Starea Katnut și Gadlut în lumea Nekudim (V)

0
110

76) Știți că, prin urcarea Malchut la Bina, aceste două grade de Nekudim s-au despărțit în două jumătăți la ieșirea lor, numite Panim (față) și Achoraim (spate). Acest lucru se datorează faptului că, deoarece Zivug a fost făcut la Nikvey Eynaim, există doar două Sfirot și jumătate la Roș-Galgalta, Eynaim (ochi) și Nikvey Eynaim, adică Keter, Hochma și jumătatea superioară a Bina. Acestea sunt numite Kelim de Panim (Kelim frontal).

Kelim de AHP, care sunt jumătatea inferioară a Bina, ZA și Nukva, au ieșit din cele zece Sfirot de Roș și au fost considerate gradul de sub Roș. Prin urmare, Kelim de Roș, care a plecat de la Roș, este considerat Kelim de Achoraim (Kelim posterior). Fiecare grad a fost împărțit în acest mod.

Deci, o Zivug de Haka’a nu poate fi făcută pe AHP. Nu sunt posibile calcule și nici o recepție a luminii. Este posibil ca aceste Sfirot să nu fie folosite, deoarece sunt sub ecran. Numai vasele de dăruire de deasupra ecranului sunt luate în considerare. În consecință, doar două Sfirot superioare și jumătate sunt umplute cu lumină în Guf de ParțufKeter, Hochma, și Gar de Bina. O astfel de stare, atunci când vasele de primire nu sunt folosite, se numește Katnut. Doar cu vasele de dăruire se lucrează.

Este similar cu situația în care o gazdă pune zece feluri de mâncare diferite în fața oaspetelui său. Oaspetele, totuși, îi spune că nu se poate bucura decât să privească această abundență culinară fără să atingă nimic. Prin faptul că nu primește, oaspetele se asemănă cu dăruitorul. Conform forței care se opune egoismului său, el poate primi doar două salate de dragul gazdei.

SAG al Parțuf-ului, care refuză să primească ceva, are Roș, Toch și Sof. Prin faptul că nu primește, se bucură foarte mult de legătura sa cu Creatorul, de revelarea Lui. Deoarece SAG este similar cu Creatorul prin proprietățile sale, Ohr Hasadim se răspândește în el. Se pune o întrebare: ar trebui să se facă o Zivug de Haka’a pe Ohr Hasadim? Anterior am tratat doar Zivug de Haka’a pe Ohr Hochma.

Se pare că trebuie să se facă și o Zivug pe Ohr Hasadim. După cum am spus deja, lumina Creatorului este indivizibilă și numai vasul distinge diferitele feluri de plăcere în ea, în funcție de proprietățile sale. Deoarece există un ecran și o Zivug de Haka’a, există și Roș, Toch și Sof ale Kelim, în care se răspândește Ohr Hasadim. Ele sunt numite G”EKeter, Hochma și Gar de Bina (vasele de dăruire), în timp ce lumina nu intră în AHP.

Creatorul a creat cele zece Sfirot. Ele sunt întotdeauna prezente. Totul depinde numai de puterea ecranului nostru și de capacitatea de a lucra cu el. Acum ecranul este slab și poate funcționa numai cu Kelim de Panim (vasele de dăruire). Există Kelim de Panim în Roș, Toch și Sof. Cu toate acestea, nu putem lucra cu Kelim de Achoraim (vasele de primire) care sunt prezente și acolo. Prin urmare, ecranul se ridică de la Peh la Nikvey Eynaim.

Întregul Parțuf are o altă formă: Peh este în Nikvey Eynaim, Tabur este locul în care a fost Peh și Sof este locul unde era Chazeh. Astfel, după TB, Parțufim folosesc doar cele mai înalte, dăruitoare, părți ale dorințelor lor. Conform legii relației inverse dintre vase și lumini, lumina care le umple este în mod corespunzător mai mică decât cea care umple Parțufim în TA (cele mai mice, mai grosiere Kelim pe care le folosește Parțuf, lumina superioară le umple). Datorită creșterii ecranului, care duce la utilizarea doar a vaselor care dăruiesc, Parțuf poate să coboare în întregime sub Tabur de Galgalta și să lucreze cu aspirațiile grosiere, folosind numai partea care dăruiește din fiecare dintre ele. Parțufim ale lumii AK nu pot folosi aceste dorințe grosiere, deoarece fac un calcul atât asupra părților care dau, cât și asupra celor care primesc. Parțufim din lumea AK poate coborî sub Tabur doar pentru a trece lumina către Parțufim inferioare care funcționează în TB, deoarece în acel moment nu fac nici un fel de calcul în ceea ce privește le privește, ci cu privire la cele asupra cărora dăruiesc.

Noțiunile “Panim” și “Achoraim” sunt explicative: Panim este o etapă mai importantă, Achoraim – mai puțin semnificativă. Panim este utilizată atât pentru a da, cât și pentru a primi; Achoraim este o etapă care nu este folosită nici pentru a dărui, nici pentru a primi.

77) Rezultă că nu există un singur grad care să nu aibă Panim și Achoraim. Acest lucru se datorează faptului că AHP de nivel masculin, Keter de Nekudim, a ieșit din gradul Keter și a coborât la gradul de AVI de Nekudim, nivelul feminin. Și AHP a nivelului feminin – AVI de Nekudim – au coborât și au căzut la gradul lor de Guf, gradul celor șapte Sfirot inferioare HGT NHY de Nekudim.

Se dovedește că AVI cuprinde două Behinot Panim și Achoraim: în ele se află gradul Achoraim de Keter, adică AHP de Keter, și pe ele se îmbracă ele însele Kelim de Panim de AVI, adică propriile lor Galgalta, Eynaim, și Nikvey Eynaim. De asemenea, ZAT de Nekudim cuprinde Panim și Achoraim: Kelim de Achoraim de AVI, care sunt AHP al lor, sunt în ZAT, și Kelim de Panim de ZAT îmbrăcându-le pe din afară.

De exemplu, în Roș au existat cinci gânduri și, în consecință, cinci dorințe în Guf pentru a primi plăcere din lumina care se află în Roș. Acum, sunt doar două gânduri  și jumătate în Roș și două și jumătate doresc să primească plăcere. Restul dorințelor se află în interiorul nivelului inferior și nu sunt folosite.

78) Această problemă a împărțirii în două jumătăți a făcut gradele Nekudim incapabile să conțină mai mult decât Behina Nefeș Ruah, adică VAK fără GAR. Acest lucru se datorează faptului că fiecare grad este lipsit de cele trei Kelim, Bina și ZON, de aici absența Luminilor GAR acolo, fiind Neșama, Haya, Yechida (punctul 24). Astfel, am explicat în detaliu zece Sfirot de Katnut de Nekudim, care sunt cele trei grade numite Keter, AVI și ZAT. Fiecare grad conține numai Keter Hochma în Kelim și Nefeș Ruah în Lumini, din moment ce Bina și ZON ale fiecărui grad au căzut la gradul de dedesubt.

Textul face parte din cartea Stiința Cabalei 

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts