Care este starea mea constantă?

0
42

Care este starea mea constantă?

Și care este dorința mea constantă, sau, mai bine zis, natura mea, natura spiritului meu și fluxul gândurilor mele? Numai aceea de a începe din nou – “de la început”.

Întotdeauna sunt la început.

S-ar putea să existe particule de cunoaștere fragmentate și confuze – dar niciodată nu mă vor scoate din punctul primitiv, de care depinde totul.

Este posibil ca aici să existe o slăbiciune, că mi-e frică de prea multă lărgime.

Dar, pe de altă parte, este imposibil să spun că nu există un bob de capabilitate ascunsă, care să mă atragă să mă duc la început, la începutul a tot, la temelia ființei, în secretul existenței, la idealul idealurilor, în ceea ce este ridicat și sfânt.

Rav Kook – Jurnale

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts