Rabaș – Scrisoarea Nr. 8

0
714

26 Mai 1955, Tel-Aviv, a 48 a zi după Numărătoarea Omer, o zi înainte de Şavuot

Salutare şi toate urările de bine, prietenilor mei,

Ca răspuns la scrisoarea voastră, trebuie să vă spun că până acum, nu am nimic de adăugat la cele scrise anterior. Mai degrabă, după cum este scris, “Vorbeşte copiilor lui Israel şi ei vor călători”. Cu privire la călătorii, voi ştiţi că acestea se referă la a merge de la starea A la starea B, că acesta este înţelesul expresiei a schimba locurile, după cum a spus Baal HaSulam într-o interpretare a versetului, “ Exprimarea zilnică a discursului”. El a scris acolo că este imposibil să nu existe o stare de noapte între zile, adică există o spargere la mijloc. Altfel, se numeşte “zi lungă” şi nu ”zi de zi”. Dar munca are loc cu siguranţă “zi de zi.”.  Şi “noapte de noapte se revelează cunoaşterea”, înseamnă că există o zi între ele, până acum cuvintele lui.

Aceasta este ordinea călătoriilor. De aceea, să nu vă fie teamă de niciuna dintre aceste stări,  pentru că, aşa cum am menţionat mai sus, “călătorie”, înseamnă a înainta. De fiecare dată trebuie transmis un nou curent, aşa cum mi-a scris … în ultima sa scrisoare, versetul, “Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!”.

Întâmplător, vă destăinui vouă gândurile şi voinţa, deşi nu obişnuiesc acest lucru. Şi totuşi, doresc să vă împartăşesc ce gândesc despre oamenii din Tiberias, pentru a şti cum ne privesc, amiabil sau răuvoitor. În această scrisoare, vă voi scrie cum îmi imaginez şi cum îi văd pe oamenii din Tiberias. Şi chiar dacă nu descriu esenţa celor din Tiberias, voi aşterne gândurile mele.

Momentan, m-am eliberat oarecum de problemele mele personale şi generale, şi îmi aloc un timp pentru a privi ce se întâmplă acolo. Este ca şi cum aş vedea trei feluri de oameni, trei imagini şi forme îmbrăcate în trei tipuri diferite de corpuri.

1) O mare parte, majoritatea, nu cred că ne judecă nici favorabil şi nici nefavorabil, că ne respectă sau nu. Cu toata onestitatea cred că, nu suntem în atenţia lor. Altfel spus, nu se gândesc la noi şi nici nu ne bagă în seamă. Este ca şi cum nu am exista împreună cu ei în lume, pe acest pământ.

Chiar dacă se întâmplă să audă că există elevi ai lui Ravi Aşlag, nu îi interesează. Ei sunt preocupaţi doar de propriile nevoi – pasiunile lor, obtinerea respectului, sau propria spiritualitate. Nu iau în considerare chestiuni neînsemnate, ca de exemplu noi- acest mic grup de oameni- mai ales că au auzit că există o dispută în cadrul acestui mic grup.

“Resturile nu satisfac leul”. Adică, micul grup este în ochii lor prea mic şi neînsemnat nu îi îndestulează şi nu le oferă satisfacţie mentală, din moment ce ne lasă să decidem dacă suntem buni sau răi. Atât suntem de inferiori în ochii lor – de neluat în seamă, nevrednici de a fi observaţi. Şi chiar dacă eu consider că acest leu are idee despre noi, în realitate nu există nimic de genul acesta.

2) Al doilea tip de oameni sunt cei care ne respectă şi pentru care existăm deja. Ei ne consideră oameni vrednici, cu un anumit statut. Ei ne fac favoarea de a ne aloca timp în minţile şi gândurile lor în timpul lor liber. Sunt interesaţi de noi şi ne observă activităţile pentru a vedea dacă suntem cu adevărat virtuoşi şi integri, şi de a comenta cu un aer critic dacă găsesc ceva.

Când se gândesc la asta, văd că, există un grup de oameni care s-au adunat într-un loc, sub îndrumarea unui lider, pentru a fi împreună. Şi care, cu un curaj extraordinar îi înfruntă pe toti cei care se ridică împotriva lor. Ei sunt cu adevărat oameni curajoşi cu un spirit puternic, şi care sunt hotărâţi sa nu cedeze nici un centimetru. Ei sunt luptători de primă clasă, care luptă împotriva înclinaţiei lor, până la ultima lor picătură de sânge şi a căror dorinţă este de a câştiga bătălia pentru gloria numelui Său.

Însă, pe lângă toate acestea, în momentul în care încep să reflecteze la ei înşişi- conform propriilor prejudecăţi şi a propriului interes cu privire la dorinţe şi onoare- ei trebuie să fie în unanimitate de acord şi să se unească împotriva noastră. Aşadar, ei din toată inima, răspicat, decid că este mai bine să nu se unească cu noi. Deşi ei înşişi sunt foarte îndepărtaţi şi diferiţi unii de alţii încât nu se pot pune de acord cu nimic. Poate că se urăsc atât de mult încât nici nu pot suporta să stea in aceeaşi cameră, şi vor să se omoare între ei. Însă împotriva noastră sunt uniţi.

Şi deoarece sunt părtinitori datorită voinţei de a primi care se află în ei, iar “Mita sucește hotărârile celor drepţi”, ei văd opusul a ceea ce au crezut despre noi. Iar după toate laudele şi virtuţile pe care le-au găsit în noi- acelea, că fiecare dintre noi este demn de laudă şi cinste- ei  pun în aplicare de îndată ce au hotărât, în mod pasionat şi zelos, verdictul lor, deoarece noi le-am stricat reputaţia cu punctele noastre de vedere. Astfel, pe de o parte, ei văd că adevărul este de partea noastră; iar pe de altă parte, calea noastră este împovărătoare pentru ei.

Iar pentru a se scuza de ei înșiși, ei nu au altă posibilitate decât să ne distrugă şi să ne şteargă numele de pe faţa pământului. Ei se străduiesc şi fac eforturi pentu a ne împrăştia în toate direcţiile, şi complotează şi conspiră ca să ne distrugă şi să aşeze piedici în calea noastră, folosind tot felul de mijloace- atât legitime cât şi nelegitime, chiar dacă acestea vin în contradicţie cu spiritul uman şi cu cel al Torei. Nu le pasă, pentru că văd că voinţa lor este atacată dacă noi vom stăpâni sau ne vom extinde scopul către oamenii oneşti şi de bună credinţă, pentru că vom avea atunci puterea de a le arăta acestora adevărul.

Şi acesta este un lucru rău pentru ei, pentru că lor le convine să facă ce doresc şi în acelaşi timp să fie “faţa generaţiei”- lideri influenţi şi spirituali. De aceea, ei complotează împotriva noastră pentru a distruge şi a duce spre ruină viitorul nostru spunând, “Cu cât mai repede cu atât mai bine; este mai bine să îi dezintegrăm cât sunt încă mici, astfel încât să nu rămână nicio urmă”.

Însă, trebuie să le fim foarte recunoscători pentru respectul şi aprecierea pe care o arată punctului nostru de vedere, măcar pentru faptul că admit că există ceva care trebuie revocat. Cu alte cuvinte, nu ne ignoră ca şi cum am fi neînsemnaţi, ci reprezentăm totuşi ceva pentru ei. Asta, spre deosebire de ceilalţi oameni care nu ne acordă atenţie şi cred că ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu merită nicio atenţie. De asemenea ei nu sunt deloc impresionaţi de  slăbiciunea noastră de a crede că acestea reprezintă urmarea acţiunilor noastre, motiv pentru care evităm să facem anumite acţiuni, ca nu cumva să ne ataşăm de ele şi că acest lucru ne face de multe ori să scăpăm de teama generată de primul tip de oameni.

Ca să fiu sincer, niciunul dintre ei nu ne acordă vreo atenţie sau consideraţie. Poate că este după cum este scris, “Cel rău fuge fără să fie urmărit”. Aşadar ar trebui să fim mulţumiţi cu oamenii din a doua categorie, pentru că cel puţin ei glumesc, ridiculizează, desconsideră, şi ne calomniază. Cel puţin existăm în realitate în această lume iar pentru ei nu este aşa uşor să reuşească să şteargă numele nostru de pe faţa pământului.

3) Al treilea tip de oameni sunt aceia care ne doresc şi sunt în favoarea noastră. Însă, ei sunt foarte puţini, ca în “Doi reprezintă pluralul”. Şi eu îi denumesc prin iniţiale BSMA, adică B…, S…, M… şi A….În limba sfântă (ebraică), ei sunt numiţi Bosem (parfum), şi în traducere (aramaică), BoSMAi, pentru că traducerea este considerată Achoraim (posterioară). Cu alte cuvinte, ei ar trebui recompensaţi cu lumina Panim (lumina anterioară), că toate acţiunile lor vor fi în Kduşa (sfinţenie), care este numită “limba sfântă”.

Şi ce ar trebui să fac atunci când văd că doresc să îi descriu şi să îi ilustrez pe cei dragi din Tiberias? Simt că Tiberias este un oraş agitat, şi că a treia categorie care este înveşmântată în două corpuri este amestecată intr-o vâltoare, printre toate dorinţele şi capriciile care îmbracă alte corpuri, adică prima şi a doua categorie. Şi apoi este greu pentru mine să îi găsesc pentru că este ca şi cum trebuie să găsesc acul în carul cu fân, şi cum poate cineva să găsescă două perle preţioase,  două boabe de grâu care se pierd în mulţime? Şi chiar dacă regula spune că o singură persoană dintr-o mie face diferenţa, ei trebuie încă să îndure şi să plângă, asemeni cocorilor, care sunt creaturi cu adevărat minunate.

Aşa putem inţelege alegoria pe care ne-au spus-o înţelepţii noştri, că paiele, fânul şi grâul au dezbătut, pentru cine a fost însămânţat câmpul. Argumentul paielor şi a fânului pare atât de corect încât nu pot fi convinși, și, uneori, există teama că grâul se va preda conducerii paielor şi fânului. Paiele şi grâul au argumentat “Noi suntem majoritatea, iar tu grâule, nu te compari cu noi ca număr. Noi suntem de rang înalt şi ne-am născut înainte ca tu să vii pe lume. Cu alte cuvinte, în timp ce tu nu existai, noi crescusem deja şi eram frumoase, iar măreția noastră putea fi văzută de toți. Din afară, uimim ochiul cu frumusețea pe care o oferim întregului câmp. Însă tu, grâule, eşti atât de mărunt şi imperceptibil încât poţi fi zărit doar atunci când cineva priveşte cu atenţie şi de aproape. Asta, probabil datorită incompetenţei tale. Însă noi oferim un loc şi un adăpost drumeţilor epuizaţi şi pierduţi pe drum, şi care nu au unde să-şi așeze capul. Noi îi luăm în mijlocul nostru şi îi protejăm de vânturi şi de animalele sălbatice astfel încât să nu fie văzuţi. Dar de tine cine se poate bucura?”

Însă când a venit vremea recoltei, toti au ştiut pentru cine a fost însămânţat câmpul, deoarece paiele şi fânul sunt singurele potrivite pentru hrana animalelor; ele nu pot fi mai mari decât sunt deja. Însă grâul, după câteva corecţii, după ce este spart, cernut, amestecat cu vin şi ulei, şi după ce este copt, este servit la masa regilor şi este demn de a fi oferit ca ofrandă Domnului. Şi toate meritele care pot fi atribuite paielor şi fânului sunt în serviciul grâului, pe care l-au hrănit şi crescut.

Cu alte cuvinte, acestea au luat hrană din pământ şi au transformat-o în hrană pentru grâu. A fost o greutate şi o povară pentru ele căci grâul a fost ţinut pe spatele paielor şi a fânului, şi valoarea lor este aceeaşi precum a unui servitor ce serveşte regele sau a unei slugi ce îşi servește stăpâna.

Dar înainte de timpul culesului, înainte de sfârşit, a fost imposibil să clarificăm adevărul și sinceritatea realității în sine. Mai degrabă fiecare era pentru sine, argumentând în funcţie de propriile senzaţii. Iar a avea în vedere adevărul fără a lua în considerare dacă acesta poate cauza neplăcere sau descurajare este o sarcină dificilă, cu excepţia cazului în care o persoană poate analiza fiecare element în cele mai mici detalii până ce adevărul şi corectitudinea situaţiei pot fi aduse la lumină. Pentru asta este necesară recompensa de Sus, pentru ca persoana să nu fie prinsă în iubirea de sine şi să fie atrasă de fluxul colectiv.

Din toate cele spuse mai sus, este greu pentru mine să vă găsesc atunci când sunteți singuri, fără niciun amestec de dorinţe şi puncte de vedere, deoarece toţi vă ţin ascunși, aşa cum am descris în alegoria cu grâul.

Totuşi am găsit o tactică similară celei cu timpul culesului menţionată mai sus. Numai noaptea, după miezul nopţii când briza nopții bate şi vântură grămada de paie şi fân, şi toţi stau întinşi peste câmp ca nişte carcase, adică dorm în paturile lor, cele două boabe de grâu se sparg liber și își revarsă inimile înaintea Tatălui lor din ceruri. Ele intră în flăcările focului Torei până dimineaţa, când este timpul rugăciunii. La acel moment, sufletele lor ies ca şi cum ar vorbi cuvintele Domnului cel viu. Cred că acesta este momentul potrivit pentru a ne bucura de preţioasele perle care strălucesc precum flăcările focului, pentru a se amesteca cu întregul Israel cu ajutorul Stâncii Mântuitorului său, şi poate că atunci Creatorul va dărui.

Permiteți-mi să scriu câteva cuvinte despre iubire. Se ştie că nu există lumină fără Kli (vas), adica fiecare plăcere trebuie să aibă un înveliş în care lumina plăcerii se poate înveşmânta. De exemplu, atunci când o persoană doreşte să câştige respect, să câştige onoare în ochii oamenilor, prima sa preocupare sunt hainele. Cu alte cuvinte, trebuie să se îmbrace cu haine onorabile, aşa cum au spus înţelepţii noştri, “Rabi Yohanan îşi numea veşmintele ‘Onorurile mele’”.

Aşadar, persoana trebuie să depună un anumit efort până când obţine îmbrăcămintea onorabilă şi chiar și după aceea, trebuie să o ferească de deteriorări şi stricăciuni. Adică in fiecare zi trebuie să o scuture de praf iar dacă este pătată sau se murdăreşte, trebuie să o cureţe şi să o calce.

Dar ce e mai important, trebuie să o ferească de cel mai periculos sabotor – molia de haine! În idiş, se numeşte „o Molie”, un mic ţânţar care nu poate fi văzut. Prima condiţie este că nu trebuie să intre în contact cu hainele vechi. Şi există de asemenea un minunat remediu numit „naftalină”, care le protejează de dăunătoarele numite „Molii”. Şi când are această îmbrăcăminte, persoana este gata să primească lumina plăcerii care se îmbracă în onorabilele veşminte.

La fel este şi cu iubirea. Pentru a fi recompensat cu lumina iubirii, persoana trebuie să găsescă hainele în care lumina se poate îmbrăca. Şi aceleaşi reguli se aplică acestui veşmânt: evitarea “prafului” bârfei, şi în special a insectei sabotoare numită Molie (în idiş, Moil înseamnă “gură”, deci este un joc de cuvinte), adică oamenii cu aspect plăcut, care vorbesc frumos. Ai crede că deja s-au „circumcis” în legămintele împreunărilor interzise şi calomniei, şi din inima netăiată împrejur, dar în adâncul lor ei sunt sabotori care îţi pot face rău, şi nu te poţi apăra de ei deoarece sunt în totalitate chipeşi şi frumoşi.

De aceea această insectă este atât de mică încât fără a fi atent în mod special, este imposibil să detectezi stricăciunile făcute, care vin de la cei circumcişi care pot strica aceste preţioase veşminte. Se ştie într-adevăr că această molie face mai multe stricăciuni veşmintelor din lână (ebraică- TzeMeR), adică literele MeReTz (ebraică: energie) care distruge energia pentru muncă. Şi Yatuș (ţânţar) vine de la „VaYitoș (şi el abandonează) pe Dumnezeul care l-a făcut”, sau în aramaică, „Şi a încetat să se-nchine la Dumnezeul pe care îl servea”.

În mod obişnuit, cineva care are o îmbrăcăminte valoroasă din lână, trebuie să evite contactul cu hainele vechi. Cu alte cuvinte, trebuie să evite contactul cu vechii „adepţi”, care fură energia deoarece nu mai sunt competenţi pentru muncă, şi toate cuvintele lor sunt spuse numai pentru a scădea energia. Şi chiar acela care are o îmbrăcăminte puternică de iubire, care este ca un copac – însemnând că se autosusţine – trebuie să se ferească în continuare de acea molie. Dacă acea molie atacă lemnul, poate de asemenea strica, pentru că  vedem că lemnul se degradează şi se dezintegrează pentru că moliile intră în el.

Şi singurul medicament este Naftalina, de la cuvântul, Naftoley, pe care Onkelos îl interpretează ca Tfila (rugăciune), adică să te rogi la Creator ca această stricăciune să nu fie permisă îmbrăcăminţii Sale.

Persoana trebuie să fie atentă cu îmbrăcămintea onorabilă, căci dacă pe ea sunt pene de cocoş, ele trebuie îndepărtate. De asemenea nu trebuie să intre într-un loc unde sunt pene de cocoş în timp ce poartă această îmbrăcăminte.  În veşmântul luminii iubirii este interpretat, ca Noţot (pene), ce vine de la cuvântul Niţim (ceartă), ca în luptele cu cocoşi. Aceasta se referă la cântecele şi slava oamenilor, care încă sunt în exil de la calea adevărului şi sunt înrobiţi de iubirea de sine. Toate cântecele şi slava pe care ei o arată în timpul Torei şi rugăciunii lor produc numai certuri în sufletul tău până când  începi să te războieşti cu propriile concepţii – de partea cui este adevărul şi dreptatea. Asta ruinează şi distruge îmbrăcămintea, pe care iubirea o poate locui. De aceea,  trebuie să fii atent să eviţi locurile unde sunt pene de cocoş, pentru ca după aceea să nu trebuiescă să munceşti pentru a te curăţa de aceste pene.

Putem vedea că oamenii care se străduiesc să obţină strălucirea onorurilor, dacă nu îşi întreţin cum se cuvine hainele, atunci când ies, cei din afară imediat se lipesc de hainele lor când văd că nu este îmbrăcămintea adecvată, potrivită pentru a onora persoana. Cu alte cuvinte, oamenii vor vedea că le acceptă autoritatea şi că este atât de înrobit de acei oameni din afară, încât el este obligat atât să obţină hainele cât şi să le întreţină. Chiar şi moda, adică modelul şi maniera în care sunt purtate, trebuie să fie pe placul celor sub a căror autoritate se află. Aşadar, tocmai pe aceia de la care doreşte să primească respect trebuie să-i adore cu mult efort ca să fie favorizat de ei, astfel încât ei vor revărsa lumina plăcerii care este îmbrăcată în veşmintele onorurilor.

Şi dacă, Doamne fereşte, nu i-a servit suficient, acest lucru poate avea consecinţe neplăcute. Adică nu numai că nu-i vor da respectul pe care şi-l doreşte de la ei, ci dimpotrivă, ei toţi îl vor degrada, umili şi îl vor face să se simtă josnic şi inferior. Şi acea senzaţie de inferioritate mai întâi îl va întrista, apoi îl va face inactiv, şi apoi va simţi că toată lumea s-a întunecat pentru el, până când nu mai vede nicio speranţă pentru a obţine plăcere în viaţă. Apoi, el găseşte un singur sfat – să se ducă acasă, să se întindă în pat şi să stăruie ca rugăciunea lui să fie acceptată – adică îngerul somnului, care este o şesime din moarte, îi va acorda lumina plăcerii somnului. Aceasta este singura plăcere la care poate spera.

Şi dacă, vai, îngerul somnului nu are milă de el şi nu găseşte remediu pentru sine, atunci, pentru amărăciunea sufletului său nu are altă şansă decât să obţină plăcere printr-un remediu popular printre cei disperaţi care caută alinare pentru tristeţea lor. Ei se luptă cu înclinaţia care doreşte perseverența, o depăşesc, şi adaugă plăcere de la îngerul denumit „sinucidere”. Adică ei simt că numai acest înger îi poate scăpa de melancolia lor. Evident, este imposibil să obţină plăcere de la îngerul menţionat, fără chinuri teribile şi fără o puternică şi îngrozitoare luptă emoţională.

Prin urmare, „Înţeleptul îşi are ochii în cap”, şi el ştie şi vede dinainte ce poate dobândi, şi ceea ce ar putea obţine dacă nu respectă legile şi condiţiile contemporanilor săi. Adică, trebuie să se predea şi să-şi asume tot ceea ce oamenii din afară îi cer, sau aceştia îl vor pedepsi în această lume. Cu alte cuvinte, recompensa şi pedeapsa sunt revelate în această lume şi nu necesită credinţă mai presus de raţiune.

De aici putem deduce necesitatea unei nemărginite griji şi a unei vigilenţe, precum şi marea şi speciala atenţie care sunt necesare pentru a obţine îmbrăcămintea ce înveşmântează lumina iubirii – o haină ce este făcută dintr-o ţesătură atât de fină şi delicată  – doar dacă cei din afară nu apucă să ruineze această preţioasă haină, care la propiu a fost cumpărată cu atât de mult sânge şi sudoare.

Şi acum o să vă lămuresc, cum şi în ce fel începem să obţinem acea îmbrăcăminte a iubirii: Ordinea pentru a avea o îmbrăcăminte potrivită este ca mai întâi să țeși o bucată de stofă. Cu alte cuvinte, luăm fire şi le aşezăm într-un fel de urzeală şi bătătură (încrucişare). Prin urzeală şi bătătură este ţesută o bucată de îmbrăcăminte.

Aşadar, trec bătătura (fire orizontale) prin urzeală (un ansamblu de fire verticale). O Nima (Aramaică: „fir” şi de asemenea „spune”) vine de la cuvintele „Spune un cuvânt despre asta”. Şti (urzeală) vine de la cuvântul Taşi (uitare), ca în „Ai părăsit Stânca cea care te-a născut”. Cu alte cuvinte, încep să acţionez cu puterea memoriei mele, şi curând îmi amintesc că prietenii mei au vorbit nefavorabil despre mine, că aceste cuvinte i-au determinat să-mi facă lucruri rele, şi aceste vorbe („urzeală”) uzează prietenia, camaraderia şi frăţia.

Apoi, îmi apare în minte un fir de Erev (bătătură), adică aud că prietenul meu a vorbit favorabil despre mine, ceea ce l-a determinat să facă fapte bune, adică Arevim (plăcute) şi dulci pentru gustul meu. Adică, aud şi văd că prietenul meu şi-a abandonat toate angajamentele şi se gândeşte, şi acţionează numai în favoarea mea astfel încât să am numai plăceri încântătoare. Şi aceste două fire creează o combinaţie în mine şi nu ştiu în ce parte să mă decid, spunând, „Este adevărat, de partea urzelii sau de partea bătăturii”?

Se ştie că tot ceea ce există în lumea noastră este în forma pozitiv şi negativ – stânga şi dreapta, adevărat şi fals, lumină şi întuneric, Israel şi naţiunile, sfânt şi profan, impuritate şi puritate, şi rău sau bun. Este aşa, deoarece este imposibil să identificăm un gust bun fără să simţim gustul amar a ceva rău. Acesta este înţelesul a ceea ce înţelepţii noştri au spus, „Să se răzbune pe cei răi şi să le dea o recompensă bună celor drepţi”.

Cuvântul Para (răzbunare) vine din versetul „Para (a lăsa liber) părul de pe capul unei femei”. Cu alte cuvinte, este posibil să primim ajutor de la cei răi pentru a descoperi adevărata aromă şi senzaţie a recompensei celor drepţi.

Din acest motiv, când este țesută stofa, stau confuz şi aştept verdictul care va scoate mizeria minţii care este îmbrăcată în mine. Şi deoarece acum sunt angajat în a ţese îmbrăcămintea iubirii, ca să aşez lumina plăcerii acolo, sunt deja părtinitor şi parte interesată. Din acest motiv, decid potrivit cuvintelor batăturii, aşa cum Tora ne sugerează că „Darurile sucesc hotărârile celor drepţi”.

Din acest motiv, nu îmi mai pasă care este adevărul; dimpotrivă, îmi pasă de scopul pe care îl doresc în acest minut, în timp ce port îmbrăcămintea iubirii. În această stare, am o linie decisivă în mijloc, adică scopul este chiar lucrul care decide întotdeauna între stânga şi dreapta.

Şi de îndată ce am obţinut această îmbrăcăminte mai sus menţionată, scântei de iubire încep deodată să strălucească înăuntrul meu. Inima începe să tânjească a se uni cu prietenii, şi îmi pare că ochii mei îi văd pe prietenii mei, urechile mele le aud vocile, gura mea le vorbeşte, mâinile îi îmbrăţişează, picioarele dansează în cerc cu iubire şi bucurie împreună cu ei, şi îmi traverseaza barierele corporale. Uit de vasta distanţă dintre prietenii mei şi mine, şi pământul întins nu va mai sta între noi.

Este ca şi cum prietenii mei stau chiar în inima mea şi văd tot ceea ce se întâmplă acolo, şi mi se face ruşine de actele mele meschine împotriva prietenilor mei. Apoi, ies pur şi simplu din vasele corporale şi mi se pare că nu este o altă realitate în lume în afară de prietenii mei şi de mine. Apoi, chiar şi „eu” este anulat şi este scufundat, amestecat în prietenii mei, până când stau şi declar că nu există nicio realitate în lume – numai prietenii.

Trebuie să fiu scurt pentru că se apropie sărbătoarea.

Prietenul vostru, Baruch Șalom HaLevi

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts