Libertatea – Introducere

0
97

***

Harut (sculptat) pe pietre; a nu se pronunța Harut (sculptat), ci mai degrabă Herut (libertate, pentru a arăta că sunt eliberați de îngerul morții.

– Midraș Șemot Raba, 41

Aceste cuvinte trebuie clarificate, pentru că, în ce fel chestiunea primirii Torei are legătură cu eliberarea de moarte? Mai mult, odată ce au obținut un corp etern care nu poate să moară prin primirea Torei, cum l-au pierdut din nou? Poate eternul să devină absent?

Liberul Arbitru

Pentru a înțelege conceptul sublim de libertate față de îngerul morții, trebuie să înțelegem mai întâi conceptul de libertate, așa cum este el înțeles în mod normal de întreaga omenire.

Percepția generală este că libertatea e considerată o lege naturală, care se aplica la tot ce e viață. Astfel, vedem că animalele care devin captive mor atunci când le privăm de libertatea lor. Aceasta e o mărturie adevărată, că Providența nu acceptă înrobirea niciunei creaturi. Pe bună dreptate, omenirea s-a luptat în ultimele câteva sute de ani să obțină o anumită măsură a libertății individului.

Cu toate acestea, acest concept, exprimat în acel cuvânt, libertate, rămâne neclar, iar dacă aprofundăm semnificația acelui cuvânt, nu va mai rămâne aproape nimic. Căci înainte de a căuta  libertatea individului, trebuie să presupui că orice individ, în și prin sine, are calitatea numită libertate – adică, că poate acționa după propria sa alegere, făcută  liber.

Plăcerea și Durerea

Însă atunci când analizăm acțiunile unui individ, le vom găsi ca fiind din obligație. El este obligat să le facă și nu are libertate de alegere. Într-un fel, e ca o tocăniță care fierbe pe aragaz – nu are de ales, decât să fiarbă. Și trebuie să fiarbă, pentru că Providența a înhămat viața prin două lanțuri: plăcere și durere.

Creaturile vii nu au libertate de alegere – să aleaga durerea sau să respingă plăcerea. Iar avantajul omului față de animale este că el poate să țintească spre un obiectiv îndepărtat, adică să fie de acord cu o anumită cantitate de durere curentă, alegând un beneficiu sau o plăcere viitoare, care va fi obținută  după un anumit timp.

Dar de fapt, aici nu e nimic mai mult, decât un aparent calcul comercial, în care beneficiul său plăcerea viitoare pare preferabilă și mai avantajoasă decât agonia pe care individul o suferă din cauza durerii pe care a fost de acord să și-o asume în prezent. Aici e doar o chestiune de scădere – scădere a durerii și a suferinței din plăcerea anticipată, după care rămâne un anumit surplus.

Astfel, este extinsă doar plăcerea. Și așa, uneori se întâmplă că suntem chinuiți pentru că nu am găsit plăcerea obținută ca fiind surplusul pe care l-am sperat, în comparație cu agonia pe care am suferit-o; ca urmare, suntem în deficit, la fel ca negustorii.

Și după ce s-au spus și s-au făcut toate, nu există nicio direfență între om și animal. Și dacă așa stau lucrurile, atunci nu există libertate de alegere, ci doar o forță de atracție, care atrage individul către plăceri de ocolire și îl respinge din circumstante dureroase. Și Providența conduce individul către orice loc pe care îl alege, prin intermediul acestor două forțe, fără a îi cere părerea.

Mai mult, chiar și determinarea tipului de plăcere și de avantaj este totalmente în afara alegerii libere, ci urmează voia altora, după cum vor ei, nu după cum vrea individul. De exemplu: eu stau, eu mă îmbrac, eu vorbesc și eu mănânc. Fac toate acestea nu pentru că vreau să stau în acel fel, sau să vorbesc în acel fel, sau să mă  îmbrac în acel fel,  sau să mănânc în acel fel, ci pentru că alții vor că eu să stau, să mă îmbrac, să vorbesc și să mănânc în acel fel. Totul urmează dorința și capriciul societății, nu propriul meu liber arbitru.

Mai mult, în cele mai multe cazuri, fac toate acestea împotriva voinței mele. Pentru că mi-ar fi mult mai confortabil să mă comport simplu, fără nicio povară. Dar sunt înlănțuit cu verigi de fier, în toate mișcările mele – sunt înlănțuit de capriciile și de modurile de a fi ale altora, care formează societatea.

Asa că, spuneți-mi, unde e liberul meu arbitru, voința mea liberă? Pe de altă parte, dacă presupunem că voința nu are libertate, atunci suntem cu toții ca niște mașini, care acționează și creează prin forțe exterioare, care le fortează să acționeze în acest fel. Asta înseamnă că suntem cu toții încarcerați în închisoarea Providenței, care, folosind aceste două lanțuri, plăcerea și durerea, ne respinge și ne atrage după propria sa voie, acolo unde consideră că e potrivit.

În cele din urmă, se pare că nu există egoism în lume, de vreme ce nimeni de aici nu este liber și nu stă pe propriile lui picioare. Eu nu sunt deținătorul acțiunii, nu sunt cel care o efectuează pentru că vrea să o efectueze, ci se efectuează asupra mea, în mod obligatoriu și fără ca eu să fiu conștient. Ca urmare, recompensa și pedeapsa nu mai există.

Și e destul de ciudat, nu numai pentru cei de credință tradițională, care cred în Providența Sa și care se pot baza pe El și pot să aibă încredere că El țintește doar ce e mai bun, în acest comportament. E chiar și mai ciudat pentru cei care cred în natură, căci, conform celor de mai sus, cu toții suntem încarcerați de lanțurile naturii oarbe, fără nicio conștiență și fără răspundere. Iar noi, specia aleasă, cu rațiune și cunoaștere, am devenit o jucărie în mâiniile naturii oarbe, care ne ratăcește și ne duce – cine știe unde?

Legea Cauzalității

Merită să ne ocupăm puțin cu a înțelege acest lucru atât de important – cum existăm în lume ca ființe care au un sine, unde fiecare se privește pe sine că entitate unică, ce acționează de sine stătător, independent de forțe exterioare, străine și necunoscute. Și oare ființa aceasta – sinele – ni se arată?

E adevărat că există o legătură generală între toate elementele realității dinaintea noastră, care ascultă de legea cauzalității, deplasându-se înainte prin intermediul cauzei și efectului. Și la fel cum e întregul, așa e și fiecare obiect în parte – adică, fiecare creatură din lume aparținând celor patru tipuri (mineral, vegetal, animal și vorbitor) ascultă de legea cauzalității prin intermediul cauzei și efectului.

Mai mult, fiecare formă anume a unui anumit comportament, pe care îl urmează creatura atâta timp cât se afla în aceasta lume, e împinsă de cauze străvechi, care o obligă să accepte acea schimbare în comportament – și nu alta. Iar acest lucru e evident pentru oricine analizează natura dintr-un punct de vedere științific, fără niciun pic de părtinire. Cu adevărat, trebuie să analizăm aceasta chestiune, pentru a ne permite să o examinăm din toate punctele de vedere.

din cartea  Fructul unui Înțelept

eseul Libertatea

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts