Tu mă înconjuri pe dinapoi și pe dinainte

0
86

„Mă înconjuri pe dinapoi și pe dinainte”(Psalmul 139;5), înseamnă ascunderea și revelarea feței Creatorului. Acest lucru se datorează faptului că într-adevăr, „împărăția Lui stăpânește peste tot”, și totul se va întoarce la rădăcina sa, deoarece nu există niciun loc liber de El. Iar diferența este la timpul prezent sau viitor, deoarece cine conectează cele două lumi, descoperă îmbrăcămintea Lui în prezent: tot ceea ce se face este o îmbrăcăminte pentru revelarea divinității.

Și acest lucru este considerat timpul prezent, ceea ce înseamnă că acum el apare în haine regale și evident, arată ca un călăreț nu este subordonat calului. Deși aparent calul conduce călărețul, calul este provocat la mișcare numai prin senzația transmisă prin frâu și căpăstru de către călărețul lui. Și asta se numește „construirea staturii divinității”, și este, de asemenea, numită „față în față”.

Dar cineva care nu a ajuns încă să dedice toate acțiunile sale exclusiv către Creator, iar calul nu răspunde călărețului la mișcările frâului și căpăstrului, ci pare să facă contrariul, iar slujnica pare să conducă stăpâna, acest lucru este numit „spate”. Prin urmare, nu trebuie să vă gândiți că sunteți departe de sfințenie, pentru că „Ceea ce îți trece prin minte, nu reprezintă totul”.

Așa zice Domnul: „cu mână tare şi cu braţ întins”, etc., „ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui”. Și fiecare roată se întoarce ca să revină la sfințenie, la rădăcină. Prin urmare, deși aparent calul conduce călărețul prin dorința sa primară, adevărul nu este acesta. Călărețul este cel care conduce calul la destinație. Cu toate acestea, asta nu rezultă în prezent, ci în viitor. Prin urmare, în acest fel există un contact bun, dar este din nou la spate, ceea ce înseamnă, nu prin voința croitorului.

Dar cei care vor să continue pentru a descoperi ei înșiși hainele regale în prezent, trebuie să fie conectați față în față prin voința croitorului, pentru că aceasta este întocmai dorința Lui.

Și acesta este înțelesul cuvintelor: „Pentru că n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie”. Căci Îl vei sluji oricum, dar diferența este că, în acest fel este „din pricina strâmtorării şi necazului”, adică fără voie, iar invers este mai presus de rațiune, adică de bună voie.

De asemenea, în Midraș este scris: „Creatorul privește la faptele celor drepți și la faptele celor răi, și El nu știe ce vrea Creatorul, dacă faptele celor drepți, etc. Când spune: ’Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit…’, înseamnând faptele celor drepți”.

Acest lucru însemnând că, Creatorul examinează, ceea ce înseamnă că se conectează cu toate faptele și conduce, și totul se întoarce la rădăcină. Prin urmare, întrebarea este: „Ce cale este de dorit? În această privință, Midraș se folosește de versetul: „Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună”, ceea ce înseamnă revelarea care este în faptele celor drepți. Acest lucru este înțelesul a ceea ce înțelepții noștri au spus: „lungă și scurtă, scurtă și lungă [este calea]”.

Lume – ascundere

Acesta este înțelesul pentru: „Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale”. Totul este păstrat în cele 32 de căi ale înțelepciunii; prin urmare, „pământul este plin de făpturile Tale” și nu este niciun loc liber pentru că totul merge către rădăcină. Cu toate acestea, ea este ascunsă, și prin urmare, numim Olam (lumea), din cuvântul He’elem (ascundere).

Iar Lumina care se ascunde și se îmbracă în cuvânt se numește „un punct”, considerat un Yod [י]. Acesta este împărțit în două Hei [ה ]: lumea ascunsă și lumea revelată. Și întreaga muncă a omului este să reveleze acest punct și să îl poată prelungi dintr-o lume în alta, în formă de Vav [ו ], ceea ce înseamnă Vav dintre cele două Hei, pentru a revela tuturor Lumina abundenței care se extinde de la Lumina Înconjurătoare la cel înconjurat, însemnând cele două Hei, la fel ca în Bina, Iesod, Malchut.

Renunțare, separare, atenuare (îndulcire)

Există trei discernăminte necesare unui om pe calea dorită: renunțare, separare, atenuare (îndulcire), ceea ce înseamnă „Lumini cu scriere deficitară”, [cuvântul ’Lumină’ este scris fără litera ’Vav’], din moment ce Lumina acestei lumi a fost creată din întuneric, „în măsura avantajului luminii asupra întunericului” și „La ce e  bună o lumânare în timpul zilei?”, lumina ei nu strălucește în timpul zilei. Acesta este sensul Klipa (cojii), care precede fructul. Din acest motiv, cel care devine un partener al Creatorului în actul creației, determină Lumina să iasă din întuneric, ceea ce înseamnă cât de josnic și demn de dispreț se consideră în comparație cu sublima Kdușa (sfințenie), și cât de murdare sunt hainele lui. Prin asta, Lumina devine înconjurătoare.

Iar în ceea ce privește întrebarea Creatorului, „Să se teamă de Numele Tău cel mare şi înfricoşat”, ea se intensifică cu o mare putere de a supune răul dinăuntru, astfel încât robul și servitorul rău se va preda stăpânului, care va locui cu el în mijlocul necurăției lui, până când va simți în sufletul său că trezirea pentru externalitate a expirat și s-a predat. La acel moment, el va fi recompensat cu „separare”, făcând distincție între Lumină și întuneric, și nu va înlocui răul cu binele și binele cu răul. Și ceea ce trebuie să înlocuiască, însemnă a trezi o înclinație pentru necesitatea de a fi dedicat numai Creatorului. Acest lucru este considerată a fi „o atenuare” a setei de Creator, la fel ca în iubirea adevărată.

Acest discernământ vine după ce omul distinge între bine și rău, între sublimitățile Creatorului și propria lui ticăloșie, și le separă în sine, „Astfel să cureţi răul din mijlocul tău”, căci el va fi foarte rușinat de faptele lui. Apoi, omul va fi recompensat cu atenuarea rămășițelor înclinației sale rele, care nu pot fi smulse din rădăcină, și ridicarea lor la rădăcina adevărată.

‚Amintește-ți’ și ‚Ia aminte’ spuse într-un singur enunț

‚Amintește-ţi’ și ‚ia aminte’ spuse într-un singur enunț. „Ceea ce gura nu poate spune și urechea nu poate auzi, iar inima nu poate gândi și contempla”, etc. Trebuie să înțelegem de ce acest lucru a fost spus în acest fel, și ce înseamnă pentru noi.

Este scris: „Tu sprijini omul şi animalul, O Doamne!”. Înțelepții noștri au spus: „Aceștia sunt oameni care au un spirit viclean și pretind a fi la fel ca dobitoacele”. Aceasta înseamnă că întreaga cale a creației pe care Creatorul a creat-o este privită ca două opuse într-un singur subiect, și toate combinațiile din lume s-au făcut în acest fel, iar acest lucru este întregul act al creației.

Puterea cuvântului

Cu toate acestea, în actul creației, Creatorul a relevat doar o parte a acestui discernământ, așa cum este scris: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului”, căci a luat foc și apă și le-a amestecat într-un singur subiect. Și Creatorul a imprimat puterea vorbirii în om, pentru ar fi partener cu El în actul creației, astfel încât el, de asemenea, să creeze lumi prin cuvântul său având acest discernământ, ceea ce înseamnă două opuse în același subiect, pentru o altă inovație … lumea.

Aceasta este calea celor drepți, care se alipesc de Creator: Din toate enunțurile lor, lumile au fost create conform cuvântului lui Dumnezeu, precum și forței de acționare în funcțiune, din moment ce au imprimat deja în gura lor cele douăzeci și două de litere prin care El a creat lumea. Ceea ce doresc să spun este că ele conțin acea putere.

Iar motivul pentru care ațiunea nu se termină în această lume doar prin enunțare, este din cauza coborârii acestei lumi în materialitate. Din acest motiv, nu apare nimic prin vorbire, ci numai prin utilizarea mâinilor și picioarelor. Cu toate acestea, într-adevăr, Creatorul a imprimat o rezistență suficientă în discursul prin care se dezvăluie toate acțiunile, deoarece forța Operatorului se află în operare. Și noi de asemenea, exprimăm cu gura cele douăzeci și două de litere.

Cu toate acestea, Klipot acoperă și slăbesc acea forță, iar Creatorul a dorit să curețe Israel de Klipot. De aceea El le-a dat Tora și Mițvot prin care să se apropie de Kdușa (sfințenie), iar Șchina (Divinitatea) să vorbească prin gura lor în puritate. În acel moment, ei efectuează fapte prin vorbirea lor.

Binecuvântarea celor drepți

Acesta este sensul binecuvântărilor celor drepți, care revelează prin enunțurile lor mai mult decât un simplu om poate dezvălui prin mâini și picioare. Acest lucru se datorează faptului că un om simplu care dorește să facă bine prietenul său, îi dă bani cu mâinile lui și îl face bogat. Cu toate acestea, el nu știe dacă asta va dura foarte mult timp.

Dar în general, cel care dorește să facă bine prietenului său, îi dă o binecuvântare cu gura lui – câteva cuvinte scurte despre bogăție – și actul de îmbogățire apare instantaneu asupra prietenului său, etc.

Cum este cineva recompensat cu asta? Acest lucru se întâmplă prin Tora și Mițvot, ceea ce înseamnă că prin a face voia Lui, forma acestuia devine una similară cu a Creatorului. Într-adevăr, cu toate acestea, întreaga problemă a Tora și Mițvot care se conectează la o persoană, este de tipul celei menționate mai sus – adică cele două contrarii în același subiect. Dar cel mai important lucru este dorința, din moment ce Creatorul a creat lumea prin Tora, și forța Operatorului se află în operare. Aceasta este esența cunoașterii, pe care noi nu o știm: atunci când aceste două contrarii se unesc într-un singur Guf (corp) în mintea cuiva, el devine plăcut Creatorului său și este considerat a fi „un om întreg”.

din cartea  Fructul unui Înțelept

eseul Tu mă înconjuri pe dinapoi și pe dinainte

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts