Pericopa BaHar (Pe muntele Sinai)

0
24

BaHar (Pe muntele Sinai)

Leviticul 25:1 – 26:2

Rezumat

Porțiunea BaHar (Pe muntele Sinai) se ocupă în primul rând de ceea ce par a fi legi legate de finanțe. Începe cu Moise care se află pe Muntele Sinai și primește de la Creator Mițva (Porunca) de Șmita (a nu se cultiva) fiecare al șaptelea an pământul cultivat 6 ani, și Mițvot(Porunci) de Yovel (sărbătorirea celui de al 50-lea an, după șapte ani de Șmita). Creatorul își dă binecuvântarea la acest lucru, astfel că, al șaselea an va fi atât de productiv, încât va fi destulă recoltă pentru următorii trei ani, și deci, în Mițvot-urile de Șmita și Yovel, oamenii nu se vor îngrijora de pierderea recoltei.

Mai departe, porțiunea vorbește despre legile vânzării de case sau proprietăți, răscumpărarea unei case, sau a câmpului de la unul la altul, legi referitoare la loturile Leviților, interzicerea vânzării orașelor sau caselor lor, legi de vânzare a unui om din Israel ca sclav, cum trebuie tratat un astfel de om, și legi de interzicere a idolilor, a stâlpilor, sau a figurilor din piatră.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Legile pe care le descrie această porțiune sunt legi spirituale. Șmita este o chestiune profundă și sfântă. Există numai pe pământul lui Israel, este o dorință îndreptată spre Creator, în scopul de a dărui, în scopul de a-i iubi pe ceilalți. Șmita poate avea loc în dorință, numai în procesul de corectare a sufletului.

Sufletul conține șase Sfirot: Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod. A șaptea Sfira este ca Șabatul, ca Șmita. De asemenea, de șapte ori șapte, este 49, Yovel, în numărătoarea de Omer. Acestea sunt gradele pe care le urcăm. Nu putem corecta a șaptea calitate, Malhut, numai cele șase calități incluse în ea. De aceea, lăsăm și evităm corecția, și asta înseamnă respectarea întocmai a Șabatului, la fel ca și respectarea întocmai a Șmita. Urmarea corectărilor este o stare  definită ca „El cel care a lucrat în ajun de Șabat, va mânca de Șabat”, față de „Și cel care nu a lucrat în ajun de Șabat, de unde va mânca el în Șabat?” (Talmudul babilonian, Avoda Zara).

În Șabat, tot ce a primit omul din corectările făcute în cele șase zile lucrătoare, se adeverește. Corectarea ajunge la a șaptea zi, și acolo apare. De aceea în Șabat, totul este dublu: mesele și obiceiurile, la fel ca și în anul de Șmita. Pentru acel an, omul trebuie să muncească și să trăiască în așa fel, ca la sfârșitul celor șase ani, să fie destulă hrană (cultură) și pentru cel de al șaptelea an, an în care omul nu va munci, și să fie, de asemenea, destul și pentru cel de al optulea an, până apare noua recoltă. De aceea profitul celui de al șaselea an trebuie să fie de trei ori mai mare decât într-un an obișnuit.

Când urcăm gradele, fiindcă ne corectăm sufletul, sărim cele trei Bhinot (faze) 1, 2, și 3, și numai Bhina Dalet (4) apare. Este imposibil să corectezi Malhut, este posibil doar să sari peste ea, fiindcă ea adună și ne dă rezultatele la ce s-a întâmplat înainte.

De aceea, nu înseamnă că noi nu suntem în câștig de Șabat, de Șmita, sau Yovel. Din contră, sunt reguli specifice pentru acei ani care fac posibilă vânzarea, cumpărarea, facerea corectărilor care nu pot fi făcute în alți ani. Tocmai în acest al șaptelea an și în roadele lui, apar condiții speciale în care, dacă omul a muncit și a câștigat în stările anterioare, profitul este primit acum. Aceștia nu sunt ani goi, neutri, ci sunt timpul primirii recompensei pentru munca făcută înainte.

Aceste reguli se referă la Șmita. Referirile făcute la vânzările și cumpărările de case trebuie să le înțelegem din punct de vedere spiritual. În Spiritual, „casa” este „ambalajul” omului. Structura noastră interioară este alcătuită din Moha (măduvă), Ațamot (oase), Ghidin (tendoane), Basar (carne), și Or (piele). Altfel spus, Șoreș (rădăcină), Neșama (suflet), Guf (corp), Levuș (îmbrăcăminte), și Heihal (casă, sală). Levuș sunt hainele și Heihal înseamnă tot ceea ce este în afara noastră.

În special în timpul Șmita, este posibil să corectăm dorințele care sunt foarte mari în aceste grade, cum ar fi vânzarea de case, Leviți, etc. Nu este simplu să ajungem la aceste grade, mai ales la legile referitoare la sclavii israeliți, la cumpărarea și vinderea lor, la eliberarea lor din sclavie, la exod, sau sau să faci idoli și imagini (chipuri), asta înseamnă un grad înalt.

Gradele Șmita și Yovel aparțin gradului Bina. Toată corectarea noastră se referă la cuplarea Binei cu Malhut. Bina este calitatea dăruirii, cunoscută ca „doritoare de milă/îndurare”, în timp ce Malhut este dorință egoistă de primire, inițial defectuoasă/coruptă. Scopul este să le conectăm pe cele două, după cum e scris „Și cele două au călătorit împreună” (Rut 1:19), vorbindu-se despre Rut și Naomi.

Porțiunea este numită BaHar (Pe muntele Sinai) fiindcă doar atunci când omul urcă spre Creator, la gradul Bina, el primește legile Șabatului, Șmita și Yovel, iar muntele simbolizează dorința noastră egoistă de primire și calitățile Creatorului, calitățile Binei.

Simbolul Șabat, Șmita, Yovel înseamnă conexiunea dintre Malhut și Bina, când Malhut este inclusă în gradul Bina, calitatea de dăruire. Din această legătură, din conexiunea dintre gradele Bina și Malhut, timp în care este interzis să atingi dorința de primire și să o corectezi, apar toate legile de Șabat, interzicerea executării a 39 de munci, corectările lui Malhut.

Întrebări și răspunsuri

Cu toate eforturile guvernelor și economiștilor, nu putem rezolva criza globală. Căutăm fără succes o soluție. Ce reflectă economia de azi?

Economia reflectă egoul nostru. Nu lucrăm cum trebuie cu el. Dacă ne vom direcționa egourile, chiar și puțin, în beneficiul altora, către conexiune, iubire, garantare reciprocă, partajare, vom începe să simțim beneficiile acestui lucru în fiecare sector al vieții.

Trebuie să înțelegem că legile menționate în această porțiune au fost date mult înaintea stabilirii economiei moderne. În acele vremuri nu erau bănci, investiții, sau comerț multinațional. Oamenii au trăit din lucrul pământului. Dintr-o dată li s-a spus să oprească aratul terenurilor lor și să oprească strângerea roadelor lui.

Se ridică o întrebare existențială, provenită aparent dintr-o abordare irațională a lumii. Asta rezultă din faptul că nu urmăm legile națiilor, ci legile lui Israel. Israel înseamnă Iașar El (Direct la El). De aceea trebuie să facem corectările în Malhut, după conexiunea ei cu gradul Bina, la calitatea superioară de dăruire, la Lumina Superioară. Trebuie să lăsăm Lumina să lucreze.

În anul de Șmita, omul își lasă dorința deoparte, și nu o corectează. Dacă nu primește Lumină de Sus, nu are putere să o corecteze. De aceea, omul trebuie să corecteze gradul în care Lumina dăruiește de la gradul de mai sus, de la Bina, și îl umple spre în sus. Numai atunci omul poate să corecteze dorințele din suflet folosind Superiorul, cele șase calități Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod. Și atunci, din nou, omul trebuie să fie umplut de gradul Bina, să primească putere de la ea, și pe urmă să devină corectat.

De aceea, după cum s-a menționat mai sus, Șabatul vine ca rezultat al celor șase zile de muncă, „Cel care nu a muncit în ajun de Șabat, de unde va mânca el în Șabat?”. Mai mult, acesta ne „încarcă” cu putere pentru săptămâna care urmează, pentru următoarea corectare, pentru gradul următor. Fiecare săptămână este un nou grad, și, la fel este și de Șmita. Oprirea nu înseamnă că omul va mânca ceea ce a însămânțat înainte, ci este o însumare a ceea ce a fost, o pregătire pentru noul grad, cei șase ani care urmează. Dacă am fi ținut asta în Spiritualitate, am fi fost într-o situație minunată.

Ce sfat practic putem da economiștilor pentru a îmbunătăți situația?

Putem îmbunătăți situația numai prin munca interioară, când avem o dorință certă de corectare a dorințelor și de înălțare a lor la gradul Bina, „Doritoarea de milă”, sau cel puțin la comportamentul de „Ceea ce urăști, nu face celui de lângă tine” (Masehet Șabat), vom putea cel puțin să ne oprim să facem rău celuilalt și să profităm de el. Dar, ideal, va trebui să fie „Iubeșe-ți aproapele ca pe tine însuți” (Talmudul Ierusalmitean).

Cum va arăta noua economie în viitorul apropiat?

Nu se poate face nimic. Situația economică, în Europa de exemplu, este foarte rea. Corectările sunt posibile, dar numai făcută întâi educația.

Întâi avem nevoie să reeducăm oamenii prin educația integrală, cea care aduce o explicație circuitului Naturii și a interconectării noastre. Prin înțelegere, vom stabili prima condiție – Arvut (garantarea mutuală).

Trebuie să ridicăm înțelegerea omenirii în următoarele domenii: ce ni se întâmplă, felul lumii în care trăim, provocarea din fața noastră, de ce ne-au fost toate astea trimise, de cine, de ce trebuie să ne corectăm tocmai în acest fel, ce câștigăm prin asta, și, dacă avem vreo alegere liberă în toate acestea.

Cum putem face această muncă?

Trebuie să o facem în relațiile dintre noi și ceilalți oameni. Trebuie să creăm infrastructura din dorințele noastre corectate față de ceilalți, și la fel să facă și ceilalți față de noi, reciproc, astfel Dumnezeirea va apare în acele dorințe.

Deci, pentru a rezolva problemele economice în această nouă eră, trebuie întâi construită pretudindeni în lume o infrastructură socială?

Da, fiindcă altfel nu se va întâmpla nimic. După cum putem vedea, în toată lumea, nimeni nu poate să ajungă la nicio înțelegere, la niciun acord. Nici măcar nu visează să obțină vreunul. Lumea nu știe cum să rezolve această situație și trăiește numai acumulând datorii.

Cum „traduci” legile specificate în această porțiune în infrastructura socială?

Vorbim despre dorințe în Șoreș, Neșama, Guf, Levuș și Heihal, (Rădăcină, Suflet, Corp, Îmbrăcăminte, Sală) sau, Moha, Ațamot, Ghidin, Basar, Or (Măduvă, Oase, Tendoane, Carne, Piele). Lumea noastră este doar o copie a dorințelor noastre corupte, făcute în Lumină. La fel ca imaginile alb și negru văzute în filme. Negrul este absența albului. Noi suntem cei care facem umbrele în Lumină și întunecăm. Trebuie să ne neutralizăm pe noi înșine, astfel ca totul să fie Lumină, și atunci, vom fi în stare să ne menținem în lumea completă și eternă.

Din Zohar: Atunci, pământul va avea Șabat pentru Domnul

Hey (ה) este odihna a ceea ce e Sus și a ceea ce e jos. De aceea e Hey de Sus din HaVaYaH, Bina, și Hey de jos din HaVaYaH, Malhut. Hey de Sus este odihna celor de Sus, și Hey de jos este odihna celor de jos. Hey de Sus este: șapte ani de șapte ori, cele 49 de porți ale Bina, iar Hey de jos este numai șapte ani. Cel de jos se numește Șmita, iar cel de Sus, a fost numit Yovel (aniversarea a 50 de ani).

Zohar pentru popor – BaHar (Pe muntele Sinai), paragraf 7

Totul are originea în Malhut și Bina, între care sunt 49 de grade, după cum am numărat în numărătoarea de Omer între Pesah și sărbătoarea de Șavuot. Toate corectările noastre sunt în Malhut, cea care este o colecție de dorințe pe care trebuie să la ridicăm la gradul Bina, doritoarea de milă.

Nu este sfârșitul procesului, numai mijlocul lui. Făcând această corectare, facem corectarea de „dorirea milei”, cum a spus Hilel „Ceea ce urăști, nu face aproapelui tău” (Masehet Șabat, 31). este însă, doar jumătatea drumului. Restul se referă la urcarea gradului Bina la Keter, cea care înseamnă „Iubește aproapele ca pe tine însuți” (Talmudul Ierusalmitean). Aceasta este o muncă suplimentară, care formează un termen de la care, ulterior, omul va obține recolta.

Cum poți explica unui om contemporan că la fiecare șapte ani, va trebui să oprească producția?

Dacă omul nu este crescut pentru asta, nu va fi în stare să înțeleagă, și nici nu va fi posibil să-i explici. Trebuie să vină întâi educația.

Educația se împarte în două părți: învățarea și educarea. Învățarea (provizia de informații)

implică explicarea procesului prin care trece omenirea, Sistemul Providenței și al Ghidării, construirea acestei lumi în acord cu Lumea Superioară, explicarea legilor și forțelor care operează în lumea nostră. Trebuie să învățăm cum trezesc aceste forțe în fiecare din noi Reșimo (amintiri), genele spirituale care ne dezvoltă. Trebuie să înțelegem direcția, scopul, țelul pe care îl vom atinge din dezvoltarea de zi cu zi și din clipă în clipă. Trebuie să știm cum putem urmări credința noastră, ca și cum am avea două guvernanțe – să ajungem în pace la starea finală, perfectă.

Fără să primim o explicație asupra întregului sistem, a lumii în care suntem, fizica lumii, funcțiile ei și cum se mișcă ea, nu vom fi în stare să înțelegem. Oamenilor nu li se poate spune pur și simplu „Opriți lucrul”.

Asta se face azi, știm că sunt alimente, cum ar fi pâinea, care nu se face în anul de Șmita.

Adevărat, dar tu nu poți observa ceva care înainte a fost complet ținut în rădăcinile lui spirituale.

Din Zohar: Sclavul și fiul

Înțelesul acestor două grade, fiu și sclav, se găsește în cuvintele „Și El a spus către mine: Tu ești servitorul meu, Israel, prin care Eu voi fi preamărit”. „ Și El a spus către mine: Tu ești servitorul meu” este gradul de sclav, linia stângă, Malhut. „Israel” este gradul de fiu, linia din dreapta, Zeir Anpin. Când ei sunt contopiți ca unul, este scris „prin care Eu voi fi preamărit”.

Zohar pentru popor, BaHar, paragraf 85

Pe de o parte, sclavul Creatorului este un grad înalt, pe de altă parte, „Voi sunteți fiii Domnului, Dumnezeul vostru” (Deuteronom 14:1), este de asemenea un grad înalt, și amândouă sunt conectate în linia din mijloc. Comparând gradele, este ca Tora scrisă versus Tora orală; Lege versus regulă; Zeir Anpin versus Malhut. Aici, de asemenea, trebuie să ajungem la o stare în care gradul de sclav și cel de fiu nu sunt în contradictoriu, ci sunt de fapt conectate unul cu altul, ajungând la linia din mijloc, Masah de Hirik. În felul acesta avansăm.

Pe de o parte, sclav este un grad foarte înalt. Este spus despre Moise că a fost servitorul Domnului. Pe de altă parte, este un grad de Katnut (micime). Știm de asemenea că sunt legi care interzic vânzarea de sclavi. Cum merg toate astea împreună?

Omul este în mijloc, nici fiu, nici sclav, ci amândouă. Omul conține atât linia din stânga cât și linia din dreapta. Denumirile se referă la omul care muncește, care avansează spre Creator, și în această muncă, fiecare denumire punctează o formă unică de conexiune către revelarea Creatorului.

Glosar

Economie

În spiritualitate, economia se referă la întrebarea “Cum îmi susțin sufletul?” Lumina poate intra în suflet numai atunci când este în Dvekut (adeziune) cu Creatorul. Măsura adeziunii cu Creatorul, este deci măsura împlinirii de către Creator. Acesta este modul în care Creatorul “susține” sufletul. Este posibil să ating adeziunea prin corectarea dorinței. Cel care corectează fiecare dorință de la primire la dăruire, este umplut imediat cu lumina superioară, în măsura corecției sale. Aceasta se numește “susținere”, iar acest lucru este economia corectă.

Vânzarea proprietății

Atunci când nu putem lucra cu o dorință, deoarece este prea mare, sau pentru că oferă o astfel de plăcere cu care nu putem lucra, o vom vinde. Există corecții în dorințele noastre, care fac parte din dorințele mari, Levuș și Heichal. Le lăsăm afară de limitele în care lucrăm, le scoatem din domeniul nostru de activitate și le punem deoparte pentru moment.

Șmita (reținerea de a lucra pământul la fiecare șapte ani)

Șmita este conectarea la gradul de Bina, atunci când lumina superioară corectează tot ceea ce s-a întâmplat și ne dă putere pentru gradul următor. Acesta este motivul pentru care există reguli speciale privind datoria și vânzarea de proprietăți, sub tutela Binei, marea calitate de a dărui.

Recoltă (Cules / Rod)

Recolta este recompensa din dorința de a primi. Prin ea, o persoană începe să lucreze efectiv cu vasele de dăruire, în scopul de a “hrăni” lumea.

Pământ

Pământul este dorința. Există mai multe denumiri pentru dorință, în funcție de gradul său: pământ, sol, glie, teren. Noi o numim dorință și o folosim în funcție de gradul său. Lumea noastră este o descriere a corecției dorințelor noastre. Într-adevăr, nimic nu există; mai degrabă, totul este descris ca fiind doar în noi.

Sclav

Un sclav este o dorință necorectată. Ea nu poate fi controlată, dar este corectată prin apartenență și devine încorporată în gradul Bina. Ea se “anexează” în sine, și, astfel, păstrează ceea ce se desfășoară pe acel grad. Este controlată ca un embrion în uterul mamei sale. Cu privire la gradul de embrion spiritual, o persoană se anulează și execută ceea ce superiorul determină.

Sumar

Măreția gradului Bina – gradul de dăruire care acționează asupra noastră, constă în faptul că ne dă lumină, ne umple, și ne dă puterea de a ajunge la Keter. În cazul în care “iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” și “iubești pe Domnul, Dumnezeul tău”(Deuteronom 6:5), el există la maxim. Gradele, Șmita și Yovel, sunt cele care ne ridică mai sus.

Din Zohar:

BaHar [Pe multele Sinai]

69) Păcatul lui Adam a fost că a încălcat porunca Creatorului. Dar nu există porunci, cu excepția închinării la idoli. El a păcătuit cu închinarea la idoli, iar El l-a pus, ceea ce însemna că l-a încorporat, în sămânța lui Terah care a înfuriat pe Creator și a încălcat porunca închinării la idoli, pentru că Terah era idolatru. Și a ieșit din sămânța lui Avraam, care a fost o întrupare a lui Adam HaRișon. Avraam s-a pocăit și a desființat statutul idolatriei și toată mâncarea care a fost pusă înaintea idolilor. El a corectat ceea ce a păcătuit Adam și Terah și a spart păcatul și structura rea pe care a construit-o, structura Klipot pe care Adam a cauzat-o prin păcatul său și a încoronat Creatorul și Divinitatea Sa peste întreaga lume.

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts