Calitățile profetice

0
29

Calitățile profetice

Profetul, în cazul nostru este un individ uman, a cărui substantă cerebrală, în formula ei primitivă, trebuia să fie extrem de bine proporționată, prin puritatea materiei ei și a complexiunii particulare a fiecărei părți , prin cantitatea și poziția ei și care să nu sufere deranjamente de complexiune dinspre alt organ. Apoi, acest individ trebuie să fi dobândit știința și înțelepciunea în așa fel, încât să treacă de la putere la act; să aibă o inteligență umană perfectă și moravuri umane curate și egale, toate dorințele sale să aibă în vedere știința secretelor acestui univers și cunoașterea cauzelor lor; gândirea să-l poarte mereu către țeluri nobile; să nu se îndeletnicească decât cu cunoașterea lui Dumnezeu, cu meditații asupra lucrărilor sale și, în sfârșit, gândirea și dorința să-i fie ferite de lucrurile animale, precum căutarea plăcerilor pe care le dă mâncatul, băutul, coabitarea și, în general , simțul pipăitului, simț despre care Aristotel a spus deslușit în Etica sa că este o rușine pentru noi…

Și mai e nevoie ca gândirea și dorința acestui individ să fie ferite de ambiții zadarnice, adică de dorinta de a stăpâni ori de a fi lăudat de oamenii din popor și de a-și atrage preamăririle și ascultarea lor fără nici un alt scop.

Rambam – Ghidul celor șovăielnici –Cap.4

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts