așa cum este scris: „prin asta întorcându-se spre alţi dumnezei”.

53) Trebuie să știm că întreaga problemă a muncii în păstrarea Tora și Mițvot prin alegere, se aplică în primul rând la cele două discernăminte ale Providenței ascunse, menționate mai sus. Ben Ha Ha, spune despre acel moment (Avot, capitolul 5): „Recompensa este în conformitate cu durerea”.

Din moment ce călăuzirea Lui nu este revelată, le este imposibil să-L vadă, ci numai în ascunderea feței, din spate, ca cineva care își vede prietenul din spate și se poate îndoi, și crede că este un altul. În acest fel, omul este întotdeauna lăsat cu alegerea între a păstra voia Lui sau a o încălca. Acest lucru se datorează faptului că necazurile și durerile pe care le suferă îl fac să pună la îndoială realitatea călăuzirii Sale asupra creațiilor Sale, fie în primul mod, care reprezintă greșelile, fie în al doilea mod, care sunt păcatele.

În orice caz, acesta este încă într-o mare durere și muncă. Scrierile spun despre acest moment: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă, cu toată puterea ta” (Ecleziastul 9;10). Acest lucru se datorează faptului că nu-i va fi acordată revelarea feței, măsura completă a bunătății Sale, înainte de a exercita și de a face tot ce este în puterea lui de a face, iar recompensa este în funcție de durere.

54) Atunci când Creatorul vede că cineva a completat măsura sa de efort și a terminat tot ceea ce trebuia să facă în întărirea alegerii sale în credința în Creator, Creatorul îl ajută. Ulterior, acesta atinge Providența deschisă, adică revelarea feței. Apoi, el este răsplătit cu pocăința completă, ceea ce înseamnă că aderă la Creator încă o dată cu inima, sufletul și toată puterea sa, ca și cum ar fi atras în mod natural de realizarea Providenței deschise.

55) Cele de mai sus, dobândirea și pocăința vin la o persoană în două grade: Primul este realizarea Providenței de recompensă absolută, și pedeapsă. Pe lângă atingerea recompensei pentru fiecare Mițva în lumea viitoare, în claritate totală, el este, de asemenea, recompensat cu realizarea plăcerii minunate în observarea imediată a Mițva în această lume.

În plus, pe lângă atingerea pedepsei amare care se extinde din orice păcat după moarte, omul este, de asemenea, recompensat cu senzația de gust amar al fiecărui păcat în timp ce este încă în viață.

În mod natural, celui căruia îi este împărtășită această Providență deschisă este sigur că nu va păcătui din nou, ca unul care este sigur că nu se va tăia în propria sa carne și își va provoca el însuși o suferință teribilă. În plus, este sigur că nu va neglija o Mițva fără să o efectueze în clipa în care vine pe mâna lui, la fel de mult ca unul care este sigur că nu va neglija nicio plăcere lumească sau un mare profit care ajunge în mâna lui.

56) Acum puteți înțelege cuvintele înțelepților noștri: „Ce este pocăința? – Când El care cunoaște toate misterele va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat”. Aceste cuvinte sunt aparent uimitoare, pentru că cine s-ar ridica la cer să audă mărturia Creatorului? De asemenea, în fața cui trebuie să depună mărturie Creatorul? Nu este suficient că Creatorul Însuși știe că persoana s-a căit și nu va păcătui din nou?

Din explicație, problema devine destul de clară: Într-adevăr, nu este absolut sigur că el nu va păcătui din nou înainte de a fi recompensat cu realizarea de mai sus, de recompensă și pedeapsă, ceea ce înseamnă revelarea feței. Iar această descoperire a feței, din perspectiva mântuirii Creatorului, este numită „mărturie”, din moment ce mântuirea Sa, în sine, în această realizare a recompensei și pedeapsei, este ceea ce garantează că nu va păcătui din nou.

Prin urmare, se consideră că Creatorul depune mărturie pentru el. Este scris: „Ce este pocăința?”. Cu alte cuvinte, când va fi cineva sigur că i-a fost acordată pocăința completă? Pentru aceasta, se dă un semn clar: „Când Cel care cunoaște toate tainele mărturisește că el nu se va întoarce la păcat”. Acest lucru înseamnă că el va atinge revelarea feței, timp în care mântuirea proprie va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat.

57) Această pocăință mai sus menționată este numită „pocăință din frică”. Acest lucru se datorează faptului că, deși omul se întoarce la Creator cu inima și sufletul său, până când Cel care cunoaște toate tainele mărturisește că el nu se va întoarce la păcat, certitudinea că el nu va păcătui din nou se datorează realizării și senzației de pedeapsă teribilă și chinul cel rău care se întinde de la păcat. Din această cauză, este sigur că el nu va păcătui, așa cum este sigur că el nu se va chinui cu o suferință oribilă.

Cu toate acestea, în cele din urmă, această pocăință și certitudine sunt doar din cauza fricii de pedeapsa care se extinde de la fărădelegi. Se dovedește că pocăința cuiva este numai din teama de pedeapsă. Din această cauză, este numită „pocăință din frică”.

58) Cu aceasta înțelegem cuvintele înțelepților noștri: că acela care se căiește din frică este răsplătit ca păcatele sale să devină greșeli. Noi trebuie să înțelegem modul în care se întâmplă acest lucru. În conformitate cu cele de mai sus (punctul 52), puteți înțelege bine că păcatele pe care cineva le face  se extind la el de la primirea Providenței prin dubla ascundere, și anume, ascunderea în interiorul ascunderii. Acest lucru înseamnă că persoana nu crede în Providența de recompensă și pedeapsă.

Prima ascundere înseamnă că el crede în Providența de recompensă și pedeapsă. Cu toate acestea, din cauza acumulării suferinței, îi vin uneori gânduri de păcătuire. Acest lucru se datorează faptului că, chiar dacă el crede că suferința a venit la el ca pedeapsă, el este încă asemănător cu cel care îl  vede pe prietenul său din spate, și ar putea să se îndoiască și să-l confunde cu un altul. Și aceste păcate sunt doar greșeli, din moment ce, per total, el crede în Providența de recompensă și pedeapsă.

59) Prin urmare, când cineva este recompensat cu pocăința din frică, ceea ce înseamnă o realizare clară a recompensei și pedeapsei până când este sigur că nu va păcătui din nou, ascunderea în ascundere este corectată  în întregime în el. Acest lucru se datorează faptului că acum el vede în mod evident că există o Providență de recompensă și pedeapsă. Este clar pentru el că toată suferința pe care a simțit-o vreodată a fost o pedeapsă a Providenței Lui pentru păcatele pe care le-a comis. Privind în urmă, el a văzut că a făcut o greșeală gravă; De aceea, el dezrădăcinează aceste păcate.

Cu toate acestea, acest lucru nu este în întregime așa. Ele devin păcate. Cu alte cuvinte, este ca și cum fărădelegile le-a făcut în prima ascundere, atunci când a eșuat din cauza confuziei în care a ajuns datorită multelor chinuri care l-au făcut să-și piardă mintea. Acestea sunt considerate doar greșeli.

60) Cu toate acestea, în această pocăință, el nu a corectat deloc prima ascundere a feței, pe care a avut-o înainte, ci numai de acum încolo, după ce a atins revelarea feței. În trecut, cu toate acestea, înainte de a fi atins pocăința, ascunderea feței și toate greșelile au rămas așa cum erau, fără nicio schimbare sau vreo corecție de vreun fel. Acest lucru se datorează faptului că, atunci, de asemenea, el a crezut că necazurile și suferința au venit la el ca pedeapsă, așa cum este scris „ei vor spune în ziua aceea: ‚Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?’”.

61) De aceea, el este considerat încă drept incomplet, deoarece unul căruia îi este atribuită revelarea feței, și anume măsura completă a bunătății Lui, așa cum se cuvine Numelui Său, se numește „drept” (punctul 55). Acest lucru se datorează faptului că el justifică Providența Lui așa cum este cu adevărat, că El este extrem de bun și cu totul desăvârșit cu creațiile Sale, că El este bun cu cel bun, și cu cel rău.

De aceea, din moment ce el a fost recompensat cu revelarea feței, de aici, el merită numele de „drept”. Cu toate acestea, din moment ce el nu a finalizat corectarea, ci numai ascunderea în  ascundere, și nu a corectat prima ascundere, ci doar de aici încolo, pentru acel timp, înainte de a fi reconpensată pocăința, el încă nu merită numele de „drept”. Acest lucru se datorează faptului că, atunci el este lăsat cu ascunderea feței, ca și mai înainte. Din acest motiv, el este numit „drept incomplet”, adică unul care are încă nevoie să-și corecteze trecutul.

62) El este, de asemenea, numit „mediu (mijlociu)”, deoarece după ce ajunge la pocăință din frică, el devine calificat, prin completarea lui în Tora și fapte bune, de a ajunge la pocăință din iubire. Atunci ajunge a fi un „complet neprihănit”. De aceea, acum el este la mijloc, între frică și iubire, și, prin urmare, este numit „mediu”. Cu toate acestea, înainte de asta, el nu a fost complet calificat nici măcar să se pregătească pentru pocăință din iubire.

63) Acest lucru explică în detaliu primul grad de realizare a revelării feței, realizarea și senzația Providenței de recompensă și pedeapsă într-un mod în care Cel care cunoaște toate misterele, va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat. Aceasta se numește „căință din frică”, când păcatele sale devin la fel ca greșelile. Acest lucru este, de asemenea, numit „drept incomplet” și „mediu”.

64) Acum vom explica gradul al doilea al realizării revelării feței, care este realizarea Providenței complete, adevărate și eterne. Aceasta înseamnă că Creatorul veghează asupra creațiilor Sale sub formă de „Binele care face bine, celui bun și celui rău”. Acum, omul este considerat „complet drept” și „pocăință din iubire”, atunci când îi este permis să își întoarcă păcatele sale în virtuți.

Acest lucru explică toate cele patru discernăminte de percepție a Providenței care se aplică în creații. Primele trei discernăminte, dubla ascundere, ascunderea simplă, și atingerea Providenței de recompensă și pedeapsă sunt pregătiri, dar prin care persoana atinge al patrulea discernământ, care este realizarea adevăratei Providențe eterne.

65) Dar trebuie încă să înțelegem de ce al treilea discernământ nu este suficient pentru o persoană, și anume realizarea Providenței de recompensă și pedeapsă. Am spus că el a fost deja recompensat cu ‚Cel care cunoaște toate tainele, mărturisește că acesta nu va păcătui din nou’. De aceea, de ce este el numit în continuare „mediu” sau „drept incomplet”, al cărui nume dovedește că munca sa nu este încă de dorit în ochii Creatorului, și există încă un defect și cusur în Tora și în munca sa?

66) În primul rând, să analizăm ceea ce au întrebat interpreții despre Mițva de a iubi Creatorul. Cum ne obligă Sfânta Tora la o Mițva, pe care nu o putem ține deloc? O persoană se poate constrânge și înrobi pe sine pentru orice, dar nicio constrângere sau aservire din lume, nu o va ajuta privitor la iubire.

Ei au explicat că, atunci când prin păstrarea tuturor celor 612 Mițvot în mod corespunzător, iubirea lui Dumnezeu se extinde la el de la sine. Prin urmare, se consideră a fi posibil ca ele să fie respectate, deoarece el se poate înrobi și sili pe sine pentru a menține cele 612 Mițvot în mod corespunzător, iar apoi el va atinge, de asemenea, iubirea lui Dumnezeu.

67) Într-adevăr, cuvintele lor necesită explicații elaborate. În cele din urmă, iubirea lui Dumnezeu nu trebuie să vină la noi ca Mițva, din moment ce nu există niciun act sau aservire din partea noastră în ea. Mai degrabă ea vine de la sine după finalizarea celor 612 Mițvot. De aceea, dacă sunt suficiente cele 612 Mițvot, de ce a fost scrisă Mițva a iubirii?

68) Pentru a înțelege asta, trebuie să dobândim mai întâi o înțelegere reală a însăși naturii iubirii lui Dumnezeu. Trebuie să știm că toate înclinațiile, tendințele și proprietățile insuflate într-o persoană, cu care să își servească prietenii, toate aceste tendințe și proprietăți naturale sunt necesare pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Pentru început, au fost create și imprimate în om numai datorită rolului lor final, care este scopul final al omului, așa cum este scris: „ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui”. Omul are nevoie de ele ca să se completeze în sine modurile de primire a abundenței, și să completeze voia lui Dumnezeu.

Acesta este sensul pentru: „pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea” (Isaia 43;7); și, de asemenea: „Domnul a făcut toate lucrurile pentru propriul Lui scop” (Proverbe 16; 4). Cu toate acestea, între timp, omului i-a fost dată o întreagă lume ca să dezvolte și să completeze toate aceste înclinații naturale și calități, angajându-se în ele cu oamenii, și obținându-le astfel, le face potrivite pentru scopul lor.

Este scris: „Omul trebuie să spună: „ lumea a fost creată pentru mine”, pentru că toți oamenii din lume sunt necesari pentru el, pe măsură ce se dezvoltă și își califică atributele și înclinațiile pentru a deveni un instrument adecvat pentru munca Lui.

69) Astfel, trebuie să înțelegem esența iubirii lui Dumnezeu din proprietățile iubirii prin care o persoană se raportează la o alta. Iubirea lui Dumnezeu este dată în mod necesar prin aceste calități, din moment ce acestea au fost imprimate în om pentru Numele Lui, pentru a începe cu ele. Iar atunci când observăm atributele iubirii dintre om și om, vom găsi patru măsuri de iubire, una peste alta, ceea ce înseamnă că două sunt patru.

70) Prima este „iubire condiționată”. Aceasta înseamnă că prin marea bunătate, plăcere și beneficiul pe care le primește de la care prietenul său, sufletul acestuia aderă la prietenul său cu o iubire minunată.

71) Aici există două măsuri: prima este că înainte de a întâlni și a începe să iubească unii pe alții, și-au făcut rău unul altuia. Cu toate acestea, acum ei nu doresc să-și amintească de asta, pentru că „dragostea acoperă  toate păcatele”. A doua măsură este că ei și-au făcut întotdeauna bine și s-au ajutat unul pe altul și nu există nicio urmă de vătămare sau atingere între ei.

72) A doua este „iubirea necondiționată”. Aceasta înseamnă că cineva cunoaște virtutea prietenului său de a fi sublim, dincolo de orice măsură imaginabilă. Din cauza asta, sufletul lui aderă la el cu o iubire nesfârșită.

Aici, de asemenea, există două măsuri: prima măsură este înainte de a cunoaște fiecare comportament și faptă a prietenului său față de alții. La acel moment, această iubire este considerată „mai mică decât iubirea absolută”.

Acest lucru se datorează faptului că prietenul are relații cu ceilalți, iar la suprafață el pare să fie rău față de ceilalți, din neglijență. În acest fel, dacă cel care-l iubește a văzut, meritul prietenului său va fi în întregime pătat, iar iubirea dintre ei s-ar deteriora. Cu toate acestea, din moment ce el nu a văzut aceste relații, dragostea lui este încă întreagă, mare, și cu adevărat minunată.

73) Al doilea atribut al iubirii necondiționate este al patrulea atribut al iubirii, în general, care vine, de asemenea, din cunoașterea meritului prietenului său. Cu toate acestea, în plus, acum el știe toate relațiile și comportamentele față de fiecare persoană, nimic nu lipsește. El a verificat și a constatat că nu doar că nu există nicio urmă de defect în acestea, dar că bunătatea lui este mai mare decât orice este imaginabil. Acum este „iubire eternă și completă”.

74) De notat că aceste patru atribute ale iubirii între om și om se aplică la fel de bine între om și Dumnezeu. Mai mult decât atât, aici, în iubirea lui Dumnezeu, ele devin grade, prin intermediul cauzei și consecinței.

Este imposibil să dobândești oricare dintre ele, înainte ca să dobândești primul atribut al iubirii condiționate. Și, după ce este complet dobândit, acest prim atribut determină persoana să obțină al doilea atribut. Și, după ce a dobândit al doilea atribut la maximum, acesta îl determină să achiziționeze al treilea atribut. În cele din urmă, din al treilea atribut obține  al patrulea atribut, iubirea eternă.

75) Prin urmare, se pune întrebarea: „Cum poate omul dobândi primul grad de iubire a lui Dumnezeu, primul nivel de iubire condiționată, care este iubirea care vine prin multitudinea de bunătăți pe care le primește de la cineva iubit – atunci când nu există nicio răsplată pentru o Mițva în această lume?”.

Mai mult decât atât, în conformitate cu cele de mai sus, omul trebuie să treacă prin primele două forme ale Providenței, prin ascunderea feței. Cu alte cuvinte, fața Sa, adică măsura Lui de bunătate – comportamentul bun de a face bine – este ascunsă în acel moment (punctul 47). Prin urmare, la acel moment, omul experimentează durere și suferință.

Cu toate acestea, noi învățăm că întreaga practică a Torei și a muncii fără alegere se desfășoară în primul rând, în această perioadă, de ascundere a feței. Dacă este așa, cum se poate ca cineva să primească al doilea atribut al iubirii condiționate, prin faptul că persoana  iubită a făcut întotdeauna doar lucruri bune, minunate și din belșug, și nu i-a făcut niciun rău, și cu atât mai mult atunci când vorbim de a atinge gradul al treilea sau al patrulea?

76) Într-adevăr, aici ne aruncăm cu capul în ape adânci. Cel puțin să pescuim o piatră prețioasă din asta. În acest scop, să examinăm cuvintele înțelepților noștri (Brachot 17), „Vei vedea lumea ta în viața ta, și sfârșitul vieții tale în lumea viitoare”.

Trebuie să înțelegem de ce nu au spus: „Vei primi lumea ta în viața ta”, ci doar „vei vedea”? Dacă au vrut să-i binecuvânteze, ei ar trebui binecuvântați în întregime, în sensul de a dobândi și de a primi lumea lui în viața lui. De asemenea, trebuie să înțelegem, de ce ar trebui să vadă lumea lui viitoare în viața lui? Cel puțin sfârșitul lui va fi viața lumii viitoare. Mai mult decât atât, de ce are loc această binecuvântare, prima dată?

77) În primul rând, trebuie să înțelegem cum să vadă lumea viitoare în viața lui. Cu siguranță, nu putem vedea nimic spiritual cu ochii corporali. De asemenea, nu stă în comportamentul Creatorului să schimbe legile naturii. Acest lucru se datorează faptului că Creatorul a aranjat inițial aceste comportamente în acest mod, deoarece acestea sunt cele mai de succes pentru scopul lor. Prin intermediul lor, vă alipiți de El, așa cum este scris: „Domnul a făcut toate pentru o ţintă”. De aceea, trebuie să înțelegem cum să vadă cineva lumea lui în viața lui?

78) Eu voi spune că acest văz vine la o persoană prin deschiderea ochilor în Tora Sfântă, așa cum este scris: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale”. Este așa pentru că sufletul s-a legat prin  jurământ înainte de a veni în corp (Nida p .30), și „Chiar dacă toată lumea spune că ești drept, tu să fii rău în ochii tăi”, în special în propriii ochi.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu ai atins „deschiderea ochilor”, în Tora, consideră-te ca cei răi. Nu te păcăli cu reputația ta în lume ca fiind neprihănită.

Acum puteți înțelege și de ce au pus binecuvântarea, „Vei vedea lumea ta în viața ta”, la începutul tuturor binecuvântărilor. Aceasta se datorează faptului că înainte de asta, omului nu îi este atribuită nici măcar proprietatea de „Drept incomplet”.

79) Mai trebuie să înțelegem: dacă o persoană știe despre sine că a îndeplinit deja întreaga Tora, și toată lumea este de acord în acest sens, de ce acest lucru nu este de ajuns pentru el? În schimb, el s-a legat cu jurământ să continue cu privire la el însuși, ca fiind rău. Este așa pentru că acel grad minunat de a deschide ochii în Tora, îi lipsește, de îl compari cu un rău?

80) Într-adevăr, cele patru măsuri de realizare a Providenței Sale asupra creațiilor Sale au fost deja explicate. Două dintre ele sunt în ascunderea feței și două sunt în dezvăluirea feței.

De asemenea, motivul pentru ascunderea feței față de oameni a fost explicat: este un mod deliberat de a oferi oamenilor un loc pentru muncă și angajament în lucrarea Sa în Tora și Mițvot prin alegere. Acest lucru se datorează faptului că acest lucru sporește mulțumirea Creatorului pentru munca lor în Tora și Mițvot, mai mult decât mulțumirea Lui din partea îngerilor Săi superiori, care nu au de ales și a căror activitate este impusă.

81) În ciuda laudei de mai sus pentru ascunderea feței, ea nu este încă considerată plenitudine, ci doar „tranziție”. Acesta este locul dorit din care plenitudinea este atinsă.

Acest lucru înseamnă că orice recompensă pentru o Mițva, care este pregătită pentru o persoană, se dobândește numai prin muncă în Tora și fapte bune, în timpul ascunderii feței, atunci când aceasta se angajează prin „alegere”. Acest lucru se datorează faptului că, atunci simte tristețea lipsei de tărie în credință, în a respecta voia Lui. Și întreaga recompensă este măsurată doar în funcție de durerea pe care o suferă prin păstrarea Torei și Mițvot, așa cum este scris: „recompensa este în conformitate cu durerea”.

82) Prin urmare, fiecare persoană trebuie să experimenteze acea perioadă de tranziție de ascundere a feței. Când aceasta se încheie, este recompensată cu Providența deschisă, ceea ce înseamnă revelarea feței.

Și, înainte de a fi recompensat cu revelarea feței, deși el vede partea posterioară, nu se poate abține de la a comite un păcat. Nu numai că este incapabil să păstreze toate cele 613 Mițvot, deoarece dragostea nu vine prin constrângere și dorinţă nestăpânită, dar nu este completă nici măcar în cele 612 Mițvot, din moment ce frica sa nu este constantă, așa cum ar trebui să fie.

Acesta este înțelesul  faptului că valoarea numerică a cuvântului „Tora” în Gematria este 611 (Gematria este partea posterioară), adică cineva nu poate observa în mod corespunzător cele 612 Mițvot. Acesta este sensul a, „El nu va lupta întotdeauna”. În cele din urmă, persoanei îi va fi destinată revelarea feței.

83) Primul grad de revelare a feței este realizarea Providenței de recompensă și pedeapsă, în claritate totală. Acest lucru vine la o persoană numai prin mântuirea Sa, atunci când îi este atribuită deschiderea ochilor în Tora Sfântă, în realizarea minunată, și ea devine „un izvor” (Avot 6). În orice Mițva în Tora Sfântă prin care omul și-a păstrat propria alegere, îi este dat să vadă răsplata din ea, destinată lui în lumea viitoare, precum și marea pierdere prin a păcătui.

84) Și, deși recompensa nu este încă în mâna lui, din moment ce recompensa pentru o Mițva nu este în această lume, realizarea clară este suficientă pentru el, de acum încolo, pentru a simți marea plăcere în timp ce efectuează fiecare Mițva. Acest lucru se datorează faptului că „Tot ce este pe cale să fie colectat, se consideră a fi colectat”.

Să luăm de exemplu un comerciant care a făcut o afacere și a câștigat o sumă mare de bani. Chiar dacă profitul va veni după o lungă perioadă de timp, dacă el e sigur, dincolo de orice umbră de îndoială, că profitul va veni în timp, el este la fel de fericit ca și în cazul în care banii i-ar veni imediat.

85) Firește, astfel Providența mărturisește că de acum încolo el se va lipi de Tora și Mițvot cu inima și sufletul, și el se va retrage de la păcate, ca și când s-ar feri de foc. Și, deși el nu este încă complet drept, din moment ce nu a dobândit pocăința din iubire, marea lui adeziune în Tora și faptele bune îl ajută ca treptat să îi fie acordată pocăința din dragoste, ceea ce înseamnă gradul al doilea al revelării feței. Apoi, poate păstra toate cele 613 Mițvot în totalitate, iar el devine un drept complet.

86) Acum înțelegem foarte bine ceea ce ne-am întrebat despre faptul că sufletul s-a legat cu jurământ înainte de a veni în această lume: „Chiar dacă toată lumea spune că ești drept, tu să fii rău în ochii tăi”.  Ne întrebăm: „Din moment ce toată lumea este de acord că este drept, de ce trebuie ca el, încă să se considere rău? Oare el nu are încredere în lumea toată?”.

De asemenea, trebuie să adăugăm, în ceea ce privește expresia „Chiar dacă toată lumea spune”. Care este legătura dintre el și mărturia întregii lumi, din moment ce el se cunoaște pe sine mai bine decât restul lumii? Ar fi trebuit să spună „Chiar dacă știi pentru tine că ești drept”.

Cu toate acestea, cel mai uimitor este faptul că Gemara precizează în mod explicit (Brachot 61), că omul trebuie să își cunoască sufletul, dacă el este drept sau nu. Astfel, există o obligație și posibilitatea de a fi cu adevărat complet drept.

Mai mult decât atât, trebuie să sape mai adânc și să știe acest adevăr. Dacă este așa cum sufletul său a jurat, să fie întotdeauna rău în proprii săi ochi, și să nu știe niciodată adevărul real, cu toate că înțelepții noștri ne-au obligat contrariul?

87) Cuvintele sunt foarte precise, într-adevăr. Atâta vreme cât omului nu i-a fost atribuită deschiderea ochilor în Tora în realizare minunată, suficient pentru el pentru atingerea clară a recompensei și pedeapsei, el cu siguranță nu va fi în stare să se înșele singur și să se considere drept. Acest lucru se datorează faptului că el va simți în mod necesar că îi lipsesc cele două Mițvot mai cuprinzătoare din Tora, și anume iubire și frică.

Chiar și atingerea fricii complete, într-un mod în care „Cel care cunoaște toate misterele va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat”, din cauza marii temeri de pedeapsă și a marii pierderi din îmcălcare, este complet de neimaginat înainte de a i se fi acordat complet realizarea clară și absolută în Providența de recompensă și pedeapsă.

Acest lucru se referă la realizarea primului grad de descoperire a feței, care vine la o persoană prin deschiderea ochilor în Tora. Cu atât mai mult cu iubirea, care este complet dincolo de capacitatea unei persoane, deoarece aceasta depinde de înțelegerea inimii, și nicio muncă sau constrângere nu va ajuta aici.

88) Prin urmare, starea jurământului, „Chiar dacă toată lumea spune că ești drept”, se datorează faptului că aceste două Mițvot, iubire și frică, îi sunt date individual, și nimeni altcineva din lume nu le poate distinge și cunoaște.

Astfel, din moment ce ei văd că el este complet în cele 611 Mițvot, ei spun imediat că, probabil, el are cele două Mițvot de iubire și frică, de asemenea. Și, din moment ce natura umană obligă ca persoana să creadă lumea, s-ar putea cădea într-o greșeală gravă.

Din acest motiv, sufletul s-a legat cu jurământ, chiar înainte de a intra în această lume, și asta poate să ne ajute. Cu toate acestea, individul însuși este cel care, cu siguranță trebuie să întrebe și să știe în inima lui, dacă el este un drept complet.

89) Putem înțelege, de asemenea, ceea ce ne-am întrebat: „Cum se poate ca primul grad de iubire să fie atins atunci când nu există nicio răsplată pentru o Mițva, în această lume (în această viață)?”. Acum este clar că omul nu are nevoie de fapt de a primi răsplată pentru Mițva în viața lui, deci precizarea lor, „vei vedea lumea ta în viața ta, și sfârșitul vieții tale în lumea viitoare”, indică faptul că recompensa pentru o Mițva nu este în această lume, ci în lumea viitoare.

Cu toate acestea, ca să știe, să vadă și să simtă viitoarea recompensă a Mițva, în lume viitoare, el trebuie să o cunoască în deplină siguranță și claritate, în timp ce e în această viață, printr-o obținere minunată în Tora. Acest lucru se datorează faptului că atunci, atinge omul atinge iubirea condiționată, care este primul grad de ieșire din ascunderea feței și intrarea în revelarea feței, pe care trebuie să o aibă pentru a menține în mod corect Tora și Mițvot, într-un mod în care „Cel care cunoaște toate tainele va depune mărturie că el nu se va întoarce la păcat”.

90) Și lucrând pentru a respecta Tora și Mițvot sub forma iubirii condiționate, care vine din cunoașterea viitoarei recompense în lumea următoare, la fel ca în „tot ceea ce este pe cale să fie colectat, este considerat colectat”, omul atinge al doilea grad de revelare a feței – îndrumarea Sa asupra lumii din veșnicia Lui și a bunei credințe, ceea ce înseamnă că El este bun și face bine celui bun și celui rău.

În această stare, omul atinge iubirea necondiționată și păcatele sale devin virtuți. Și de atunci, el este numit „complet neprihănit”, deoarece el poate păstra Tora și Mițvot, cu iubire și frică. Și el este numit „complet”, pentru că are realizate toate cele 613 Mițvot, în integralitate.

91) Aceasta răspunde la ceea ce ne-am întrebat: „Cel care atinge a treia măsură a Providenței, și anume Providența de recompensă și pedeapsă, atunci când Cel care cunoaște deja toate tainele mărturisește că el nu se va întoarce la păcat, este încă considerat ‚drept incomplet’”. Acum înțelegem foarte bine că acestuia încă îi lipsește o Mițva, Mițva a iubirii. Desigur, este incomplet, deoarece el trebuie să completeze în mod necesar cele 613 Mițvot, care sunt primul pas spre perfecțiune.

92) Din tot ce se spune mai sus, înțelegem ceea ce ei s-au întrebat: „Cum ne obligă Tora la Mițva a iubirii, atunci când angajarea în această Mițva nu este în mâinile noastre,  sau ca măcar să o atingem cât de cât?”. Acum tu vezi și înțelegi că aici este vorba despre ceea ce înțelepții noștri ne-au avertizat: „a lucrat și nu a găsit, să nu crezi”, și, de asemenea, „Lasă-l să se angajeze mereu în Tora și Mițvot în Lo Lișma, deoarece de la Lo Lișma vine la Lișma” (Pesachim 50). De asemenea, versetul, „cei ce mă caută, mă vor găsi” (Proverbe 8), mărturisește asta.

93) Acestea sunt cuvintele înțelepților noștri (Megillah p 6): „Rabi Yițhak a spus: „Dacă o persoană trebuie să-ți spună, ‚am muncit și nu am găsit’, să nu crezi; ‚Nu am muncit și am găsit’, să nu crezi; ‚Am muncit și am găsit’, să crezi”. Și ne întrebăm despre „am muncit și am găsit, să crezi”, că aceste cuvinte par să se contrazică, din moment ce munca se referă la posesie, iar o descoperire este ceva care vine fără muncă, iar asta este totuși, fără noimă. El ar fi spus: „Am muncit și am cumpărat”.

Cu toate acestea, trebuie să știți că acest termen de „a găsi”, menționat aici, se referă la versetul, „cei ce mă caută mă vor găsi”. Se referă la găsirea feței Creatorului, așa cum este scris în Zohar că El se găsește numai în Tora, ceea ce înseamnă că omul este recompensat cu găsirea feței Creatorului, lucrând în Tora. De aceea, înțelepții noștri au precizat în cuvintele lor, și au zis: „Am muncit și am găsit, să crezi”, pentru că munca este în Tora, iar constatarea este în descoperirea feței Providenței Sale.

În mod deliberat s-au abținut de la a spune: „Au muncit și au câștigat, să crezi”, sau „am lucrat și am cumpărat”. Acest lucru se datorează faptului că, atunci ar fi loc pentru erori de fond, din moment ce a câștiga sau a deține se referă la posesia Torei. De aceea, ei au făcut precizare la cuvântul „găsit”, indicând faptul că se referă la un alt lucru în afară de achiziționarea Torei, și anume descoperirea feței Providenței Sale.

94) Aceasta stabilește versetul, „nu am muncit și am găsit, să nu crezi”. Pare încurcat, cum să creadă că este posibil să se atingă Tora fără a fi nevoie să muncești pentru ea? Dar, din moment ce cuvintele se referă la versetul, „cei ce mă caută mă vor găsi” (Proverbe 8;17), aceasta înseamnă că oricine, mic sau mare, care Îl caută, Îl găsește imediat. Aceasta este ceea ce implică cuvântul „caută”.

S-ar putea crede că acest lucru nu necesită atât de multă muncă, și chiar și o persoană mai mică, ce nu dorește să facă niciun efort pentru asta, Îl va găsi, de asemenea. Înțelepții noștri ne avertizează în această privință, să nu crezi o astfel de explicație. Mai degrabă aici este necesară munca, și nu „am muncit și am găsit, să nu crezi”.

95) Acum vezi de ce Tora se numește „viață”, așa cum este scris: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul” (Deuteronom 30:15), și de asemenea, „Alege viața”, și „Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc” (Proverbe 4:22). Acest lucru se extinde de la versetul: „Lumina feței împăratului este viața” (Proverbe 16:15), din moment ce Creatorul este sursa întregii vieți și a fiecărui bine.

De aceea, viața se extinde la acele ramuri care se alătură la sursa lor. Acest lucru se referă la cei care au lucrat și au găsit Lumina feței Sale în Tora, care au fost împărtășiți cu deschiderea ochilor în Tora, în realizare minunată, până când au fost împărtășiți cu revelarea feței, realizarea adevăratei Providențe care stă bine numelui Său, „Bun”, și comportamentul bun este de a face bine.

96) Cei care au câștigat asta nu se mai pot retrage de la păstrarea în mod corect a unei Mițva, ca unul care nu se poate reține dintr-o plăcere minunată care vine în mâna lui. De aceea, ei fug de păcat ca unul care fuge de un incendiu.

Se spune despre ei: „Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi”, așa cum iubirea Lui vine din belșug pentru ei în dragoste naturală, prin canale naturale, pregătite pentru om prin natura Creației . Acest lucru se datorează faptului că acum ramura este alaturată în mod corespunzător la rădăcină, și viața se revarsă din abundență și neîncetat de la originea sa. De aceea  Tora este numită „viață”.

97) Din acest motiv, înțelepții noștri ne-au avertizat în mai multe locuri în ceea ce privește condiția necesară în practica Torei, de a fi în mod specific Lișma, într-un mod în care omului îi va fi atribuită prin ea, viață, căci este o Tora a vieții, iar acest lucru este motivul pentru care ne-a fost dată, așa cum este scris, „prin urmare, alege viața”.

De aceea, în timpul practicii Torei, fiecare persoană trebuie să trudească în ea și să-și direcționeze mintea și inima pentru a găsi în ea „lumina feței regelui”, adică, realizarea Providenței deschise, numită „lumina feței”; şi orice persoană este aptă pentru asta, așa cum este scris, „cei ce mă caută mă vor găsi”, și „am muncit și nu am găsit, să nu crezi”.

Astfel, omul nu are nevoie de nimic în această chestiune, cu excepția muncii. Este scris: „Oricine practică Tora Lișma, Tora lui devine o poțiune de viață pentru el” (7a Taanit). Aceasta înseamnă că omul trebuie doar să-și direcționeze mintea și inima pentru a ajunge la viață, care este sensul Lișma.

98) Acum puteți vedea că nu este deloc o întrebare, acea întrebare pusă de interpreți despre Mițva a iubirii, care spun că această Mițva iese din mâinile noastre, deoarece dragostea nu vine prin constrângere și dorinţă nestăpânită. Acest lucru se datorează faptului că este în întregime în mâinile noastre. Fiecare persoană poate munci în Tora până când găsește atingerea Providenței Sale deschise, așa cum este scris: „Am muncit și am găsit, să crezi”.

Atunci când atinge Providența deschisă, iubirea se extinde la el de la sine prin canalele naturale. Și unul care nu crede că poate să o atingă prin eforturile sale, indiferent de motiv, este în mod necesar în necredință față de cuvintele înțelepților noștri. În schimb, el își imaginează că munca nu este suficientă pentru oricine, care este opusul versetului „am lucrat și nu am găsit, să nu crezi”. Este, de asemenea, împotriva cuvintelor, „cei ce mă caută mă vor găsi”; în special, cei care „caută”, oricum ar fi ei, mari sau mici. Cu toate acestea, el are nevoie cu siguranță de muncă.

99) Din cele de mai sus, veți înțelege semnificația pentru: „Oricine practică Tora Lo Lișma, Tora lui devine o poțiune de moarte pentru el” (7a Taanit), iar din versetul: „Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi”, se înțelege că, Creatorul se ascunde în Tora.

Ne întrebăm: „Pare rezonabil că Creatorul este ascuns în această lume, în afara Torei, și nu în Tora însăși, pentru că numai acolo este locul comunicării? Și ne întrebăm în continuare: Această ascundere prin care Creatorul se ascunde, urmând să fie căutat și găsit, de ce trebuie să fie așa?”.

100) Din cele explicate mai sus, puteți înțelege foarte bine că această ascundere prin care Creatorul se ascunde astfel încât să fie căutat, este ascunderea feței, prin care El conduce creațiile Sale în două moduri: prima ascundere, și ascunderea în interiorul ascunderii.

Zohar-ul ne spune că nici măcar nu trebuie să luăm în considerare faptul că Creatorul dorește să rămână în Providența feței ascunse față de creațiile Sale. Mai degrabă, este ca o persoană care se ascunde în mod deliberat, astfel încât prietenul său să îl căute și să-l găsească.

În mod similar, atunci când Creatorul se comportă în ascunderea feței față de creațiile Sale, este numai pentru că El vrea ca creaturile să caute dezvăluirea feței Lui și să-L găsească. Cu alte cuvinte, El s-a comportat mai întâi cu ei în ascunderea feței, pentru că nu există nici o altă cale pentru ca oamenii să atingă Lumina feței Regelui. Astfel, întreaga ascundere este numai o pregătire pentru dezvăluirea feței.

101) Este scris că Creatorul se ascunde în Tora. În ceea ce privește chinurile și durerile care se experimentează în timpul ascunderii feței, cel care are puține păcate și a făcut prea puțin în Tora și Mițvot nu este ca unul care a fost angajat adânc în Tora și fapte bune. Acest lucru se datorează faptului că primul este suficient de calificat pentru a condamna Creatorul său pe o scală de merit, și să gândească că suferința a venit la el din cauza păcatelor și a unei prea mici implicări în Tora Sa.

Pentru cealalt, cu toate acestea, este mult mai greu să condamne Creatorul pe o scală de merit. Acest lucru se datorează faptului că în mintea lui, el nu merită o astfel de pedeapsă aspră. Mai mult decât atât, el vede că prietenii lui, care sunt mai răi decât el, nu suferă așa, după cum este scris: „Aşa sunt cei răi- totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile” și, de asemenea, „În zadar mi-am curăţat inima”.

Astfel, atâta timp cât nu a atins Providența de revelare a feței, abundența Torei și Mițvot pe care el le-a efectuat,  face ascunderea feței Sale mult mai grea. Acesta este sensul pentru „Creatorul se ascunde în Tora”.

Într-adevăr, toată greutatea care se simte prin Tora există, dar proclamarea prin care Sfânta Tora însăși îl numește, trezindu-l să se grăbească și să dea măsura necesară muncii, îl înzestrează prompt cu revelarea feței, așa cum vrea Dumnezeu.

102) Acesta este motivul pentru care este scris că toți cei care învață Tora Lo Lișma, Tora lor devine o poțiune de moarte pentru ei. Nu numai că ei nu ies din ascunderea feței, la dezvăluirea feței, deoarece nu au mintea programată pentru a munci și a atinge aceasta, dar Tora pe care o acumulează crește foarte mult ascunderea feței. În cele din urmă, aceasta se încadrează în ascundere în ascundere, care este considerată moarte, ei fiind complet detașati de rădăcină. Astfel, Tora devine o poțiune de moarte pentru ei.

103) Aceasta clarifică cele două nume ale Torei: „revelată” și „ascunsă”. Noi trebuie să înțelegem de ce avem nevoie de Tora ascunsă, și de ce nu este relevată întreaga Tora.

Într-adevăr, există o intenție profundă aici. Tora ascunsă implică faptul că, Creatorul se ascunde în Tora, de aici numele de „Tora ascunsă”. Pe de altă parte, este numită „revelată”, deoarece Creatorul este revelat prin Tora.

Prin urmare, cabaliștii au spus, și vom găsi asta, de asemenea, în cartea de rugăciuni a lui Vilna Gaon (GRA), că ordinea de realizare a Torei începe cu cea ascunsă și se termină cu cea relevată. Acest lucru înseamnă că, printr-o muncă adecvată, când cineva pătrunde la început în Tora ascunsă, lui i se acordă astfel Tora revelată, literal. Astfel, începe cu cea ascunsă, numită Sod (secret), iar când este recompensat, el termină în cea literală.

104) A fost clarificat în detaliu modul în care este posibil de atins primul grad de iubire, care este iubire condiționată. Am învățat că, chiar dacă nu există nicio răsplată pentru o Mițva în această lume, cu toate acestea, realizarea recompensei pentru Mițva există în viața lumească. Ea apare la o persoană prin deschiderea ochilor în Tora. Iar această realizare clară este complet similară cu a primi instantaneu recompensă pentru Mițva.

De aceea simte beneficiul minunat conținut în Gândul Creației, care este de a încânta creaturile Sale cu mâna Lui deplină, bună, și generoasă. Din cauza abundenței beneficiilor pe care le atinge, între persoană și Creator apare o iubire minunată. Ea se revarsă neîncetat, prin aceleași modalități și canale prin care apare iubirea naturală.

105) Totuși, toate acestea vin la om din momentul în care el obține în continuare. Cu toate acestea, el nu vrea să-și amintească tot chinul cauzat de Providență în ascunderea feței pe care a suferit-o înainte de a atinge descrierea de mai sus a feței, din moment ce „dragostea acoperă toate fărădelegile”. Cu toate acestea, este considerat un mare defect, chiar și în ceea ce privește iubirea dintre oameni, cu atât mai mult în ceea ce privește veridicitatea Providenței Sale, din moment ce El este Cel bun, care face bine atât celui bun cât și celui rău.

Prin urmare, trebuie să înțelegem modul în care se poate atinge iubirea Lui, în așa fel încât el va simți și va ști că Creatorul i-a făcut întotdeauna cel mai minunat bine, începând din ziua în care s-a născut, că El nu i-a provocat vreodată niciun gram de rău, acesta fiind al doilea atribut al iubirii.

106) Pentru a înțelege asta, avem nevoie de cuvintele înțelepților noștri. Ei au spus: „unul care se pocăiește din dragoste, păcatele sale devin virtuți”. Aceasta înseamnă că nu numai Creatorul iartă păcatele lui, ci și că fiecare păcat și fărădelege pe care el o făcuse este transformată într-o Mițva de către Creator.

107) De aceea, după ce atinge iluminarea feței într-o asemenea măsură încât fiecare păcat comis, chiar și cele deliberate, sunt transformate și devin o Mițva pentru el, el se bucură de tot chinul și suferința pe care a suferit-o vreodată, în momentul în care s-a aflat în cele două discernăminte de ascundere a feței. Acest lucru se datorează faptului că cele ce i-au adus toate aceste păcate, care au devenit acum Mițvot, prin iluminarea feței Sale, efectuează minuni.

Și orice durere și necazuri pe care le-a alungat din minte, când a făcut greșeli ca în prima ascundere sau păcatele intenționate, ca în dubla ascundere, au devenit acum o cauză și pregătire pentru păstrarea unei Mițva și primirea unei răsplăți veșnice și minunate. Prin urmare, orice tristețe s-a transformat pentru el într-o mare bucurie, și orice rău – într-un bine minunat.

108) Acest lucru este similar cu o poveste binecunoscută despre un evreu care a administrat o casă pentru un anumit proprietar. Proprietarul îl iubea foarte mult. Odată, proprietarul a plecat, și a lăsat afacerea lui în mâinile înlocuitorul său, care era un antisemit.

Ce a făcut acesta? L-a luat pe evreu și l-a lovit de cinci ori în fața tuturor, ca să-l umilească bine.

La revenirea proprietarului, evreul s-a dus la el și i-a spus tot ce i s-a întâmplat. Proprietarul s-a mâniat, a chemat înlocuitorul și i-a poruncit să dea imediat evreului o mie de monede pentru fiecare lovitură dată.

Evreul a luat banii și a plecat acasă. Soția l-a găsit plângând. Ea l-a întrebat neliniștită: „Ce s-a întâmplat cu proprietarul?”. El i-a povestit. Ea a întrebat: „Atunci de ce plângi?”. El a răspuns: „Eu plâng pentru că m-a bătut doar de cinci ori. Îmi doresc ca el să mă fi bătut de cel puțin zece ori, iar acum aș fi avut zece mii de monede”.

109) Acum vezi că după ce cineva a fost distins cu pocăința păcatelor într-un mod prin care păcatele au devenit pentru el virtuți, îi este atribuită apoi atingerea celui de-al doilea grad de iubire a Creatorului, dacă cel iubit nu a cauzat niciodată cuiva drag, niciun rău sau măcar o umbră de vătămare. În schimb, El face bine minunat și din belșug, mereu și pentru totdeauna, într-un mod în care vin vin împreună pocăința din iubire și transformarea păcatelor în merite.

110) Până în prezent, am examinat doar cele două grade de iubire condiționată. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem în continuare modul în care cel distins ajunge în cele două maniere de iubire neconditionată cu Creatorul.

Pentru asta, trebuie să înțelegem foarte bine ceea ce este scris (Kidușin p. 40), „Omul trebuie să se privească pe sine întotdeauna ca fiind jumătate nedemn și jumătate demn. Dacă el efectuează o Mițva, fericit este, căci el însuși și lumea întreagă, e condamnată pe o scală de merit. Dacă el comite un păcat, vai de el, pentru că s-a condamnat pe o scală a păcatului.

Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, spune: ‚Din moment ce lumea este judecată de majoritate, iar individul este judecat de către majoritate, dacă el efectuează o Mițva, fericit este el, pentru că  pe el însuși și pe toată lumea a condamnat pe o scală de merit. Dacă el comite un păcat, vai de el, căci el și toată lumea e condamnată pe o scală a păcatului’. Pentru acest păcat pe care el l-a comis, lumea și el au pierdut mult bine”.

111) Aceste cuvinte par enigmatice de la început până la sfârșit. El spune că cel care efectuează o Mițva, este condamnat imediat pe o scală de merit, pentru că el este judecat de majoritate. Cu toate astea, cuvintele se referă doar la cei care sunt pe jumătate nedemni și jumătate demni. Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, nu vorbește de aceștia deloc. Astfel, esența este încă absentă.

Rași a interpretat cuvintele sale ca însemnând că „Omul trebuie să se privească pe sine întotdeauna ca fiind pe jumătate nedemn și jumătate demn”. Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, adaugă că trebuie să considere, de asemenea, întreaga lume ca și cum ar fi pe jumătate nedemnă și jumătate demnă. Cu toate acestea, esența este încă absentă și de ce ar schimba cuvintele dacă sensul este același?

112) Acest lucru este cu atât mai dificil pe subiectul în sine, ceea ce înseamnă ca cineva să se vadă ca și cum este pe jumătate nedemn. Aceasta este o minune: dacă cineva își cunoaște multele păcate, s-ar înșela pe el însuși spunând că este doar jumătate de un fel și jumătate din celălalt fel?

Tora specifică: „Fereşte-te de o învinuire nedreaptă!”. Mai mult decât atât, este scris, „Un singur păcătos nimicește mult bine”. Acest lucru se datorează faptului că un păcat condamnă persoana și întreaga lume pe o scală a păcatului. Astfel, este vorba de o realitate efectivă, nu de o imagine falsă pe care o persoană și lumea trebuie să și-o imagineze.

113) Și există o nedumerire: se poate să nu fie mai mulți oameni în fiecare generație, care efectuează o Mițva? Deci, cum este lumea condamnată pe o scală de merit? Asta înseamnă că situația nu se schimbă deloc, și nu este nimic nou sub soare? Într-adevăr, este necesară o mai mare aprofundare aici, pentru că aceste cuvinte nu pot fi înțelese în mod superficial.

Cu toate acestea, acest lucru nu se referă la o persoană care știe că păcatele sale sunt multe, ca să se amăgească, că el este jumătate așa și jumătate așa, sau să insinueze că îi lipsește doar o singură Mițva. Aceasta nu este deloc calea celor înțelepți. Mai degrabă, acest lucru se referă la cel care se simte și se închipuie ca fiind complet și cu totul neprihănit, și se consideră cu totul întreg. Este așa pentru că i-a fost deja acordat primul grad de iubire prin deschiderea ochilor în Tora, și Cel care cunoaște toate tainele deja mărturisește că el nu se va întoarce la păcat.

Pentru el, scriptura arată calea și dovedește că nu este încă drept, ci între ele – jumătate nedemn și jumătate demn. Acest lucru se datorează faptului că acestuia încă îi lipsește una dintre cele 613 Mițvot din Tora, și anume Mițva a iubirii.

Toată mărturia Celui care cunoaște toate tainele, că el nu va păcătui din nou, este numai din cauza clarității în realizarea marii pierderi pricinuită prin abatere. Aceasta este considerată teama de pedeapsă și prin urmare, se numește „pocăință de frică”.

114) De asemenea, am aflat mai sus că acest grad de pocăință de frică încă nu corectează o persoană, ci numai din momentul pocăinței și mai încolo. Cu toate acestea, toată durerea și suferința pe care a suferit-o înainte de a fi atribuită revelarea feței rămân așa cum au fost, necorectate. În plus, nelegiuirile făcute nu sunt corectate în totalitate, ci rămân ca greșeli.

115) Acesta este motivul pentru care se spune că o astfel de persoană, căreia încă îi lipsește o Mițva, se va considera pe sine ca fiind o jumătate nedemnă și jumătate demnă. Adică, trebuie să ne imaginăm că în momentul în care i-a fost acordată pocăința, era la mijlocul anilor săi. Astfel, el este încă pe jumătate nedemn, în acea jumătate din anii care au trecut înainte ca el să se fi pocăit. În acel moment, el este cu siguranță nedemn, din moment ce pocăința din frică nu îl corectează.

Rezultă, de asemenea, că el este, pe jumătate demn, în cealaltă jumătate a anilor săi, deoarece el a fost distins cu pocăință din acel moment. La acel moment, el cu siguranță merită, pentru că este sigur că nu va păcătui din nou. Astfel, în prima jumătate a anilor săi nu este demn, iar în a doua jumătate a anilor, este demn.

116) I se spune să creadă că dacă efectuează o Mițva, care este acea Mițva care îi lipsește din numărul celor 613, el va fi fericit, pentru că el însuși s-a condamnat pe o scală de merit. Acest lucru se datorează faptului că omului îi este acordată Mițva-porunca iubirii prin pocăință din iubire. Prin ea, el este recompensat astfel ca păcatele sale să se schimbe în merite.

Apoi, fiecare tristețe și durere pe care a suferit-o vreodată, înainte de a-i fi acordată pocăința, se transformă în plăceri minunate, fără sfârșit pentru el. Mai mult, el regretă faptul că nu a suferit de două ori mai mult, la fel ca în alegoria despre proprietar și evreul pe care l-a iubit.

Aceasta se numește „condamnare pe o scală de merit”, din moment ce toate emoțiile, greșelile și păcatele, s-au transformat (răsturnat) în merite. Astfel, condamnarea pe o scală de merit înseamnă că întreaga cupă care a fost plină cu păcate acum s-a transformat într-o cupă plină de merite. În cuvintele înțelepților noștri, această inversare se numește „condamnare”.

117) În continuare, ne avertizează și spune că, atâta timp cât omul este la mijloc, și nu i-a fost acordatăacea Mițva care lipsește din numărul celor 613, nu trebuie să creadă în sine până în ziua morții. El nu trebuie să se bazeze, de asemenea, pe mărturia Celui care cunoaște toate tainele, că nu se va întoarce la păcat, căci el ar putea încă să le încalce.

Prin urmare, trebuie să gândească despre sine că, dacă comite un păcat, e vai de el, căci el s-a condamnat pe o scală a păcatului. Acest lucru se datorează faptului că atunci el va pierde imediat toată realizarea lui minunată în Tora, și toată dezvăluirea feței care i-a fost acordată, iar el se va întoarce la ascunderea feței. Astfel, el se va condamna pe o scală a păcatului, căci el va pierde toate meritele și binele, chiar din a doua jumătate a anilor săi. Și ca dovadă, aduce versetul, „un singur păcătos nimicește mult bine”.

118) Acum ați înțeles completarea pe care o face Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, și de asemenea, de ce el nu aduce expresia „jumătate nedemn și jumătate demn”. Aceasta, deoarece acolo vorbește despre al doilea și al treilea discernământ de iubire, în timp ce Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, vorbește de la al patrulea discernământ al iubirii, iubirea veșnică – dezvăluirea feței, așa cum este El cu adevărat, Cel bun care face bine celui bun și celui rău.

119) Am aflat acolo că este imposibil să se atingă cel de-al patrulea discernământ, cu excepția cazului în care cineva este priceput și cunoaște toate relațiile celui iubit, și modul în care acesta se comportă cu toți ceilalți, fără excepție. Acesta este și motivul pentru care marele privilegiu, atunci când omului îi este atribuit de a se condamna pe sine pe o scală de merit, nu este încă suficient pentru a atinge iubirea întreagă, ceea ce înseamnă al patrulea discernământ. Acest lucru se datorează faptului că acum el nu primește meritul Lui de a fi cel bun care face bine celui bun și celui rău, ci numai Providența Lui asupra sa.

Cu toate acestea, el încă nu cunoaște Providența Sa în acest mod sublim și minunat față de restul oamenilor din lume. Astfel, am aflat din cele de mai sus că, atâta timp cât nu cunoaște relațiile celui iubit cu ceilalți – până când nici unul dintre ei nu lipsește – iubirea nu este încă eternă. Prin urmare, trebuie să condamne, de asemenea, întreaga lume, pe o scală de merit, și numai atunci apare iubirea eternă pentru el.

120) Aceasta este ceea ce spune Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, „Din moment ce lumea este judecată de majoritatea ei, și individul este judecat de majoritatea sa”, iar din moment ce el se referă la întreaga lume, el nu poate spune, așa cum este scris, că el se va considera ca fiind pe jumătate nedemn, pe jumătate demn. Acest grad vine la o persoană numai atunci când i se acordă dezvăluirea feței și pocăința din frică.

Cu toate acestea, cum să spună acest lucru despre întreaga lume, când nu i-a fost acordată această pocăință? Astfel, trebuie să spunem doar că lumea este judecată de majoritatea ei, iar individul este judecat de majoritatea sa.

Explicație: S-ar putea crede că cineva nu devine un drept complet, cu excepția cazului când el nu are greșeli și nu a păcătuit niciodată. Dar cei care nu au reușit cu păcatele și fărădelegile, nu merită să devină complet neprihăniți.

Din acest motiv, Rabi Elazar, fiul sau Rabi Șimon, ne învață că acest lucru nu este așa. Mai degrabă, lumea este judecată de majoritatea sa și așa este și cu individul. Acest lucru înseamnă că, după ce cineva nu mai este considerat mediu, după ce el s-a pocăit de frică, el atinge instantaneu cele 613 Mițvot și se numește „mediu”, adică jumătate din anii lui nu este demn, iar în cealaltă jumătate este demn.

După aceea, în cazul în care omul adaugă acea singură Mițva, Mițva a iubirii, se consideră că el este în cea mai mare parte demn și judeă totul pe o scală de merit. Astfel, scara păcatelor devine o scară a meritelor, de asemenea.

Se pare că, chiar dacă cineva are o scală completă de greșeli și păcate, toate acestea devin merite. Apoi, acesta este ca unul care nu a păcătuit, și este considerat „complet neprihănit”.

Acesta este sensul celor spuse, că lumea și individul sunt judecați de majoritate. Astfel, abaterile cuiva de dinainte de pocăință nu sunt luate în considerare, pentru că ele au devenit merite. În consecință, chiar și cei „complet răi” sunt considerați „complet neprihăniți”, după care li se acordă pocăința din iubire.

121) De aceea, el spune că dacă o persoană efectuează o Mițva, adică după pocăința din frică, atunci îi lipsește o singură Mițva, iar „el este fericit pentru că s-a condamnat pe sine și toată lumea pe o scală de merit”. Astfel, nu numai că este răsplătit prin pocăința sa din dragoste, cu condamnarea lui însuși pe o scală de merit, așa cum spune versetul, dar îi este atribuită și condamnarea întregii lumi pe o scală de merit.

Acest lucru înseamnă că îi este acordată creșterea în minunatele realizări din Tora Sfântă, până când descoperă modul în care tuturor oamenilor le va fi în cele din urmă atribuită pocăința din iubire. Apoi, ei, de asemenea, vor descoperi și vedea toată Providența minunată, așa cum a ajuns el însuși. Și ei, de asemenea, vor fi toți condamnați pe o scală de merit. La acea vreme, „Să piară păcătoşii de pe pământ şi cei răi să nu mai fie!”.

Și chiar dacă oamenilor din întreaga lume, nu le-a fost încă acordată nici măcar pocăința din frică, totuși, după ce o persoană atinge acea condamnare pe o scală de merit, destinată să vină la ei în atingerea clar și absolută, este similar cu „Vei vedea lumea ta în viața ta”, cum s-a spus despre unul care se pocăiește de frică. Noi am spus că omul este impresionat și încântat de aceasta ca și cum ar avea-o instantaneu, deoarece „tot ceea ce este pe cale să fie colectat este considerat colectat”.

De asemenea, asta se consideră pentru acel individ care atinge pocăința întregii lumi exact ca celor care le-a fost acordată și au venit la pocăință din iubire. Fiecare dintre ei este condamnat ca păcatele lui să fie merite suficient cât să cunoască lucrările Sale cu fiecare persoană din lume.

Acesta este motivul pentru Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, spune: „Fericit este el, pentru că s-a condamnat pe el însuși și întreaga lume pe o scală de merit”. De acum încolo, va cunoaște foarte bine toate comportamentele Providenței Sale cu fiecare unică creație, prin intermediul dezvăluirii feței Sale reale, ceea ce înseamnă Cel bun care face bine celui bun și celui rău. Și, din moment ce el știe asta, prin urmare, i s-a acordat cel de-al patrulea discernământ al iubirii, și anume „iubirea veșnică”.

La fel ca și versetul, Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, avertizează că, chiar și după ce cineva a condamnat întreaga lume pe o scală de merit, trebuie totuși să nu creadă în el însuși, până în ziua morții lui. În cazul în care el face o singură încălcare de lege, el va pierde imediat toate realizările sale minunate, așa cum este scris, „un singur păcătos nimicește mult bine”.

Aceasta explică diferența în ceea ce scrie Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon. Scrierea vorbește numai de al doilea discernământ și al treilea discernământ al iubirii; prin urmare, nu menționează condamnarea întregii lumi.

Dar, Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, vorbește de al patrulea discermământ al iubirii, care nu poate fi descris decât prin realizarea condamnării întregii lumi pe o scală de merit. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem în continuare modul în care vom atinge această realizare minunată, condamnarea întregii lumi pe o scală de merit.

122) Trebuie să înțelegem ce este scris (Taanit 11a), „Atunci când publicul este în durere, nu trebuie să spui: „Voi merge la casa mea să mănânc și să beau, și să am sufletul meu în pace”. Dacă cineva face asta , scriptura spune despre el: „Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se junghie boi şi se taie oi, carne se mănâncă şi se bea la vin: ‘Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!’”. Ce spune despre asta? „Domnul oştirilor mi-a descoperit şi mi-a zis: ‘Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri’.

Aceasta este până aici, în ceea ce privește atributul de ‚mediu’. Dar este scris despre atributul păcatului: „’Veniţi – zic ei – am să caut vin şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!’”.

Ce se spune despre asta? ‚Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit’. În schimb, atunci când cineva se întristează cu publicul, i se acordă confortul publicului”.

123) Aceste cuvinte par complet irelevante. El dorește să aducă probe din text, că cineva trebuie să se întristeze cu publicul. De aceea, de ce trebuie să împărțim și să separăm atributul de mediu de atributul de rău? Mai mult decât atât, pentru ce se face precizarea în ceea ce privește atributul de mediu și atributul de păcătos? Și de ce nu spune, „mediu” și „păcătos”, de ce am nevoie de atribute?

De asemenea, unde se presupune că scriptura vorbește despre o fărădelege atunci când nu se întristează cu publicul? Încă mai mult, noi nu vedem nicio pedeapsă în atributul celor răi, în ceea ce este scris, „Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă”. Dacă păcătosul păcătuiește, ce face ca cel neprihănit să fie pedepsit, și de ce trebuie să plângă cel rău, dacă drepții pier?

124) Cu toate acestea, trebuie să știți că toate aceste atribute, „mediu”, „păcătos” și „drept” nu sunt ale  unor oameni speciali. Mai degrabă, toate cele trei există în fiecare persoană. Aceste trei atribute sunt perceptibile în fiecare persoană. În timpul perioadei de primă ascundere a feței, chiar înainte de a atinge pocăința de frică, el se distinge ca fiind în atributul de păcătos.

După aceea, dacă i se acordă pocăință din frică, el este considerat mediu. Apoi, dacă i se acordă pocăință din dragoste, de asemenea, în al patrulea discernământ, adică iubire veșnică, el este considerat „complet neprihănit”. De aceea, ei nu au spus doar mediu și drept, ci atributul de mediu și atributul de păcătos.

125) Trebuie să ne amintim, de asemenea, că este imposibil să se atingă cel de-al patrulea discernământ de mai sus, al iubirii, fără a atinge mai întâi descoperirea feței, care este destinată să vină în întreaga lume, care dă o putere condamnării întregii lumi pe o scală de merit, așa cum spune Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon. Și am aflat deja că problema dezvăluirii feței se va transforma în mod inevitabil, în fiecare durere și tristețe care vine în timpul ascunderii feței, în plăceri minunate, până când omul regretă că a suferit atât de puțin.

De aceea, trebuie să ne întrebăm: „Când cineva judecă propria persoană pe o scală de merit, își amintește cu siguranță toată durerea și suferințele pe care le-a avut în timpul ascunderii feței”. Acesta este motivul pentru care este posibil ca toate acestea să fie transformate în plăceri minunate pentru el, așa cum am spus mai sus. Dar când judecă întreaga lume pe o scală de merit, el cunoaște măsura de durere și suferință pe care toți oamenii din lume o suferă, astfel încât să înțeleagă modul în care aceștia sunt condamnați pe o scală de merit, în același mod pe care l-am explicat cu privire la condamnarea propriei persoane?

Pentru a evita lipsa scalei de merit a întregii lumi, atunci când cineva este calificat pentru a o  condamna, acesta nu are nici o altă tactică decât ca întotdeauna el însuși să se întristeze pentru necazurile publicului, la fel cum suferă pentru propriile sale necazuri. Apoi scala păcatului întregii lumi va fi gata în el, ca și propria scală a păcatului. Astfel, când i se acordă condamnarea lui însuși pe o scală de merit, el va fi capabil să condamne întreaga lume pe o scală de merit, de asemenea, și de a atinge a fi „un complet neprihănit”.

126) Astfel, dacă nu se întristează cu publicul, atunci, chiar și după ce îi este acordată pocăința din frică, și anume atributul de mediu, scriptura spune despre el: „Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie!”. Aceasta înseamnă că cel care are acordată binecuvântarea, „Vei vedea lumea ta în viața ta”, și vede întreaga răsplată pentru Mițva-porunca lui, prin care este pregătit pentru lumea viitoare, este cu siguranță „, plin de bucurie și veselie” şi el însuși spune: „Se junghie boi şi se taie oi, carne se mănâncă şi se bea vin: ‚Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!’”.

Cu alte cuvinte, el este plin de o mare bucurie datorită recompensei garantate în lumea următoare. Acesta este motivul pentru care el spune cu bucurie: „căci mâine vom muri” și voi colecta viața mea viitoare din Lume după ce mor.

Cu toate acestea, este scris cu privire la faptul că: „Domnul oştirilor mi-a descoperit şi mi-a zis: ‘Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri’”. Aceasta înseamnă că textul îl mustră pe acesta pentru greșelile din mâna lui.

Am învățat că păcatele celui care se căiește din frică devin simple greșeli. De aceea, din moment ce nu s-a întristat cu publicul și nu se poate ajunge la pocăință din dragoste, în timp ce păcatele sunt transformate în virtuți, este necesar ca greșelile din mâna lui să nu fie iertate în viața lui. Astfel, cum poate el să se bucure în viața lui în lumea următoare? Acesta este motivul pentru care este scris: „Cu siguranță această nelegiuire nu va fi ispășită de tine până vei muri”, adică greșelile de, „până când mori”, adică înainte de a muri. Astfel, el este lipsit de pocăință.

127) De asemenea este scris că acesta este „atributul de mediu”, ceea ce înseamnă că acest text vorbește despre un timp, de când cineva s-a pocăit de frică, încoace. La acel moment, omul este considerat „mediu”.

Cu toate acestea, ce scrie despre „atributul de păcătos”? Cu alte cuvinte, ce devine din momentul în care a fost în ascunderea feței, care apoi e numit „atributul de păcătos”? Am învățat că pocăința din frică nu corectează trecutul cuiva înainte de a se fi pocăit.

Prin urmare, textul aduce un alt verset: „’Veniţi – zic ei – am să caut vin şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!’”. Acest lucru înseamnă că acele zile și ani care au trecut de la momentul ascunderii feței, în care nu a corectat acel numit „atribut al păcatosului”, ei nu doresc ca el să moară, din moment ce ei nu au niciun rol în lumea următoare după moarte, deoarece acesta este atributul celor păcătoși.

Prin urmare, în momentul în care atributul de mediu din el se bucură și veselește, „căci mâine vom muri” și va fi răsplătit cu viața lumii viitoare, în același timp, atributul păcătosului din el nu spune așa. Mai degrabă spune, „și mâine va fi ca această zi”, ceea ce înseamnă că dorește să trăiască și să fie fericit în această lume pentru totdeauna, căci nu are încă nicio parte pentru lumea viitoare, din moment ce el nu a corectat-o, așa cum este corectată doar prin pocăință din iubire.

128) Este scris: „Piere cel neprihănit”, adică atributul de complet drept, pe care persoana respectivă trebuie să-l merite, piere din el. „şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit”. Acest lucru înseamnă că, pentru că cel mediu nu a suferit el însuși cu publicul, el nu poate ajunge la pocăință din iubire, inversând păcatele în virtuți și relele în minunate plăceri. În schimb, toate greșelile și relele pe care cineva le-a experimentat înainte de a dobândi pocăința din frică stau încă în atributul de păcătos, în care nu simte Providența Lui. Și din cauza acestor vătămări pe care încă le mai simte, nu poate fi complet drept.

Scriptura spune: „și nimănui nu-i pasă”, ceea ce înseamnă că acelei persoane nu-i pasă „că răul vine”. Cu alte cuvinte, din cauza efectelor nocive pe care le simte încă în Providența Lui din trecut „piere cel neprihănit”, ceea ce înseamnă că a pierdut atributul de drept. Și el va muri și trece din această lume ca un simplu mediu.

Toate acestea se referă la cel ce se întristează cu publicul, și nu i se acordă a vedea confortul publicului, pentru că el nu va fi capabil să-i condamne pe o scală de merit și să vadă consolarea lor. De aceea, el nu va atinge atributul de neprihănit.

129) Din toate cele de mai sus, am ajuns să știm că nu există nicio persoană care nu va experimenta cele trei atribute de mai sus: atributul de păcătos; atributul de mediu; atributul de neprihănit.

Ele se numesc Midot (atribute), deoarece acestea se extind de la Midah (măsura) de realizare a Providentei Sale. Înțelepții noștri au spus, „cineva se măsoară în măsura în care el măsoară” (Sutah 8). Și cei ce ating Providența Lui în ascunderea feței sunt considerați păcătoși: fie incomplet păcătoși din perspectiva primei ascunderi, fie complet păcătoși, din perspectiva dublei ascunderi.

Și, pentru că simt și cred că lumea este condusă într-o orientare proastă, este ca și cum aceștia se condamnă singuri, din moment ce primesc chinuri și dureri de la Providența Lui și se simt rău toată ziua. Și ei dezaprobă cel mai mult gândirea că toți oamenii din lume sunt supravegheați de sus, într-o îndrumare proastă.

De aceea, cei care ating Providența din perspectiva ascunderii feței sunt numiți „păcătoși”, din moment ce acest nume apare în ei din profunzimea senzației lor. Aceasta depinde de înțelegerea inimii, iar cuvintele sau gândul care justifică Providența Lui nu contează deloc atunci când se opun senzației fiecărui organ și simț, care nu îl pot forța să mintă, așa cum o fac.

De aceea, cei care sunt în această măsură de realizare a Providenței sunt considerați a fi ei înșiși și întreaga lume, condamnați pe o scală a păcatului, așa cum este scris în cuvintele lui Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon. Acest lucru se datorează faptului că ei își imaginează că toți oamenii din lume sunt supravegheați printr-o îndrumare proastă, cum s-ar potrivi Numele Lui, „Cel Bun care face bine celui bun și celui rău”.

130) Cei cărora li se acordă senzația Providentei Sale sub forma primului grad de dezvăluire a feței, numită „pocăință de frică” sunt considerați medii. Acest lucru se datorează faptului că emoțiile sunt împărțite în două părți, numite „cele două talere ale scalei”.

Acum, că au dobândit dezvăluirea feței, prin intermediul „Vei vedea lumea ta în viața ta”, cel puțin au atins Buna Lui Providență, cum stă bine Numele Lui, „Cel Bun”. De aceea, ei au o scală de merit.

Cu toate acestea, toată durerea și chinurile amare care au fost complet imprimate în sentimentele lor în toate zilele și anii în care au primit Providenta feței ascunse, timp dinainte de a fi primit pocăința de mai sus, rămân în picioare și sunt numite „o scală a păcatului”.

Și, din moment ce ei au aceste două scale opuse una alteia, într-un mod în care scala păcatului este programată din momentul pocăinței lor și mai înurmă, iar scala de merit este stabilită și garantată pentru ei din momentul pocăinței încoace, timpul de pocăință stă „între” merit și păcat, și prin urmare, ei sunt numiți „mediu”.

131) Și cei care merită dezvăluirea feței în al doilea grad, numit „pocăință din iubire” – atunci când păcatele devin la fel ca meritele – sunt considerați a fi condamnați pe o scală de mai sus de păcat, pe o scală de merit. Acest lucru înseamnă că toată durerea și necazul gravate în oasele lor, în timp ce se aflau sub Providența de ascundere a feței au fost inversate și condamnate la o „scală de merit”.

Acest lucru se datorează faptului că fiecare durere și suferință acum s-a transformat într-o plăcere minunată, fără sfârșit. Acum, ei sunt numiți „drepți”, pentru că ei justifică Providența Lui.

132) Trebuie să știm că atributul de mai sus de cel de mediu se aplică chiar și atunci când omul este sub Providența de ascundere a feței. Prin efort mare în credință, în recompensă și pedeapsă, le apare o lumină de mare încredere în Creator. Pentru un timp, li se acordă un grad de dezvăluire a feței Sale, în măsură de ‚mediu’. Dar dezavantajul este că ei nu pot rămâne permanent în gradele lor, din moment ce stau în permanență într-o măsură posibilă numai prin pocăință din frică.

133) Trebuie, de asemenea, să știm ceea ce am spus, că există o alegere numai atunci când există ascunderea feței, nu înseamnă că după ce cineva a atins Providența revelării feței, acesta nu mai are nicio muncă suplimentară sau efort în practica Torei și Mițvot. Din contră, munca propriu-zisă în Tora și Mițvot începe în primul rând, după ce omul a fost recompensat cu pocăința din iubire. Numai atunci este posibil să se angajeze în Tora și Mițvot cu dragoste și teamă, așa cum ni se poruncește, și „Lumea a fost creata doar celor complet drepți” (Brachot 61).

Este mai degrabă ca un rege care a dorit să selecteze pentru el însuși cei mai fideli dintre supușii săi din țară și să îi aducă să lucreze în interiorul palatului său. Cum a făcut asta? A emis un decret prin care orice persoană care dorește, tânăr sau bătrân, să vină la palatul său pentru a se angaja în lucrările din interiorul palatului său.

Cu toate acestea, el a numit mai mulți dintre slujitorii săi pentru a păzi poarta palatului și toate drumurile care duc la el, și le-a ordonat să respingă pe toți aceia care se apropie de palatul său și să îi abată de la calea care duce la palat.

Firește, toți oamenii din țară a început să meargă spre palatul regelui. Dar gardienii sârguincioși i-au respins cu viclenie. Mulți dintre ei au reușit să ajungă lângă poarta palatului, dar paznicii de la poartă au fost și mai silitori, și dacă cineva se apropia de poartă, îl deturna cu mare viclenie, până când aceștia disperați se întorceau așa cum au venit.

Și așa au venit și s-au dus, și-au recăpătat forța, și au venit și au plecat din nou, și tot așa, timp de mai multe zile și ani, până când au obosit de a mai încerca. Și numai eroii dintre ei, care au suportat cu răbdare, au învins gardienii și au deschis poarta. Și au fost recompensați instantaneu, să vadă fața regelui, care i-a numit pe fiecare dintre ei la locul său corect.

Desigur, în acel moment, nu au avut relații cu acei paznici care i-au deviat și indus în eroare, și le-au făcut viața amară pentru multe zile și ani, alergând înainte și înapoi, în jurul porții. Acest lucru se datorează faptului că ei au fost răsplătiți cu a munci și a servi întru slava feței împăratului, în interiorul palatului său.

Așa este și cu lucrarea celor complet drepți. Alegerea în timpul ascunderii feței, cu siguranță nu se aplică în cazul celor care au deschis poarta pentru a atinge Providența deschisă.

Cu toate acestea, ei încep activitatea lor în primul rând prin descoperirea feței. La acel moment, ei încep să înainteze mai multe trepte pe scara așezată pe pământ, al cărei vârf ajunge la cer, așa cum este scris: „Cel neprihănit va merge din putere în putere”.

Cum au spus înțelepții noștri: „Fiecare drept este acoperit de acoperământul prietenului său”. Aceste lucrări îi califică pentru voia lui Dumnezeu, de a realiza planul creației Sale, care este acela de a „încânta creaturile Sale”, în conformitate cu mâna Lui bună și generoasă.

134) Trebuie să știi această lege, că există o dezvăluire numai într-un loc unde era tăinuire. Acest lucru este similar cu problemele acestei lumi, dacă absența precede existența, din moment ce creșterea grâului apare numai în cazul în care a fost semănat și sămânța s-a descompus.

Același lucru se întâmplă cu probleme mai mari, în cazul în care ascunderea și dezvăluirea sunt legate între ele ca fitilul de lumina pe care o prinde. Acest lucru se datorează faptului că orice ascundere, odată ce este corectată, este un motiv pentru dezvăluirea Luminii, legată de acest tip de ascundere, iar Lumina care apare se agață de ea ca lumina de fitil. Amintiți-vă acest lucru pe toate căile voastre!

135) Acum puteți înțelege ceea ce au scris înțelepții noștri, că întreaga Tora este numele Creatorului. Acest lucru pare enigmatic, deoarece există mule lucruri murdare, cum ar fi numele celor răi – Faraon, Balaam, etc., interdicție, impuritate, blesteme nemiloase în cele două mustrări și așa mai departe. Astfel, cum putem înțelege că toate acestea sunt numele Creatorului?

136) Pentru a înțelege asta, trebuie să știm că, căile noastre nu sunt căile Lui. Calea noastră este de a ajunge de la imperfecțiune la perfecțiune. În calea Lui, toate revelațiile vin la noi de la perfecțiune către imperfect.

În primul rând, perfecțiunea completă emană și iese din El. Această perfecțiune coboară din fața Lui și cade în jos restricție după restricție, prin mai multe grade, până când ajunge la ultima fază, cea mai restrânsă, potrivită pentru lumea noastră materială. Și apoi problema ne apare aici, în această lume.

137) Din cele de mai sus, veți învăța că Sfânta Tora, a cărui înălțime este fără sfârșit, nu a emanat și nu a ieșit la iveală dinaintea Lui, așa cum ni se pare aici, în această lume, deoarece este cunoscut faptul că „Tora și Creatorul sunt Una”, iar acest lucru nu este deloc evident în Tora lumii noastre. Mai mult decât atât, unul care se angajează în ea în Lo Lișma, Tora lui devine o poțiune de moarte pentru el.

Mai degrabă, când a fost emanată mai întâi de la El, a fost emanată și a apărut în perfecțiune totală, adică în forma actuală a „Tora și Creatorul sunt Una”. Aceasta se numește „Tora de Ațilut”, în Introducere la Corecţiile Zohar-ului (pag. 3), că „El, Viața Lui și Sinele Lui sunt Una”. După aceea, ea a coborât din fața Lui și a fost restricționată treptat prin multe restricții, până când a fost dăruită la Sinai, când a fost scris că este în fața noastră aici, în această lume, îmbrăcată în hainele brute ale lumii materiale.

138) Cu toate acestea, trebuie să știți că distanța dintre îmbrăcămintea Torei în aceasta lume și îmbrăcămintea Torei în lumea Ațilut este incomensurabilă. Cu toate acestea, Tora însăși, adică Lumina din interiorul îmbrăcăminții, este neschimbată, între toată Tora de Ațilut și Tora acestei lumi, așa cum este scris: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleachi 3; 6).

Mai mult decât atât, aceste îmbrăcăminți brute ale Torei noastre de Asia nu sunt deloc de o valoare inferioară în ceea ce privește Lumina care este îmbrăcată în ea. Mai degrabă, importanța ei este mult mai mare, în ceea ce privește sfârșitul corecției, decât toate îmbrăcămințile sale pure din Lumile Superioare.

Acest lucru se datorează faptului că ascunderea este motivul pentru dezvăluire. După corectarea ei, în timpul dezvăluirii, ascunderea este dezvăluită ca un fitil de lumina pe care o aprinde. Cu cât este mai mare ascunderea, cu atât mai mare este Lumina care se va agăța de ea, atunci când aceasta este corectată. Astfel, toate aceste îmbrăcăminți brute în care Tora este îmbrăcată în această lume, valoarea lor nu este deloc inferioară Luminii pe care o îmbracă, ci dimpotrivă.

139) Acesta este triumful lui Moise asupra îngerilor cu argumentul său, „Există invidie printre voi? Este înclinația rea între voi?” (Șabat 89). Aceasta înseamnă că o mai mare ascundere dezvăluie o lumină mai mare. El le-a arătat că, în hainele pure ale Torei, în lumea îngerilor, nu pot să apară prin ele lumini mai mari, deoarece acestea pot apărea în îmbrăcămințile din această lume.

140) Am învățat astfel că nu există nicio schimbare de la Tora de Ațilut, unde „Tora și Creatorul sunt Una”, până la Tora acestei lumi. Singura diferență este în îmbrăcăminți, din moment ce îmbrăcămințile acestei lumi ascund Creatorul și El se ascunde în ele.

Să știți că, din cauza îmbrăcăminții Sale în Tora, aceasta se numește „Predată” (pentru a fi învățată). Vi se spune că, chiar și în timpul ascunderii feței, și chiar și în timpul dublei ascunderi, Creatorul este insuflat și îmbrăcat în Tora. El este „Învățătorul” și este Tora, dar hainele brute ale Torei din fața ochilor noștri sunt un fel de aripi care acoperă și ascund Profesorul care este îmbrăcat și se ascunde în ele.

Cu toate acestea, atunci când cuiva i se acordă descoperirea feței, în pocăință din iubire, în al patrulea discernământ, se spune despre el „Învăţătorul tău nu se va mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe Învăţătorul tău” (Isaia, 30: 20). De atunci, hainele Torei nu mai ascund „Învățătorul” și descoperă o dată pentru totdeauna că „Tora și Creatorul sunt Una”.

141) Acum puteți înțelege sensul cuvintelor „pe Mine M-au părăsit şi n-au păzit Legea Mea”. Ei au interpretat, „Îmi doresc ca ei să mă părăsescă pe Mine și să păstreze Tora Mea – Lumina din ea îi reformează” (Yerușalmi, Hagiga, p 6b).

Acest lucru este uimitor. Înseamnă că au postit și s-au chinuit pentru a revela descoperirea feței Sale, așa cum este scris: „În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele” (Isaia 58: 2). Cu toate acestea, textul le spune în numele Creatorului: „Aș vrea să Mă părăsiți, pentru că toată munca voastră este în zadar și fără rezultat. Nu mă găsiți nicăieri, doar în Tora. De aceea, păstrați Tora și căutați-Mă acolo, căci Lumina din ea vă va reforma și Mă veți găsi, așa cum este scris, ‚Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi’”.

142) Acum putem clarifica oarecum esența înțelepciunii Cabala, suficient pentru o percepție de încredere în calitatea acestei înțelepciuni. Astfel, cineva nu se va înșela cu imaginații false, așa cum prevăd masele.

Trebuie să știți că Sfânta Tora se împarte în patru discernăminte, care cuprind întreaga realitate. Trei discernăminte sunt judecate în realitatea generală a acestei lumi. Ele se numesc „Lume”, „An”, „Suflet”. Al patrulea discernământ este comportamentul existenței mai presus de cele trei părți ale realității, hrana lor, conduitele lor, precum și toate incidentele lor.

143) Partea exterioară a realității, ca cerul și bolta cerească, pământul și marea, etc, care sunt scrise în Tora, toate acestea sunt numite, „Lume”. Partea interioară a realității – om și animal, animale și păsări diverse, etc. – prezentate în Tora, care există în locurile de mai sus, numite „partea exterioară”, se numesc „Suflet”.

Evoluția realității de-a lungul generațiilor este numită „cauza și consecinta”. De exemplu, în evoluția capilor de generații de la Adam haRișon prin Ioșua și Caleb, care au venit în țară și care sunt prezenți în Tora, tatăl este considerat „cauză” a fiului, care este „cauzat” de el. Această evoluție a detaliilor realității prin intermediul cauzei de mai sus și consecință este numită „An”. În mod similar, toate comportamentele existenței realității, atât externe cât și interne, în orice incident și comportament, prezent în Tora, sunt numite „existența realității”.

144) Să știți că cele patru lumi sunt numite în înțelepciunea Cabalei, Ațilut, Bria, Yețira, și Asia. Când au ieșit și au evoluat, au aparut una din alta, ca sigiliul și amprenta. Acest lucru înseamnă că tot ceea ce este scris în sigiliu apare în mod necesar în ceea ce este imprimat de el, nici mai mult nici mai puțin, și așa a fost evoluția lumilor.

Astfel, toate cele patru discernăminte, Olam-Șanah-Nefeș (Lume, An, Suflet), cu toate modurile lor de susținere care erau în lumea Ațilut, au ieșit, au fost imprimate și se manifestă în imaginea lor în lumea Bria, la fel de bine. Același lucru este din lumea Bria în lumea Yețira, până la lumea Asia.

Astfel, toate cele trei discernăminte din realitatea din fața noastră, numite Olam-Șanah-Nefeș, cu toate modurile lor de susținere, care sunt stabilite în fața ochilor noștri aici, în această lume, s-au extins și au apărut aici din lumea Yețira, iar în Yețira de la superiorul său.

În acest mod, sursa a numeroase detalii din fața ochilor noștri este în lumea Ațilut. Mai mult decât atât, chiar și cu elementele de noutate care apar în această lume astăzi, fiecare element de noutate trebuie să apară în primul rând deasupra, în lumea Ațilut, și de acolo coboară și ne apare în această lume.

Acesta este înțelesul cuvintelor înțelepților noștri: „Nu există fir de iarbă care să nu fi avut norocul și ‘politistul’ lui de Sus, care să-l bată (atenționeze) și să-i dicteze: ‘Crește!’”, (Bereșit Raba, Capitolul 10). Acesta este sensul textului, „Cineva nu mișcă un deget jos, înainte ca asta să fie afirmat mai sus” (Hulin pag. 7).

145) Să știți că, din cauza hainelor Torei din cele trei discernăminte ale realității, „Lume”, „An”, „Suflet”, și a existenței lor în această lume materială, se produc interzicerile, impuritățile și interdicțiile găsite în Tora revelată. S-a explicat mai sus că Creatorul este îmbrăcat în ea prin intermediul „, Tora și Creatorul sunt Una”, dar în mare ascundere. Acest lucru se datorează faptului că aceste îmbrăcăminți materiale sunt aripile care acoperă și Îl ascund.

Cu toate acestea, îmbrăcămintea Torei este sub forma pură Olam-Șanah-Nefeș, iar existența lor în cele trei lumi Superioare, numite Ațilut, Bria, Yețira, sunt numite în general, „Înțelepciunea Cabala”.

146) Astfel, înțelepciunea Cabalei și Tora revelată sunt unul și același lucru. Cu toate acestea, în timp ce o persoană primește de la Providența feței ascunse, și ascunderea Creatorului în Tora se consideră că este practica Torei revelate. Cu alte cuvinte, persoana este incapabilă să primească iluminarea de la Tora Yețira, ca să nu mai vorbim de, mai sus de Yețira.

Iar când i se acordă descoperirea feței, omul începe să se angajeze în înțelepciunea Cabalei. Acest lucru se datorează faptului că îmbrăcămințile Torei revelate au fost purificate pentru el, iar Tora lui a devenit Tora Yețira, numită „Înțelepciunea Cabala”.

Chiar și pentru cel căruia i se acordă Tora Ațilut, asta nu înseamnă că literele Torei s-au schimbat pentru el. Mai degrabă, aceleași îmbrăcăminți ale Torei revelate s-au purificat pentru el și au devenit haine foarte pure. Ele au devenit la fel ca versetul: „Învăţătorul tău nu se va mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorul tău”. In acel moment ele devin „El, Viața Lui și Sinele Lui sunt Una”.

147) Permiteți-mi să vă dau un exemplu, astfel încât să aduc problema un pic mai aproape de mintea voastră. De exemplu: în timp ce unul era în ascunderea feței, literele și îmbrăcămințile Torei au ascuns în mod necesar Creatorul. De aceea, el nu a reușit, din cauza păcatelor și greșelilor pe care le-a comis. La acel moment, el a fost plasat sub pedeapsa îmbrăcăminții brute a Torei, care este de impuritate, interziceri și interdicții.

Cu toate acestea, atunci când acestuia îi este atribuită Providența deschisă și pocăința din iubire, atunci când păcatele sale devin virtuți, toate păcatele și greșelile în care a eșuat în timp ce se afla în ascunderea feței, s-au revărsat acum pe hainele lor aspre și foarte amare, și îmbracă hainele Luminii, Mițva și meritelor.

Acest lucru se datorează faptului că aceleași haine aspre s-au întors ca virtuți. Acum, ele sunt haine care se extind din lumea Ațilut sau Bria, și ele nu acoperă sau ascund Învățătorul. Dimpotrivă, „ochii tăi vor vedea pe Învățătorul tău”.

Astfel, nu există nicio diferență de vreun fel între Tora de Ațilut și Tora din această lume, între înțelepciunea Cabalei și Tora revelată. Mai degrabă, singura diferență este în persoana care se angajează în Tora. Doi oameni pot studia Tora în aceeași porțiune și aceleași cuvinte, dar pentru unul, această Tora va fi ca înțelepciunea Cabalei și Tora de Ațilut, în timp ce pentru celălalt, ea va fi Tora Asia, revelată.

148) Acum veți înțelege adevărul în cuvintele lui Vilna Gaon din cartea de rugăciuni, în binecuvântarea pentru Tora. El a scris că Tora începe cu SOD (secret), ceea ce înseamnă Tora revelată de Asia, care este considerată ascunsă, din moment ce Creatorul este complet ascuns acolo.

Apoi se trece la Remez (aluzie, insinuare), ceea ce înseamnă că El este mai revelat în Tora de Yețira. În final, atinge Pșat (literală), care este Tora de Ațilut. Se numește Pșat, pentru că este Mufșat (dezbracat) de toate hainele care Îl ascund pe Creator.

149) Odată ce am ajuns până aici, putem oferi o idee și discernământ în cele patru lumi cunoscute în înțelepciunea Cabalei cu numele de: Ațilut, Bria, Yețira, Asia de Kdușa (sfințenie), și în cele patru lumi ABYA ale Klipot, dispuse una opusă celeilalte, opusă de ABYA ale Kdușa.

Veți înțelege asta în cele patru discernăminte de realizare a Providenței Sale, și în cele patru grade de iubire. În primul rând, vom explica cele patru lumi ABYA ale Kdușa, și vom începe de jos, din lumea Asia.

150) Am explicat deja primele două discernăminte ale Providenței de ascundere a feței. Trebuie să știți că ambele sunt considerate lumea Asia. Acesta este motivul pentru care este scris în cartea Arborele Vieții, că lumea Asia este cea mai mare parte de rău, și chiar puțin bine conținut în aceasta este amestecat cu răul și este de nerecunoscut.

Din perspectiva primei ascunderi, rezultă că aceasta este cea mai mare parte de rău, adică chinurile și durerile pe care le simt cei care primesc Providența. Și din perspectiva dublei ascunderi, binele este amestecat cu răul, iar binele este complet de nedeslușit.

Primul concept al revelării feței este considerată „lumea Yețira”. De aceea, este scris în cartea Arborele Vieții (Poarta 48, Capitolul trei), că lumea Yețira este pe jumătate bună și pe jumătate rea. Acest lucru înseamnă că cel care atinge primul discernământ al revelării feței, care este prima formă de iubire condiționată, considerată o simplă „pocăință de frică”, se numește „mediu”, iar el este pe jumătate nedemn, pe jumătate demn.

Cel de-al doilea discernământ al iubirii este de asemenea condiționat, dar nu există nicio urmă de pericol sau o atingere între ele. De asemenea, al treilea discernământ al iubirii este primul concept al iubirii necondiționate. Ambele sunt considerate ca fiind lumea Bria.

De aceea este scris în cartea Arborele Vieții, că lumea Bria este în cea mai mare parte bună și numai minoritatea este rea, și că minoritatea rea este greu de deslușit. Acest lucru înseamnă că, din moment ce mediului i se atribuie o Mițva, el însuși se condamnă pe o scală de merit. Și, din acest motiv, el este considerat „în cea mai mare parte bun”, adică sub formă de discernământ al iubirii.

Pentru moment, răul nedeslușit care există în Bria extinde cel de-al treilea discermământ al iubirii, care este necondiționată. De asemenea, el s-a condamnat deja pe o scală de merit, dar el nu a condamnat încă întreaga lume; prin urmare, o minoritate din el este rea, deoarece această iubire nu este încă, considerată eternă. Cu toate acestea, această minoritate este pentru el încă de nedeslușit, pentru că nu a simțit niciun prejudiciu sau o atingere, chiar și față de alții.

Cel de-al patrulea discernământ al iubirii, iubirea necondiționată, care este de asemenea eternă, este considerat lumea Ațilut. Acesta este sensul a ceea ce este scris în cartea Arborele Vieții, că în lumea Ațilut nu există niciun fel de rău, iar acolo, „cel rău nu poate locui lângă Tine”.

Acest lucru se datorează faptului că după ce cineva a condamnat întreaga lume pe o scală de merit, de asemenea, iubirea este eternă, completă, și nicio ascundere și acoperire nu va fi vreodată de conceput. Acest lucru se datorează faptului că este locul revelării absolute a feței, așa cum este scris, „Învăţătorul tău nu se va mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorul tău”. Acest lucru se datorează faptului că acum el știe toate relațiile Creatorului cu tot poporul, ca adevărata Providență care apare din numele lui, „Binele care face bine celui bun și celui rău”.

151) Acum puteți înțelege, de asemenea, discernământul celor patru lumi ABYA ale Klipa, situat în partea cealaltă de ABYA ale Kdușa, la fel ca în „Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă”. Acest lucru se datorează faptului că Merkava (carul) de Klipot de Asia vine de la discernământul feței ascunse în ambele sale grade. Această dominare face omul să condamne totul pe o scală a păcatului.

Și lumea Yețira a Klipa prinde scala păcatului – care nu este corectată în lumea Yețira a Kdușa – în mâinile sale. Astfel, ea domină pe cel ‚mediu’, care primește din lumea Yețira, prin intermediul „Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă”.

Lumea Bria a Klipa are aceeași putere de a anula dragostea condiționată, de a anula numai acele lucruri de care dragostea atârnă, adică, imperfecțiunea în iubire a celui de-al doilea discermământ.

Și lumea Ațilut a Klipa este ceea ce cuprinde în mâna sa acea minoritate rea, a cărei existență în Bria nu este evidentă din cauza celui de-al treilea discermământ al iubirii. Și, chiar dacă este iubire adevărată, prin forța Binelui care face bine celui bun și celui rău, care este considerată încă Ațilut a Kdușa, pentru că nu i-a fost atribuită condamnarea întregii lumi pe o scală de merit, Klipa are puterea de a slăbi iubirea privitoare la Providența asupra altora.

152) Acesta este sensul a ceea ce este scris în Arborele Vieții, că lumea Ațilut a Klipot se află vizavi de lumea Bria, nu opusă lumii Ațilut. Acest lucru se datorează faptului că numai al patrulea discernământ al iubirii se extinde din lumea Ațilut a Kdușa. Prin urmare, nu există nicio stăpânire a Klipot acolo, din moment ce el a condamnat deja întreaga lume, pe o scală de merit, și cunoaște toate comportamentele Creatorului în providența Sa asupra oamenilor, cât și Providența numelui Său, „Binele care face bine celui bun și celui rău”.

Cu toate acestea, în lumea Bria, din care se extinde cel de-al treia discernământ, nu există încă o condamnare a întregii lumi. Prin urmare, există încă o reținere pentru Klipot. Cu toate acestea, aceste Klipot sunt considerate Ațilut a Klipa, deoarece acestea sunt opuse celui de-al treia discernământ, iubirea necondiționată, iar această iubire este considerată Ațilut.

153) Acum ne-am explicat în detaliu cele patru lumi ABYA ale Kdușa și Klipot, care sunt „vizavi” de fiecare lume. Acestea sunt considerate deficiență care există în lumea lor corespunzătoare, în Kdușa, iar ele sunt cele numite „cele patru lumi ABYA ale Klipot”.

154) Aceste cuvinte sunt suficiente pentru ca orice observator să simtă esența înțelepciunii Cabalei într-o măsură oarecare. Trebuie să știți că cei mai mulți dintre autorii cărților de Cabala au adresat cărțile lor doar acelor cititori care au atins deja o dezvăluire a feței și toate realizările sublime.

Ne-am putea întreba: „Dacă acestora le-au fost deja acordate realizări, atunci ei știu totul prin propria lor realizare. De ce atunci ar mai avea nevoie să se îngrope în cărțile de Cabala ale altor autori?”.

Cu toate acestea, nu este înțelept să se pună această întrebare. Este ca unul care se angajează în Tora literală, care nu are cunoștință de comportamentele cu privire la Lume, An, Suflet ale acestei lumi, și care nu cunoaște comportamentul oamenilor și comportamentele lor cu ei înșiși și față de alții; și de asemenea, care nu cunoaște animalele și păsările din această lume.

Considerați că o astfel de persoană ar fi în măsură să înțeleagă cum se cuvine, măcar o singură problemă din Tora? El ar inversa problemele Torei de la bine la rău și de la rău la bine, și nu și-ar găsi mâinile sau picioarele în nimic.

Astfel, problema este înaintea noastră: Chiar dacă cuiva i-a fost atribuită realizarea chiar și la nivelul de Tora Ațilut, el încă nu va percepe mai mult decât ceea ce se referă la propriul său suflet. Cu toate acestea, trebuie să știe toate cele trei discernăminte, Lume, An, Suflet, în orice incident și conduită în conștiința deplină, pentru a fi în măsură să înțeleagă problemele Torei, care se referă la acea lume.

Aceste aspecte sunt explicate în Cartea Zohar și cărțile autentice de Cabala, cu toate detaliile și complicațiile lor. Astfel, fiecare înțelept și om care înțelege cu propria sa minte trebuie să le contemple zi și noapte.

155) De aceea, trebuie să ne întrebăm, de ce atunci obligă cabaliștii pe fiecare persoană să studieze înțelepciunea Cabalei? Într-adevăr, există un lucru mare în ea, demn de a fi făcut public: Este un remediu minunat, de neprețuit pentru cei care se angajează în înțelepciunea Cabalei. Deși ei nu înțeleg ceea ce învață, prin tânjire și dorință mare de a înțelege ceea ce învață, ei trezesc asupra lor Luminile care înconjoară sufletele lor.

Acest lucru înseamnă că fiecărei persoane a Israel îi este garantat a atinge în cele din urmă toate realizările minunate pe care Creatorul le-a contemplat în Gândul Creației pentru a încânta fiecare creatură. Și unul căruia nu i-a fost atribuită în această viață, îi va fi acordată în viața următoare, etc., până când omului îi este atribuită împlinirea gândirii Sale, pe care El a plănuit-o pentru el.

Și, în timp ce cineva nu a atins perfecțiunea, luminile care sunt destinate să ajungă la el sunt considerate Lumini Înconjurătoare. Acest lucru înseamnă că acestea sunt pregătite pentru el, dar sunt în așteptare pentru ca el să-și purifice vasele de primire, timp în care aceste Lumini vor îmbrăca vasele capabile.

De aceea, chiar și atunci când omul nu are vasele, atunci când se angajează în această înțelepciune, menționând numele Luminilor și ale vaselor legate de sufletul său, ele luminează imediat asupra lui într-o anumită măsură. Cu toate acestea, ele strălucesc pentru el fără a îmbrăca interiorului sufletului său, din cauza absenței vaselor capabile să le primească. În continuare, primește iluminarea de fiecare dată în timpul angajamentului, atunci când atrage asupra lui har de Sus, împărtășindu-se cu abundența sfințeniei și a purității, ceea ce îl aduce mult mai aproape de atingerea perfecțiunii.

156) Cu toate acestea, există o condiție strictă în timpul angajamentului în această înțelepciune – să nu se materializeze aspectele cu probleme imaginare și corporale. Acest lucru se datorează faptului că, astfel, ei încalcă, „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare”.

În acest caz, omul este mai degrabă lezat, în loc să primească beneficii. Prin urmare, înțelepții noștri îl avertizează să studieze înțelepciunea numai după patruzeci de ani, sau de la un Rav, și alte astfel de atenționări. Toate acestea sunt pentru motivul de mai sus.

Pentru a salva cititorii de orice materializare, am conceput cartea Talmud Eser haSfirot (Studiul celor zece Sfirot) de Ari. Acolo am colectat din cărțile lui Ari principalele eseuri privind explicarea celor zece Sfirot într-un limbaj cât am putut de simplu și ușor. Am aranjat, de asemenea, tabelul de întrebări și răspunsuri pentru fiecare cuvânt și problemă. „… Și voia lui Dumnezeu va reuși  în mâna sa”.

_______

[1] Nota traducătorului: În ebraică, Pardes înseamnă crâng, dar în Cabala, acest cuvânt este un acronim pentru Pșat (Tora literală), Remez (aluzie), Druș (interpretare) și Sod (secret).

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts