Posterior și Anterior

0
44

Ochii omului sunt înaintea lui. Aceasta înseamnă că el poate privi numai spre viitor, într-o manieră de creștere de jos în sus. Totodată, el nu poate privi în urma lui, la modul de concepție, de sus în jos (așa cum este scris despre Lot, „Să nu te uiţi înapoi”).

Din acest motiv, omului i se refuză orice cunoaștere reală deoarece el este lipsit de început. El este ca o carte a cărei primă jumătate lipsește, astfel încât conținutul său nu poate fi înțeles deloc. Întregul avantaj al celor care ajung la această cunoaștere este că sunt răsplătiți și cu atingerea concepției, ceea ce înseamnă progresul de sus în jos.

Omul include totul și asta este văzut evident atunci când arată și contemplă ceva. Toată lumea știe că nu se uită în afara propriului corp și propriilor idei, ci atinge întreaga lume, știe ce gândesc oamenii, evaluează cum să le fie plăcut și se adaptează dorințele lor.

Pentru a ști asta, el trebuie doar să se uite în el însuși și deja își înțelege contemporanii. Este așa pentru că toată lumea este egală și o persoană conține toți oamenii în sinea sa. Restrângerea cunoașterii constă în faptul că nu se cunoaște propria concepție și nu își aduce aminte de nimic din acel moment, pentru a putea spune ceva despre el.

A cincizecea poartă

Acesta este sensul versetului: „Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea”. Moise a atins semnificația concepției, adică toate discernămintele de sus în jos, în întregime. Se numește „posteriorul lumilor spirituale”, și tot ce lipsea era să se uite la „față”, în sensul de a vedea viitorul până la sfârșitul corecției. Acest lucru se numește „cincizeci de porți de Bina”, deoarece nivelul Bina este de o sută de porți, iar Bina este numită de cabaliști, Ima (mama), deoarece ea este mama întregii lumi. Cel care este răsplătit cu atingerea tuturor celor 100 de porți ale ei este răsplătit cu revelația desăvârșirii.

Cele cincizeci de porți din spate sunt concepția, adică progresul de sus în jos, și cele cincizeci de porți dinainte sunt calea necesară de dezvoltare până la sfârșitul corecției. În acel moment, „întregul pământ va fi plin de cunoașterea Domnului” și „nu vor mai învăța pe fiecare om, pe aproapele său și pe fiecare frate al său, spunând: ‚Cunoaște pe Domnul’, căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic dintre ei la cel mai mare dintre ei”.

Acesta este sensul rugăciunii lui Moise, „Arată-mi slava Ta!”, adică toate cele cincizeci de porți ale Bina din sine. Și Creatorul i-a spus: „Mă vei vedea pe dinapoi”; este suficient să vezi toate cele cincizeci pe dinapoi, de sus în jos, „dar Faţa Mea nu se poate vedea”, din moment ce nu veți vedea toate cele cincizeci de dinainte: „Căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască”, adică înainte de timpul potrivit, când vasele s-au adaptat și s-au dezvoltat pe deplin.

Înainte de asta, cineva trebuie să moară prin a vedea acest lucru, deoarece vasele nu vor putea să primească lumina cea mare și vor fi anulate. Acesta este semnificația a ceea ce este scris: „Cele cincizeci de porți ale Bina (inteligența) au fost create în lume, și toate i-au fost date numai lui Moise”.

Dar în spiritualitate nu există lipsă. Mai degrabă, este vorba de tot sau nimic, ca în „Un jurământ rupt ușor este un jurământ rupt complet”. Dar, în cele din urmă, când măsura vaselor se dezvoltă și se dezvoltă suficient, ei vor fi pregătiți pentru a atinge poarta a cincizecea. (De asemenea, trebuie să știți că există două feluri de realizare: profeția și înțelepciunea. În ceea ce privește înțelepciunea, Moise a atins ceea ce au obținut toți înțelepții, dar cu privire la profeție nu au putut atinge, este vorba despre înțelepții noștri, „Un înțelept este preferat unui prooroc”, iar ei au spus că Solomon a atins poarta a cincizecea.

Sufletul naște trupul: Concepție și creștere

Găsim două progresii în grâul semănat:

1) Din momentul în care se află în pământ, când începe să se desprindă de forma sa. Acest lucru este considerat ca zămislire, până când devine nimic, adică substratul de negare a formei progenitorului său, iar realul devine potențial. Până atunci este privită ca o concepție, care se extinde de la progresia de sus în jos.

2) Când vine vorba de punctul final, când începe creșterea. Aceasta este progresia de jos în sus, până când obține nivelul progenitorului său.

Generalul și particularul sunt aceleași

Generalul și particularul sunt identice ca două picături de apă dintr-un iaz. Atât în ​​exterior, în starea planetei în general, cât și pe plan intern, pentru că și în cel mai mic atom găsim un sistem complet de un soare și planetele care îl înconjoară, la fel ca în univers. De asemenea, omul este internalitatea lumii și găsiți în interiorul omului toate imaginile lumilor superioare, Ațilut, Beria, Yețira și Asya. Este așa cum spuneau cabaliștii: „Ațilut este Roș (capul), Beria este de până la Chazeh (piept), Yețira este de acolo până la Tabur (buric), iar Asya este de la Tabur în jos.

Din acest motiv, există și o evoluție de sus în jos și în concepția omului, ceea ce înseamnă o expansiune lentă de la progenitor, mama, până când se detașează complet de ea, pe măsură ce se iese în lume, trecând de la operare la operat, de la autoritatea progenitorului în propria autoritate.

În acel moment începe progresia de jos în sus, zilele de alăptare, când este încă atașat de sânii mamei, până când forma este complet terminată la nivelul final al progenitorilor.

Totuși, Adam HaRișon (primul om) a fost o creație a Creatorului. Cu siguranță nu s-a născut dintr-o femeie, ci din praful pământului, la fel ca și restul primelor creații care au fost formate din acel praf, după cum este scris: „toate au fost făcute din ţărână”. Și totuși, tărâna se extinde din lumile superioare care o preced.

Este așa pentru că deasupra, de asemenea, există lumină și vas. Lumina este în forme în primire, iar vasul este voința de a primi acele forme adecvate. Acest vas, care este dorința de a primi, nu este niciodată constant, nici în termeni de importanță, nici în termenii unei realități independente care stă în și de la sine, dar numai cu ceea ce primește. Din acest motiv, nu are mai mult merit decât ceea ce este primit.

De exemplu, un om sărac care dorește să obțină avere nu este mai important decât un om sărac ce se mulțumește cu puținul său și nu aspiră la avere. Dimpotrivă, el este mai rău decât acesta pentru că voința de a primi devine una cu materia primită și ele sunt doar două jumătăți dintr-un singur întreg. Când fiecare jumătate este separată, nu are nicio valoare în sine, pe care să o poți discuta sau negocia.

din cartea  Fructul unui Înțelept

eseul Înțelesul concepției și nașterii

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts