De ce?

0
29

De ce?

De ce a poruncit să fie împlinite cutare lucruri și a oprit a face altele? De ce a dat-o într-o anume perioadă și nu înainte sau mai târziu? De ce l-a ales pe un profet pentru minunile ce se povestesc pe seama lui și nu i-a ales și pe alții? Ce a avut în vedere Dumnezeu cu legislația lui? Răspunsul la toate aceste întrebări ar putea fi:

,Pentru că așa a vrut” sau „Pentru că așa a cerut întelepciunea”. Insă așa cum a creat lumea, sub această formă, în clipa când a dorit-o, fără ca noi să-i putem înțelege voința, nici înțelepciunea care l-a făcut să aleagă anume forme și o anume perioadă, tot așa nu ne-am putea da seama de voința sa, nici de ce înțelepciunea sa a hotărât ceea ce a alcătuit obiectul întrebărilor de mai înainte. Dacă s-ar pretinde, însă, că lumea e astfel din necesitate, atunci ar trebui puse în mod necesar amintitele întrebări, din care n-ar putea rezulta decât răspunsuri neghioabe, ce ar include tăgăduirea textelor Legii cărora un om înțelept nu le-ar putea pune la îndoială accepția literală.

Rambam – Ghidul celor șovăielnici –Cap.2

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts