Caracteristica singularității

0
29

Caracteristica singularității în egoism afectează ruina și distrugerea

Astfel, vedeți cum caracteristicile noastre se lovesc și se luptă unele cu altele – și nu numai între secte, ci și în interiorul fiecărei persoane, cele patru caracteristici o domină toate deodată sau câte una și se luptă înăuntrul său, până când bunul simt nu mai poate să le organizeze și să le aducă la un consens deplin.

Adevărul este că rădăcina întregii dezordini din noi este nimic altceva, decât caracteristica singularității, menționată mai sus, care există în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin.

Și deși am clarificat că ea vine dintr-un motiv sublim, că această caracteristică ne întinde direct de la Creator, care este singur în lume și Rădăcina tuturor creațiilor, dar din senzația de singularitate, atunci când aceasta se asează în egoismul nostru îngust, afectează ruina și distrugerea, până când va deveni sursa a tot ce este și ce va fi ruină în lume.

Și e adevărat că nu există om pe lume care să fie liber de asta; diferențele sunt doar în modul în care este folosită – pentru dorințele inimii, pentru a conduce sau pentru onoare – și asta e ceea ce îi separă pe oameni unii de alții.

Dar partea egală, la toți oamenii din lume este că fiecare dintre noi e gata să abuzeze și să exploateze pe toți oamenii, pentru propriul sau avantaj personal, cu orice mijloace posibile, fără să ia în considerare faptul că se va construi pe sine pe ruina și distrugerea prietenului său. Și nu contează ce permisiuni ne dăm, fiecare dintre noi, conform direcției alese, căci dorința e rădăcina minții, iar nu mintea rădăcina dorinței. De fapt, cu cât mai măreață și mai impunătoare e persoana, cu siguranță că la fel de măreață și de impunătoare este și caracteristica sa de singularitate.

Folosirea naturii singularității ca subiect de evoluție în colectiv și în individual

Acum vom pătrunde în înțelegerea condițiilor directe care, în sfârșit, vor fi acceptate de omenire la momentul apariției păcii mondiale – și vom afla cum condițiile acesteia sunt bune pentru a aduce o viață de fericire individului și colectivului, precum și disponibilitatea lumii de a voi ca, în cele din urmă, să se împovăreze cu acele condiții speciale.

Să revenim la chestiunea singularității din inima fiecărei persoane, care poate să înghită lumea întreaga pentru propria ei plăcere. Rădăcina sa se întinde direct de la Cel Unic la oameni, care sunt ramurile Sale. Aici, există o întrebare care cere un răspuns: Cum se poate ca în noi să apară o formă atât de coruptă, încât să devină părintele a tot ce e dăunător și ruină în lume, și cum din Sursa a tot ce e construcție se întinde sursa a tot ce e distrugere? Nu putem lăsa o asemenea întrebare fără răspuns.

Într-adevăr, există două fațete ale monedei singularității menționate mai sus. Dacă o privim din partea de sus, din partea echivalenței sale cu Cel Unic, ea funcționează numai în forma dăruirii către alții, căci Creatorul e numai dăruire și nu are nimic de forma primirii, pentru că nu îi lipsește nimic și nu are nevoie să primească nimic de la creaturile pe care Le-a creat. Ca urmare, singularitatea care se întinde la noi de la El trebuie să acționeze numai în forme de dăruire către alții – dar și să nu primim nimic pentru noi.

De partea cealalată a acestei monede, adică din perspectiva modului în care funcționează efectiv în noi, vedem că ea operează în direcția complet opusă, pentru că operează numai în forme de primire pentru sine, cum ar fi dorința de a fi singurul om măreț și bogat din toată lumea. Astfel, cele două fețe de mai sus sunt la fel de departe una de cealaltă că și Estul de Vest.

Asta ne dă soluția la întrebarea noastră: Cum e cu putință ca, în interiorul aceleiași singularități, care pornește și vine la noi de la Cel care este Unic în lume, Care este Sursa a tot ce este construcție, cum să slujească în noi ca sursă a tot ce e distrugere? Asta ne-a venit pentru că noi folosim acea unealtă prețioasă în direcția opusă, care este primirea pentru sine. Și nu spun aici că singularitatea din noi nu va acționa niciodată în noi sub o formă de dăruire, pentru că nu putem nega că printre noi există oameni a căror singularitate operează în ei și sub forma dăruirii față de alții – cum ar fi cei care își cheltuie banii pentru binele comun și cei care își dedică toate eforturile pentru binele comun, etc.

Dar acele două fețe ale monedei, pe care le-am descris vorbesc numai despre două dintre punctele de dezvoltare ale creației, care aduce totul la încheiere, începând de la absență și urcând treptat gradele dezvoltării, de la un grad la următorul, Superior, iar de acolo și mai sus, până ce ajunge la culme, care este măsura prestabilită a perfecțiunii. Și acolo va rămâne pentru totdeauna.

Ordinea dezvoltării acestor două puncte este:

  1. A) punctul de pornire, gradul cel mai de jos, care este aproape de absența completă. Este descris ca fiind a doua față a monedei.
  2. B) Culmea, unde se odihnește și există pentru totdeauna. Iar aceasta este descrisă în prima față a monedei.

Însă era aceasta în care trăim deja s-a dezvoltat într-o mare măsură și s-a înălțat deja cu mai multe grade. Deja s-a ridicat deasupra fazei ei celei mai de jos, care este a doua față menționată mai sus, și a ajuns cu mult mai aproape de prima față.

Ca urmare, deja există printre noi oameni care își folosesc singularitatea în forme de dăruire către ceilalți. Dar încă sunt puțini, căci noi încă mai suntem la mijlocul căii de dezvoltare. Când vom ajunge la punctul cel mai înalt al gradelor, ne vom folosi cu toții singularitatea numai într-o formă de dăruire către ceilalți și nu va exista nicio persoană care să o folosească într-o formă de primire pentru sine.

Prin aceste cuvinte, găsim ocazia să analizăm condițiile de viață din ultima generație – vremea păcii mondiale, când întreaga omenire realizează nivelul primei fețe și își va folosi singularitatea numai sub forma dăruirii către ceilalți, fără a o folosi deloc în forma primirii pentru sine. Și e bine să copiem aici forma de viața menționată mai sus, ca să ne slujească drept lecție și drept model, pentru a ne calma mințile sub fluxul valurilor vieții. Poate că merită și poate că e posibil, și în generația noastră, să experimentăm încercând să ne asemănăm cu această formă de viață de mai sus.

Condiția vieții în ultima generație

Mai întâi, toată lumea trebuie să înțeleagă temeinic și să explice împrejurimilor sale că binele societății, care este binele statului și binele lumii, sunt complet interdependente. Atâta timp cât legile societății nu sunt satisfacătoare pentru fiecare individ din stat și cât va rămâne o minoritate care este nemulțumită de guvernarea statului, această minoritate conspiră sub guvernarea statului și caută  să îl răstoarne.

Și dacă puterea sa nu este suficientă pentru a se lupta cu guvernul statului față în față, va dori să îl răstoarne în mod indirect, incitând țările una împotriva alteia și făcându-le să se războiască, deoarece este natural că, în vremuri de război, să existe mult mai mulți oameni nemulțumiți cu care vor avea speranța să atingă masa critică pentru a răsturna guvernul statului și a constitui o nouă conducere, care să le convină. Astfel, pacea individului este o cauză directă a păcii statului.

Mai departe, dacă luăm în considerare că acea parte din stat al cărei meștesug este războiul, pe care statul o are întotdeauna, precum și orice speranță de succes a acelei părți, cum ar fi învățații în știința războiului și cei care trăiesc din vânzarea de muniție, în ceea ce privește calitatea socială, ei sunt întotdeauna o minoritate foarte semnificativă, iar dacă îi adăugam și pe aceștia la minoritatea nemulțumită de regulile actuale, la orice moment dat avem o mare cantitate de oameni care tânjesc după război și vărsare de sânge.

Astfel, pacea lumii și pacea statului sunt interdependente. Ca urmare, găsim neapărat că, chiar și acea parte din stat care este actualmente mulțumită cu viața sa, care sunt cei agili și cei isteți, tot mai au multe de care să se îngrijoreze, în ceea ce privește siguranța vieții lor, datorită tensiunilor cu cei care se străduiesc să îi rastoarne. Și dacă ar înțelege valoarea păcii, ar fi fericiți să adopte comportamentul de viață al ultimei generații, căci tot ce are un om, va da pentru viața sa.

Durere versus plăcere în primirea pentru sine

Astfel, atunci când analizăm și înțelegem temeinic planul de mai sus, vom vedea că toată dificultatea stă în a ne schimba natura, de la o dorință de a primi pentru noi, la o dorință de a dărui altora, căci aceste două lucruri se neagă unul pe altul. La prima vedere, planul pare imaginar, că ceva aflat dincolo de natura umană. Dar când îl aprofundăm, vom vedea că această contradicție de la primirea pentru sine la dăruirea pentru alții nu e decât o chestiune psihologică, deoarece, de fapt, noi dăruim altora, fără să avem niciun beneficiu noi înșine. Acest lucru este așa, pentru că, deși primirea pentru sine se manifestă în noi în diferite moduri, cum ar fi proprietatea, posesiunile pentru plăcerea inimii, a ochiului, paleta etc., toate acestea sunt definite printr-un singur nume, plăcere. Astfel, întreaga esență a primirii pentru sine pe care o dorește o persoană nu este nimic altceva, decât dorința de plăcere.

Și acum, să ne imaginam că, dacă ar fi să adunăm toate plăcerile pe care le simțim în decursul a șaptezeci de ani de viață și să le punem deoparte, apoi să adunăm toată durerea și supararea pe care o simțim în partea cealaltă, dacă am putea să vedem rezultatul, am prefera să nu ne fi născut deloc. Și dacă e așa, atunci ce primim noi, în viață? Dacă presupunem că obținem douazeci la sută din plăcere în timpul vieții și opteci la sută durere, atunci, dacă le punem una în fața celeilalte, tot ar mai rămâne șaizeci la sută din suferința, care nu a fost recompensată.

Dar astea nu sunt decât calcule personale, ca atunci când lucrezi pentru tine. Însă într-un calcul global, individul produce mai mult decât ia pentru propria sa plăcere și întretinere. Astfel, dacă direcția ar fi să trecem de la primire pentru sine la dăruire, atunci individul s-ar bucura de tot ce produce, fără multă durere.

din cartea  Fructul unui Înțelept

eseul Pacea în lume

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts