Mă înconjuri din spate și din față

0
651

„Mă înconjuri din spate și din față”, înseamnă ascunderea și revelarea feței Creatorului. Acest lucru se datorează faptului că într-adevăr, „împărăția Lui stăpânește peste tot”, și totul se va întoarce la rădăcina sa, deoarece nu există niciun loc liber de El. Iar diferența este la timpul prezent sau viitor, deoarece cine conectează cele două lumi, descoperă îmbrăcămintea Lui în prezent: tot ceea ce se face este o îmbrăcăminte pentru revelarea divinității.

Și acest lucru este considerat timpul prezent, ceea ce înseamnă că acum el apare în haine regale și evident, arată ca un călăreț nu este subordonat calului. Deși aparent calul conduce călărețul, calul este provocat la mișcare numai prin senzația transmisă prin frâu și căpăstru de către călărețul lui. Și asta se numește „construirea staturii divinității”, și este, de asemenea, numită „față în față”.

Dar cineva care nu a ajuns încă să dedice toate acțiunile sale exclusiv către Creator, iar calul nu răspunde călărețului la mișcările frâului și căpăstrului, ci pare să facă contrariul, iar slujnica pare să conducă stăpâna, acest lucru este numit „spate”. Prin urmare, nu trebuie să vă gândiți că sunteți departe de sfințenie, pentru că „Ceea ce îți trece prin minte, nu reprezintă totul”.

Așa zice Domnul: „cu mână tare şi cu braţ întins”, etc., „ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui”. Și fiecare roată se întoarce ca să revină la sfințenie, la rădăcină. Prin urmare, deși aparent calul conduce călărețul prin dorința sa primară, adevărul nu este acesta. Călărețul este cel care conduce calul la destinație. Cu toate acestea, asta nu rezultă în prezent, ci în viitor. Prin urmare, în acest fel există un contact bun, dar este din nou la spate, ceea ce înseamnă, nu prin voința croitorului.

Dar cei care vor să continue pentru a descoperi ei înșiși hainele regale în prezent, trebuie să fie conectați față în față prin voința croitorului, pentru că aceasta este întocmai dorința Lui.

Și acesta este înțelesul cuvintelor: „Pentru că n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie”. Căci Îl vei sluji oricum, dar diferența este că, în acest fel este „din pricina strâmtorării şi necazului”, adică fără voie, iar invers este mai presus de rațiune, adică de bună voie.

De asemenea, în Midraș este scris: „Creatorul privește la faptele celor drepți și la faptele celor răi, și El nu știe ce vrea Creatorul, dacă faptele celor drepți, etc. Când spune: ’Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit…’, înseamnând faptele celor drepți”.

Acest lucru însemnând că, Creatorul examinează, ceea ce înseamnă că se conectează cu toate faptele și conduce, și totul se întoarce la rădăcină. Prin urmare, întrebarea este: „Ce cale este de dorit? În această privință, Midraș se folosește de versetul: „Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună”, ceea ce înseamnă revelarea care este în faptele celor drepți. Acest lucru este înțelesul a ceea ce înțelepții noștri au spus: „lungă și scurtă, scurtă și lungă [este calea]”.

LUME – ASCUNDERE

Acesta este înțelesul pentru: „Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale”. Totul este păstrat în cele 32 de căi ale înțelepciunii; prin urmare, „pământul este plin de făpturile Tale” și nu este niciun loc liber pentru că totul merge către rădăcină. Cu toate acestea, ea este ascunsă, și prin urmare, numim Olam (lumea), din cuvântul He’elem (ascundere).

Iar Lumina care se ascunde și se îmbracă în cuvânt se numește „un punct”, considerat un Yod [י]. Acesta este împărțit în două Hei [ה ]: lumea ascunsă și lumea revelată. Și întreaga muncă a omului este să reveleze acest punct și să îl poată prelungi dintr-o lume în alta, în formă de Vav [ו ], ceea ce înseamnă Vav dintre cele două Hei, pentru a revela tuturor Lumina abundenței care se extinde de la Lumina Înconjurătoare la cel înconjurat, însemnând cele două Hei, la fel ca în Bina, Iesod, Malchut.

RENUNȚARE, SEPARARE, ATENUARE (ÎNDULCIRE)

Există trei discernăminte necesare unui om pe calea dorită: renunțare, separare, atenuare (îndulcire), ceea ce înseamnă „Lumini cu scriere deficitară”, [cuvântul ’Lumină’ este scris fără litera ’Vav’], din moment ce Lumina acestei lumi a fost creată din întuneric, „în măsura avantajului luminii asupra întunericului” și „La ce e  bună o lumânare în timpul zilei?”, lumina ei nu strălucește în timpul zilei. Acesta este sensul Klipa (cojii), care precede fructul. Din acest motiv, cel care devine un partener al Creatorului în actul creației, determină Lumina să iasă din întuneric, ceea ce înseamnă cât de josnic și demn de dispreț se consideră în comparație cu sublima Kdușa (sfințenie), și cât de murdare sunt hainele lui. Prin asta, Lumina devine înconjurătoare.

Iar în ceea ce privește întrebarea Creatorului, „Să se teamă de Numele Tău cel mare şi înfricoşat”, ea se intensifică cu o mare putere de a supune răul dinăuntru, astfel încât robul și servitorul rău se va preda stăpânului, care va locui cu el în mijlocul necurăției lui, până când va simți în sufletul său că trezirea pentru externalitate a expirat și s-a predat. La acel moment, el va fi recompensat cu „separare”, făcând distincție între Lumină și întuneric, și nu va înlocui răul cu binele și binele cu răul. Și ceea ce trebuie să înlocuiască, însemnă a trezi o înclinație pentru necesitatea de a fi dedicat numai Creatorului. Acest lucru este considerată a fi „o atenuare” a setei de Creator, la fel ca în iubirea adevărată.

Acest discernământ vine după ce omul distinge între bine și rău, între sublimitățile Creatorului și propria lui ticăloșie, și le separă în sine, „Astfel să cureţi răul din mijlocul tău”, căci el va fi foarte rușinat de faptele lui. Apoi, omul va fi recompensat cu atenuarea rămășițelor înclinației sale rele, care nu pot fi smulse din rădăcină, și ridicarea lor la rădăcina adevărată.

‚AMINTEȘTE-ȚI’ ȘI ‚IA AMINTE’ SPUSE ÎNTR-UN SINGUR ENUNȚ

‚Amintește-ţi’ și ‚ia aminte’ spuse într-un singur enunț. „Ceea ce gura nu poate spune și urechea nu poate auzi, iar inima nu poate gândi și contempla”, etc. Trebuie să înțelegem de ce acest lucru a fost spus în acest fel, și ce înseamnă pentru noi.

Este scris: „Tu sprijini omul şi animalul, O Doamne!”. Înțelepții noștri au spus: „Aceștia sunt oameni care au un spirit viclean și pretind a fi la fel ca dobitoacele”. Aceasta înseamnă că întreaga cale a creației pe care Creatorul a creat-o este privită ca două opuse într-un singur subiect, și toate combinațiile din lume s-au făcut în acest fel, iar acest lucru este întregul act al creației.

PUTEREA CUVÂNTULUI

Cu toate acestea, în actul creației, Creatorul a relevat doar o parte a acestui discernământ, așa cum este scris: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului”, căci a luat foc și apă și le-a amestecat într-un singur subiect. Și Creatorul a imprimat puterea vorbirii în om, pentru ar fi partener cu El în actul creației, astfel încât el, de asemenea, să creeze lumi prin cuvântul său având acest discernământ, ceea ce înseamnă două opuse în același subiect, pentru o altă inovație … lumea.

Aceasta este calea celor drepți, care se alipesc de Creator: Din toate enunțurile lor, lumile au fost create conform cuvântului lui Dumnezeu, precum și forței de acționare în funcțiune, din moment ce au imprimat deja în gura lor cele douăzeci și două de litere prin care El a creat lumea. Ceea ce doresc să spun este că ele conțin acea putere.

Iar motivul pentru care ațiunea nu se termină în această lume doar prin enunțare, este din cauza coborârii acestei lumi în materialitate. Din acest motiv, nu apare nimic prin vorbire, ci numai prin utilizarea mâinilor și picioarelor. Cu toate acestea, într-adevăr, Creatorul a imprimat o rezistență suficientă în discursul prin care se dezvăluie toate acțiunile, deoarece forța Operatorului se află în operare. Și noi de asemenea, exprimăm cu gura cele douăzeci și două de litere.

Cu toate acestea, Klipot acoperă și slăbesc acea forță, iar Creatorul a dorit să curețe Israel de Klipot. De aceea El le-a dat Tora și Mițvot prin care să se apropie de Kdușa (sfințenie), iar Șchina (Divinitatea) să vorbească prin gura lor în puritate. În acel moment, ei efectuează fapte prin vorbirea lor.

BINECUVÂNTAREA CELOR DREPȚI

Acesta este sensul binecuvântărilor celor drepți, care revelează prin enunțurile lor mai mult decât un simplu om poate dezvălui prin mâini și picioare. Acest lucru se datorează faptului că un om simplu care dorește să facă bine prietenul său, îi dă bani cu mâinile lui și îl face bogat. Cu toate acestea, el nu știe dacă asta va dura foarte mult timp.

Dar în general, cel care dorește să facă bine prietenului său, îi dă o binecuvântare cu gura lui – câteva cuvinte scurte despre bogăție – și actul de îmbogățire apare instantaneu asupra prietenului său, etc.

Cum este cineva recompensat cu asta? Acest lucru se întâmplă prin Tora și Mițvot, ceea ce înseamnă că prin a face voia Lui, forma acestuia devine una similară cu a Creatorului. Într-adevăr, cu toate acestea, întreaga problemă a Tora și Mițvot care se conectează la o persoană, este de tipul celei menționate mai sus – adică cele două contrarii în același subiect. Dar cel mai important lucru este dorința, din moment ce Creatorul a creat lumea prin Tora, și forța Operatorului se află în operare. Aceasta este esența cunoașterii, pe care noi nu o știm: atunci când aceste două contrarii se unesc într-un singur Guf (corp) în mintea cuiva, el devine plăcut Creatorului său și este considerat a fi „un om întreg”.

MAI BUN ESTE SFÂRȘITUL UNUI LUCRU DECÂT ÎNCEPUTUL LUI

În esență, dăruirea Torei în această lume umilă este un lucru opus, pentru îngerii care au comis o eroare în ea. Acesta este sensul pentru „Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui”. Interpretare: „Sfârșitul unui lucru” se referă la partea de jos a gradului, adică la crearea lumii pentru ca toți să vadă, atunci când nu este nevoie de niciun control. Aceasta este ceea ce cărțile numesc „primele concepte”, adică: dacă nu mănâncă, va muri de foame; dacă va atinge focul, se va arde; și dacă se aruncă în apă, se va îneca, etc. Aceste lucruri sunt înțelese de către vite și dobitoace, din moment ce mintea animată le va spune acest lucru. Acesta este motivul pentru care este numit „sfârșitul unui lucru”.

„Începutul unui lucru” este mintea Torei, care nu este atinsă nici măcar prin vorbire, adică de toate popoarele pământului, cu excepția seminției lui Iosif, cea aleasă de Dumnezeu. În lume, binele și răul sunt amestecate. Pentru a distinge între bine și rău, scrierea ne spune că drumul principal al binelui este „sfârșitul unui lucru”, adică a te comporta în felul în care cei smeriți discută, adică prin ceea ce este atins de tot poporul, dar conectat la mintea Torei. Acest lucru se datorează faptului că acesta este scopul contrariilor în lume, iar omul întreg trebuie să se conecteze și să se unească în mintea lui în unitate reală. Și acest lucru se numește „bun”, așa cum este scris, „Sfârșitul unui lucru”, dacă este bine conectat la începutul său, adică mintea Torei și mintea însuflețită se conectează de fapt într-una singură.

DOUĂ CONTRARII ÎN ACELAȘI SUBIECT

Acesta este înțelesul cuvintelor înțelepților noștri: ”’Tu sprijini omul şi animalul, O Doamne!’, aceștia sunt oameni cu o minte iscusită, care pretind a fi la fel ca dobitoacele”. Am explicat mai sus că aceste două contrarii se unesc între ele într-unul. Să luăm de exemplu ceea ce este scris: „Fără făină, nu există Tora; fără Tora, nu există făină”. În prima parte, este vorba de o minte animală – o gândire atinsă de toți. În a doua parte, este vorba de gândirea Torei. În ce fel sunt conectate existența făinii și puterea Torei? Dar, din Tora înțelegem că Creatorul nu înlătură Providența Lui asupra lumii nici chiar un moment; prin urmare, El îi avantajează pe cei care iau aminte la voia Lui și le ascultă rugăciunea.

Prin urmare, cei care au fost răsplătiți cu munca în Tora, cu siguranță nu trebuie să lucreze ca și restul oamenilor, din moment ce ei cer Celui care are cu adevărat, și El le va da, dupa cum este scris: „Din moment ce sunt discipoli, Tora lor este păstrată și munca lor binecuvântată”. Tana ne spune: „fără făină”, etc., ceea ce înseamnă că modul dorit este de a le conecta, ceea ce înseamnă de a pretinde să fie ca un animal, să știe că fără făină nu există nici Tora, și de a încerca ceva mai greu decât cu ceea ce e învățată mintea lui corporală să facă, în scopul de a obține făină (hrană) pentru corpul său.

Într-adevăr, legea Torei permite acest lucru, pentru că „Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui”. De aceea, de ce ar trebui El să atingă și să desprindă o carcasă de pe piață? Pentru a nu avea nevoie de oameni, el preferă să se angajeze în Tora – să se teamă de Creator și să aștepte mila Lui, căci El „nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului” etc. Acestea sunt două lucruri opuse atunci când ele se unesc de fapt într-unul în aceia care fac ca animalele, și știu că este inutil, și că totul vine la el de la masa regelui. Un astfel de om se numește a fi „întreg”.

Acesta este sensul versetului, „Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi”. El unește cele două lucruri: are încredere în Creator, strânge cu toată inima pentru a asigura hrană pentru casa lui, dar știe că toate faptele sale și toate eforturile sale sunt însă aroganță și trădare, și își pune încrederea în Creator.

Este scris: „Căci toiagul de cârmuire al răutăţii nu va rămâne pe moştenirea celor neprihăniţi”. Aceasta înseamnă, că deși actele lor sunt similare, etc. De ce? Scriitura interpretează „pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mâinile spre nelegiuire”, căci ei își asumă complet povara împărăției cerurilor și știu că El este cel care le dă putere.

Motivul pentru aceasta este de a vedea cât de departe ajunge credința celor drepți. Și deși Creatorul cunoaște gândurile, faptele trebuie să fie clare celor drepți înșiși. Acest lucru se datorează faptului că natura materială nu îngăduie celor drepți să creadă în ei înșiși, până când nu vor vedea în mod evident și clar, iar lor le e mereu teamă ca nu cumva să provoace păcatul și să cadă de la gradul lor în timpul acțiunii.

CALITATEA DE IACOV PATRIARHUL

Acum putem înțelege ceea ce a spus înțelepții noștri, că Iacov a revenit la vasele mici. Este într-adevăr o minune că la un astfel de moment, când l-a văzut pe Esau venind să-l ucidă și să jefuiască tot ce avea, el a hotărât să rămână singur într-un loc periculos, pentru a salva micile vase. El nu a crezut că va supraviețui, așa cum este scris: „Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza”, etc. „și a împărțit oamenii … în două tabere”.

Cu toate acestea, acest lucru este explicat în detaliu mai sus, pentru că mențiunea de mai sus – om sau animal – a fost calitatea lui Iacov Patriarhul, care a devenit o emblemă a acestei calități. Este așa cum este scris în cărți: Patriarhul Avraam a devenit o emblemă pentru calitatea iubirii, și Patriarhul Isaac pentru calitatea fricii.

Aceste două calități sunt opuse, pentru că cel care iubește nu se teme și se încrede întotdeauna în persoana iubită, iar dragostea acoperă toate fărădelegile. În schimb, unul care se teme nu are încredere, pentru că dacă ar avea încredere în el, nu i-ar fi frică deloc. Patriarhul Iacov  a devenit o emblemă a calității milei, ceea ce înseamnă aceste două opuse în același subiect – iubirea și frica împreună – care este esența acestei calități.

Acesta este sensul versetului, „Atunci Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza”, etc. „Și a împărțit oamenii … în două tabere”, pentru a păstra pentru sine câteva rămășițe. De asemenea, el i-a trimis lui Esau daruri, în speranța că va face pace cu el.

Iar comportamentul său, în această privință a fost același ca și al unei persoane cu totul obișnuită, pentru că ce diferență este dacă un om este îngrijorat de foame și caută tot felul de tactici pe tot parcursul zilei pentru a-și asigura traiul și ceva mai mult, sau dacă este îngrijorat de faptul că dușmanul i-ar putea răpi bunurile și să îl omoare, și face tot ce poate în această privință?

Aceasta a fost întrebarea lui Rași: De ce i-a fost frică Patriarhului Iacov? La urma urmei, El i-a promis: „Eu te voi păzi”, etc. Rași a explicat că se temea ca nu cumva să provoace păcatul. Ar trebui să fim mai meticuloși și să spunem că el ar fi trebuit să spună: „se temea că a provocat și nu că ar provoca”. Acest lucru îl reconciliază, din moment ce într-adevăr, Patriarhul Iacov a avut măsura completă a iubirii, ceea ce înseamnă încredere, și nu avea nicio îndoială că Creatorul îl va păzi și că nu îi va lipsi nimic. Cu toate acestea, el s-a comportat ca o persoană obișnuită și a pretins că se teme, după cum și mintea omului necesită să găsească imediat o tactică, pentru că lui i-a fost foarte teamă de cei 400 de oameni care veneau înaintea lui. Prin aceasta, încrederea i-a fost aparent tulburată, temându-se cu adevărat. Prin asta, el și-a construit o strategie, ca cei care se tem de un inamic – a împărțit tabăra și a trimis daruri, etc.

Și de ce a făcut-o, dacă nu i-a fost cu adevărat frică, dacă avea încredere în Creator? Era teama ca nu cumva să provoace păcatul, din moment ce în smerenia lui, cel neprihănit nu crede în sine, că nu va cădea din gradul său în timpul acțiunii. Din acest motiv, el a pregătit toate mijloacele lumești ale mântuirii împotriva ostilității inamicului. Și după toate acestea, și-a asumat în inima lui că asta e aroganță și trădare, și și-a pus încrederea în Creator și s-a rugat Lui.

Acum înțelegem de ce a rămas la vasele mici, pentru a anunța că împreună cu frica, el a avut măsura completă a iubirii, fără niciun cusur, și a apreciat chiar și vasele mici, pentru că știa foarte bine că niciun dușman sau inamic nu s-ar atinge de toate posesiunile sale.

DIFERENȚA ÎNTRE UNUL CARE SERVEȘTE CRETORUL ȘI UNUL CARE NU O FACE

Acest lucru face o distincție între cel care slujește Creatorul și unul care nu. Unul căruia îi este cu adevărat frică și nu are încredere, nu ar observa micile vase într-un moment de grijă, ca nu cumva un inamic să vină și să lovească mamele cu copiii lor și să distrugă totul. Dar un slujitor al Creatorului, împreună cu munca și efortul cauzat de frică, știe sigur și are încredere în mila Lui – că totul este al lui și că niciun străin nu va controla bunurile sale. Și chiar și într-un astfel de moment, el este capabil să acorde atenție vaselor mici, ca cei drepți, care sunt stăpâni pe averea lor.

Prin urmare, prin dăruirea Torei, am primit puterea, prin „’Amintește-ţi’ și ’ia aminte’ spuse într-un singur enunț. „Ceea ce gura nu poate spune și urechea nu poate auzi, iar inima nu poate gândi și contempla”. Aceasta înseamnă că este scris că „amintește-ți” este iubirea și „ia minte” este frica, ceea ce sunt două opuse. Ei ni le-au spus și ni le-au dat într-un enunț, pentru a le uni. Și cu toate că ele sunt într-adevăr opuse, și este de neînțeles pentru mintea și inima omului modul în care un astfel de lucru poate exista în realitate, ele sunt puterea Torei, ca cel care se alătură să fie recompensat cu ea – a fi conectate și unite în inima sa, ca și în calitatea Patriarhului Iacov.

KLIPA ISMAEL ȘI KLIPA ESAU

Aceasta este ceea ce a spus Iacov în timpul anilor de foamete: „De ce te temi?” Și Rași interpretează, „De ce te temi de Ismael și copiii lui Esau, ca și cum ai fi sătul?” Acest lucru este uimitor: Copiii lui Esau au locuit în Seir, iar copiii lui Ismael în pustiul Paran, deci ce treabă are el cu ei? El ar fi avut de ce să își facă griji cu privire la canaaniți și hitiți, vecinii săi de țară.

În acord cu cele de mai sus, Rași a făcut două interpretări: 1) de ce trebuie să apari sătul și 2) de ce trebuie să fii slăbit de foame? Acum înțelegem că acesta este înțelesul a ceea ce le-a spus Iacov: „Dacă mănânci din plin, trebuie să te temi de Ismael; și dacă mănânci puțin, trebuie să te temi de Esau. Acest lucru înseamnă că este scris că Ismael este Sigim (zgură) de argint (iubire) și Esau este Sigim de aur (frică).

Și acest lucru este ceea ce Iacov i-a învățat pe fiii săi: dacă vă mențineți calitatea iubirii și încrederea în Creator, că mâna Lui nu se va scurta nici chiar în anii de foamete, ar trebui să vă temeți de Klipa Ismael. Și dacă țineți numai de calitatea fricii și vă restricționați mâncarea, ar trebui să vă temeți de Klipa Esau, care se hrănește cu această calitate. De aceea, cel mai bine este de a mânca pe săturate și de a uni un lucru la acel moment cu calitatea fricii: coboară în Egipt ca să cumperi grâu, iar astfel vei fi salvat de ambele Klipot.

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts