Pericopa Bo (Vino)

0
39

Bo (Vino)

 Exodul 10:1 – 13:16

Rezumat

În porțiunea Bo (Vino), Creatorul, prin Moise, îi spune Faraonului sfidător că trebuie să lase poporul lui Israel să plece. Creatorul aruncă încă două plăgi peste Faraon, Lăcustele și Întunericul, și Faraonul îi spune lui Moise „Du-te de aici! Bagă de seamă, să nu te mai arăți în fața mea, fiindcă în ziua când vei vedea fața mea, vei muri!” (Exodul 10:28). Moise îi răspunde „Cum ai zis, așa va fi! Mai mult nu vei mai vedea fața mea!” (Exodul 10:29). Și, cu adevărat, Moise și-a ținut cuvântul.

Creatorul îi spune lui Moise că, după ultima plagă, Faraonul va lăsa copiii lui Israel să plece. Copiii lui Israel încep să se pregătească pentru cea de a zecea plagă, plaga primului născut, și împrumută de la egipteni vase din aur și din argint și veșminte, pregătindu-se pentru eliberarea lor.

Creatorul îi precizează lui Moise regulile jertfelor de Pesah (Paște) pe care copiii lui Israel vor trebui să le îndeplinească: tăierea unui miel în amurg, stropirea cu sângele lui a Mezuza-lei (Mezuza – cutiuță decorativă care conține un pergament cu un fragment din Tora și care se monteaza pe tocul ușii), și a pragului ușii, și, în aceiași noapte să mănânce carne de miel cu Mața (pâine nedospită) și Maror (hrean). Copiii lui Israel au urmat ritualul.

La miezul nopții, când un strigăt mare s-a înălțat peste Egipt, când a lovit plaga primului născut, Faraonul a cerut copiilor lui Israel să părăsească în grabă Egiptul. Copiii lui Israel au plecat, luând cu ei bogățiile amestecate, și un număr mare de oi și vite.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Exodul  din Egipt, descris în această porțiune, este deopotrivă și semnificativ și dramatic. Fiecare moment din viața noastră este o amintire a exodului din Egipt. Acesta este punctul în care este născut în noi umanul, când ieșim din egourile noastre, din dorința de primire.

Noi toți începem prin a fi egoiști, după cum e scris „Am creat înclinația rea”. Înclinația rea crește în noi și ne face să fim din ce în ce mai egoiști. De-a lungul istoriei omenirii, ne-am dezvoltat în acest fel, până când am ajuns la starea în care simțim că toată natura noastră este rea, și că trebuie să ieșim din ea, să ne rupem de ea, și începem să căutăm o soluție. Este un proces care se desfășoară atât în indivizi cât și în toată societatea umană.

Când Faraonul din noi crește, însemnând înclinația noastră rea, nu ne lasă să trăim. Punctul din inimă, Moise din noi, fuge din ego pentru a câștiga putere, apoi se întoarce pentru a lupta. Numai când înțelegem cum se desfășoară în noi acest „joc”, ne întoarcem să luptăm împotriva egoului, așa cum Moise se întoarce în Egipt să lupte împotriva Faraonului.

Când omul începe să descopere Forța Superioară, fie și numai puțin, el descoperă că totul vine de Sus, că „nu există nimic în afară de El” (Deuteronom 4:35), și asta include pe Faraon, pe Creator, și pe Moise care este între ei. În această luptă, Moise din noi decide cine-l va conduce, Faraonul sau Creatorul.

Creatorul îl învață pe Moise cum să facă față Faraonului, cum să lupte și cum să se înalțe peste el. El îl trimite tot timpul pe Moise la Faraon „fiindcă Am întărit inima lui” (Exodul 10:1). Dacă noi știm din Înțelepciunea Cabalei, cum să atragem Lumina Reformatoare și să trecem prin cele zece Sfirot ale înclinației noastre rele, prin cele zece plăgi, procesul nu va fi atât de greu. Acest proces este numit „Ahișena – rapid”, iar opusul acestei căi este calea „Beito – la timpul ei”, cale pavată cu chinuri, războaie și alte evenimente neplăcute.

Înțelepciunea Cabalei apare pentru a ne duce prin aceste stări ușor și plăcut. Primii care le experimentează vor fi poporul lui Israel, urmat de restul lumii, după cum e scris „ei toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic, până la cel mai mare dintre ei” (Ieremia 31:33), „Fiindcă, Casa Mea va fi numită ”casă de rugăciune” pentru toate neamurile” (Isaia 56:7). De aceea, toți vor trece prin exodul din Egipt, și primii care o fac sunt poporul lui Israel, fiindcă este sarcina noastră să fim „lumină pentru neamuri” (Isaia 42:6).

Lupta împotriva egoului nostru, Faraonul, care nu ne va lăsa să ne unim și să obținem starea de „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, este o lege mare în Tora” – prin care trebuie să ne conectăm în Arvut (garantare reciprocă) – ne conduce către ultimele, și cele mai grele plăgi. Acestea sunt GAR al gradului, primele trei : Lăcuste, Întuneric, Plaga primului născut.

În ultima plagă (urgie), când simțim cât de îngrozitoare este înclinația noastră rea, cum ne rupe ea de viață, ne rupem noi înșine de ea. De aceea Faraonul îl atenționează pe Moise, că dacă acesta va mai veni la el încă o dată, va fi omorât, fiindcă această înclinație ne omoară cu adevărat.

Moise din noi este gata pentru această plagă fiindcă, știe că prin ea el se va naște. Va ieși din Egipt și se va înălța la nivelul de conexiune dintre toți, la simțirea eternității, a perfecțiunii și a Forței Superioare existente în el.

Când omul obține perfecțiunea prin acest proces complicat, el face un sacrificiu. Cuvântul ebraic pentru sacrificiu este Korban, de la cuvântul Karov – aproape. Când oferim un sacrificiu, tragem mai aproape calitatea de dăruire. Ofranda (sacrificiul) făcută de Pesah (Paște), exprimă eforturile noastre de a obține înclinația bună, care este deasupra dorinței de primire, deasupra înclinației rele. Noi trecem de ego (Pesah – trecere) și ne apropiem de dorința de dăruire. Trecerea este făcută prin sângele de Pesah, asemenea sângelui de la naștere. Suntem născuți în sânge, după cum e scris „Trăiește chiar și în sângele tău” (Ezekiel 16:6)

Avansăm în acest fel până obținem noaptea exodului din Egipt. În acea stare, „împrumutăm vasele de la egipteni”, luând de la ei dorințele. În locul intențiilor de primire, avem numai intenții de dăruire. Luăm dorința de primire prin dorința de dăruire și ieșim din Egipt cu amândouă. Tot ceea ce lăsăm în Egipt, sunt intențiile de primire, ele reprezintă răul. Deci, luăm înclinația, dar lăsăm răul în urmă. Ca urmare, adăugăm la înclinație, la dorință, intenția de dăruire, făcând-o astfel înclinație bună. Acesta este motivul pentru care am intrat la început în Egipt, pentru a scoate de la egipteni dorințele de primire, cu care, inițial, suntem cu toții născuți.

După aceea, vine plaga primului născut pentru toți egiptenii din noi, pentru întreaga noastră înclinație rea. Aceasta este lovitura finală, în care sosește Lumina Reformatoare și dă înclinației rele o lovitură finală în dominarea noastră. Este momentul în care noi ne ridicăm peste ea prin conexiunea dintre noi.

În acea conexiune, începem să simțim ieșirea din Egipt, din înclinația rea, înclinație care se interfera cu conexiunea noastră, cu Adunarea Israelului (Kneset Israel – Parlamentul Israelului), care ne strânge pe toți împreună. Numai prin conexiunea dintre noi toți îl descoperim pe Creator, Lumina Superioară, Lumea Spirituală, perfecțiunea și eternitatea noastră.

Când ieșim din Egipt, este o masă festivă în care mâncăm jertfa răului făcută de Pesah. Noi venim cu pâinea, pâinea săracului, Mața, și ne naștem din nou când ne ridicăm peste ego, peste dorința de primire, în dorința de dăruire. De aici înainte, suntem gata pentru înălțarea spirituală.

Primul grad pe care îl obținem după ieșirea din Egipt, este nașterea spirituală. Asta este cea mai grea tranziție în care ne lepădăm de toate datinile și obiceiurile prin care percepem realitatea, lumea, și relațiile dintre noi. În această tranziție, ne ridicăm peste toate elementele care au fost construite în noi și prin care ne-am dezvoltat în lumea noastră. Ne mutăm de acolo într-o lume care lucrează numai în dăruire, în Arvut, în conexiune. Este cu adevărat o lume opusă.

Când trecem, începem să ne experimentăm natura într-o manieră opusă, urmând legile dăruirii în locul celor de primire. Începem să acționăm diferit, urmând reguli diferite, iar realitatea ne apare diferită de ce era înainte. Continuăm să ne dezvoltăm cu același Faraon pe care l-am lăsat în urmă. Doar că am luat de la el vasele, după cum e scris „după aceea, ei au ieșit cu bogății mari” (Geneza 15:14).

Când suntem înconjurați de grup, când studiem, și când ne înconjoară Lumina Reformatoare pe care am atras-o, noi o atragem în forțele care ne-au împins din Egipt. De aceea, chiar și în situațiile foarte dificile, noi nu trebuie să ne temem să stăm în fața egourilor noastre.

Întrebări și răspunsuri

Când simțim că am ieșit din Egipt?

Numai când ieșim afară din Egipt. Se întâmplă dintr-o dată, în întuneric. Nu simțim nimic înainte să se întâmple, suntem amețiți, dezorientați, exact ca la naștere. Ieșim către o nouă viață pe care nu o cunoaștem, și luăm doar ceea ce avem nevoie – dorințele care nu au nicio intenție de primire, fără intențiile rele, dorințele numite „vase mari” pe care le-am luat din Egipt. Copiii lui Israel sunt cei care le-au luat, sunt aceia care vor să fie Yașar El – direct la Dumnezeu, direct la dăruire, la iubirea pentru ceilalți.

Exodul din Egipt se întâmplă la miezul nopții. După Înțelepciunea Cabalei, asta este atunci când construirea de Kelim începe spre zori. În acea stare ne simțim rău din cauza întunericului, și suntem dezorientați și confuzi. Nu înțelegem ce ni se întâmplă. Dar un punct din noi ne spune „Fă-o!” – și noi suntem dispuși să o facem datorită pregătirii pe care am făcut-o și care nu ne lasă să rămânem în egourile noastre care ne omoară cu adevărat, așa că, ieșim și scăpăm.

Din Zohar : Miel pentru Casa Regală

„Israel nu a ieșit din Egipt până când Sus nu a fost sfărâmată guvernarea cu toți conducătorii ei”. Așa au fost numite toate cele zece Klipot (coji), cele zece plăgi (urgii) prin care Egiptul a fost sfărâmat. „Și Israel a plecat de pe pământurile lor și au venit pe pământul Sfințeniei de Sus”, numită „dăruire”, „iubire pentru ceilalți”, în Creator și legat de El….că ”I-am scos afară din Țara Egiptului”; ”I-am scos de sub altă guvernare, și i-am adus sub guvernarea Mea””.

Zohar pentru popor – Bo (Vino), cap. 165

Idea este să se mute din intenția de primire la intenția de dăruire, de la starea de gândire permanentă la sine – cum să profit, cum să am succes, cum să exploatez întreaga lume – la o stare opusă. Este cu adevărat o revoluție internă în om, fiindcă el încă nu înțelege că este un alt mod de viață – în dăruire, în iubire, în ridicarea peste sine – deși există constant în noi dorințele de primire.

În timpul celor 40 de ani în deșert, copiii lui Israel trăiesc evenimente ca: vițelul de aur, și desfacerea Mării Roșii. Aceste evenimente nu sunt mai ușoare decât ieșirea din Egipt, dar, exodul este despărțirea noastră de ego.

După exod, sunt urcări și coborâri, și dorința noastră de primire, contină să se arate pe sine din ce în ce mai mult. Copiii lui Israel nu ies doar ei înșiși. Împreună cu ei vine o mulțime amestecată, oameni care sunt trași după ei, care vor și ei să ajungă într-o lume luminată, dar, fără să-și corecteze egourile. Ei sunt dispuși să țină Tora și Mițvot, dar, fără să-și corecteze egourile.

Care este diferența între exodul din Egipt al celor cu punct în inimă, față de al celor fără punct?

Este o mare diferență între ei. Israel este numit Li Roș (Am cap), pentru că ei fac asta conștient, fiind conștienți de ceea ce li se întâmplă. Noi facem aceste acțiuni și le experimentăm între noi înșine și Creator. Atragem Lumina Reformatoare și asta se numește „muncă cu Galgalta veEynaim (creștetul capului și ochi)” după cum e scris „Și voi veți fi pentru Mine un regat al preoților și neam sfânt” (Exodul 19:6), adică, toți vor fi în dăruire.

În schimb, cei care nu au nevoie de ea, fiindcă nu au acest tip de conexiune cu Dumnezeirea numită punct în inimă, sunt numiți „neamurile lumii”. Ei nu simt că trebuie să-și corecteze răul din ei, egourile, și că trebuie să se ridice și să fie în Dvekut (alipire) cu Creatorul.

Trăim niște timpuri foarte speciale. Toată lumea este în criză, toți trebuie să fie renăscuți, fie că vor sau nu.

Adevărat, dar restul lumii este împins de la spate prin suferință. Ei nu au și nu vor avea împingerea dinainte. Restul lumii simte nevoia să iasă din necazuri, în timp ce noi, Israel, simțim nevoia de atracție spre dăruire, spre iubire pentru ceilalți și, prin asta să obținem iubirea pentru Creator. Este o diferență fundamentală. Noi avansăm prin forța pozitivă a dăruirii, asta este forța care ne atrage, în timp ce restul lumii avansează împinsă de forța care-i împunge. Este o diferență foarte mare, fiindcă ei singuri nu pot avansa.

Noi trebuie să ne conectăm cu ei ca Galgalta veEynaim cu AHP și să le transmitem prin noi dăruirea. Noi trebuie să fim pentru ei „Lumina pentru nații”. Chiar dacă ei nu vor înțelege ce fac, ei se vor conecta cu noi, așa cum spune Isaia „Și oamenii îi vor lua cu ei și îi vor aduce în palatul lor, și casa lui Israel îi va avea ca moștenire în țara Domnului” (Isaia 14:2). În acest fel vor fi ei corectați.

Ce este marele strigăt (plâns) care a fost în Egipt în timpul Plăgii Primului Născut? Este strigătul egiptenilor la ego?

Plaga Primului Născut stă în opoziție cu Keter, este concluzia tuturor Plăgilor anterioare. Fiecare Plagă este încă o bucată tăiată din intenția de primire din dorința de primire. Intenția de primire este Klipa (coajă) care este sortată și separată, și, dorința de primire rămâne goală și nefolosită.

Malhut, Yesod, Hod, Nețah, Tiferet, Gvura, Hesed, Bina, Hohma și Keter corespund celor zece Plăgi. Plaga corespunzătoare lui Keter este cea mai grea fiindcă este Roș (cap) raportată la restul de lovituri, și din cauză că Aviut -ului ei (grosime, dorință de primire) este cel mai mare. Din gradele  dorinței de primire – Rădăcină, 1,2,3,4 – Keter este cea mai puternică dorință egoistă.

Astfel ne detașăm de ego și, aparent, „îl omorâm” pe Faraon. Exact în acest fel egoul începe să înțeleagă că acolo este cu adevărat existență pentru dăruire, și cere copiilor lui Israel să-l binecuvânteze.

Nu este simplu fiindcă noi încă nu am înțeles pe deplin acest lucru. În final, „Nu există nimic în afară de El”, singură, forța Creatorului este totul. Faraonul este un înger care pare să fie contra noastră, dar și el, de asemenea, este în mâinile Creatorului; în acest fel lucrează ei împreună. Pentru moment, în acest fel are loc corectarea noastră, în dreapta – și – stânga cu care lucrăm. Dar până la urmă, vom învăța cum să lucrăm cu amândouă, în trei linii. Învățăm asta în relația cu Masah de Hirik, în marile corectări.

Din Zohar: Și a venit să plece la miezul nopții

Și „Tot întâiul născut”. Primul născut este considerat Hohma, și „tot întâiul născut” indică faptul că și gradele mari și gradele de jos s-au rupt de stăpânirea lor. Toate acele grade care conduc prin puterea lor de Hohma, ceea ce înseamnă înțelepciunea Egiptului, după cum e scris „Tot întâiul născut din țara Egiptului”

Zohar pentru popor, Bo (Vino), cap. 118

Egourile noastre suportă fiecare grad la cel mai înalt nivel. Dorința noastră de primire este în noi și nu în altă parte, nici măcar în Egipt. Totul se desfășoară în interior fiindcă omul este o lume mică. Începem să simțim că îngerul morții este destinat să ni se alăture, după cum e scris că, îngerul morții va fi un înger sfânt. De aceea Faraonul cere binecuvântarea, fiindcă el încă nu se poate conecta prin el însuși și, el deja înțelege că a început o nouă eră. Egiptul de azi arată și el astfel de semne. Sunt piramidele pe care copiii lui Israel le-au construit, și sunt piramide pe care egiptenii le-au construit, și ele sunt construite complet diferit.

În ceea ce privește procesul interior, pare o personalitate împărțită. Avem în noi pe de o parte plaga Faraonului, și pe de altă parte Moise și deliciul exodului?

Da, sunt în noi aceste două forțe. Le simțim de obicei când urcăm sau când coborâm. Când suntem egoiști sau nu știm ce să facem cu egoul nostru, suntem în întuneric. În schimb, când suntem entuziasmați fiindcă muncim pentru a dărui, ca și Creatorul, Lumina strălucește pentru noi. Un începător este ca Moise întors de la Ietro: deja l-a descoperit pe Creator, deci acum el se reacordează cu amândouă forțele.

Experimentăm cele două forțe?

Într-o luptă, experimentăm atât forța Faraonului cât și forța lui Moise. Știm deja cum să facem ca forța dăruirii să învingă forța primirii.

De aceea a fost spus „Vino la Faraon”?

Da, și de fiecare dată Creatorul face dorința de primire mai grea, mai îndârjită. El deschide în noi din ce în ce mai mult dorința de primire, și noi trebuie să depășim asta și să continuăm.

Glosar

Lăcustele (călătoare)

În toate plăgile Egiptului omul simte cât de benefice sunt ele. Plaga vine fiindcă omul este scufundat în ego, într-o anume situație, și palga vine să-l ajute să iasă din acea stare. Plaga lăcustelor corespunde lui Bina.

Întunericul

În fiecare stare avem întuneric. Însă, în stările de întuneric, este întunericul personal al omului, din care el poate ieși la o altă stare. Aici, starea de întuneric vine când omul este complet confuz, nu știe nimic, cum se spune în povestea de Purim când oamenii nu știu cine are dreptate, Haman sau Mordehai. În starea de întuneric, omul are nevoie să obțină Lumina de Hasadim fiindcă întunericul vine din Lumina de Hohma, și prin Lumina de Hasadim omul iese din asta. Prin om care are nevoie de Hasadim, se înțeleage că el are nevoie de Lumină, și fiindcă acel om este gata, apare „stâlpul de foc” sau „norul”.

Plaga Primului Născut

Este plaga finală, lovitura cea mai mare. Este lovitura care este rădăcina, fiindcă primul născut este omul. Este cea mai mare dorință de primire, la nivel de Keter, după care nu mai este nimic de făcut în Egipt. Aici Faraonul se predă. Faraonul este lăsat fără armată, fără nimic. Odată ce copiii lui Israel au părăsit Egiptul mulțimea asta amestecată se alătură și ea lui Israel, și Faraonul este lăsat fără nimic.

Strigătul (plânsul) Egiptului

Strigătul Egiptului este strigătul egoului care întreabă „Cum voi trăi dacă sunt complet gol, fără nicio primire pentru mine, fără să înțeleg cum să exist în această lume? Nu sunt obișnuit cu noua situație. Trebuie să mă schimb la o nouă paradigmă, la o lume opusă, în întregime în dăruire, în conexiune, în Arvut și iubire. Nu pot trăi așa, nu știu nimic!”

Aceasta este marea strigare a Kelim-urilor noastre egoiste. Este o stare prin care trebuie să trecem, asemănătoare unei nașteri fizice în care noul născut trece și el printr-un fel de traumă. Învățăm din Zohar că rădăcina acestui fapt este mușcătura șarpelui făcută căprioarei. Deci, Malhut este sursa și ea este aceea care dă naștere sufletului. Este o stare specială și foarte dramatică. Dacă trecem împreună prin acea stare, în unitate așa cum ne explică Tora, copiii lui Israel adunați, vom fi grăbiți și entuziasmați, și vom ieși ușor din ea.

Din Zohar: Lauda ieșirii din Egipt

Fiecare om care spune povestea ieșirii din Egipt, și se încântă din acea povestire, se va rebucura cu Divinitatea (care este numai bucurie) în lumea următoare. Acesta este un om care este încântat de stăpânul lui, și Creatorul este încântat de această poveste a lui.

Zohar pentru popor, Bo (Vino), cap 179

Aici sunt două contraste. Omul își dă naștere el însuși, lui însuși. Pe de o parte el regretă partea din el care-l presează în timpul durerilor nașterii până când trece și se naște în noua lume, iar pe de altă parte, este încântat de partea din el care este conectată cu Creatorul, așa cum ne bucurăm noi la nașterea unui copil.

Din Zohar :

Porunca de a spune povestea exodului din Egipt

Porunca ce urmează este aceea de a vorbi în lauda exodului din Egipt, care este obligatorie pentru fiecare pentru totdeauna. Fiecare om care povestește despre exodul din Egipt și se bucură de acea poveste se va bucura cu Divinitatea (care este bucuria totală) în lumea următoare. Acesta este un om care este încântat de stăpânul său, iar Creatorul este încântat de această poveste a lui.

Când Creatorul își aduce împreună însoțitorii și le spune: “mergeți și ascultați povestea slavei Mele, pe care copiii mei o spun, și se bucură în răscumpărarea Mea”, toți vin și se adună și se unesc cu Israel și ascultă povestea slavei, căci sunt mulțumiți de bucuria răscumpărării de la stăpânul lor și vin să mulțumească Creatorului pentru aceste minuni și fapte mărețe și Îi mulțumesc pentru națiunea sfântă pe care El o are pe pământ. Și sunt fericiți de bucuria răscumpărării Domnului lor.

Apoi tot mai multă putere și forță i se adaugă de sus. Și cu această poveste, Israel dă putere Stăpânului lor, ca un împărat care primește forță și putere mai mare când puterea lui este lăudată și i se mulțumește și toți se tem de el și onoarea sa se ridică deasupra tuturor. Din acest motiv, trebuie spusă această poveste și laudă. În mod similar, omul trebuie să vorbească întotdeauna înaintea Creatorului și să facă public miracolul și toate minunile pe care El le-a făcut.

Dar de ce trebuie să vorbim despre miracole? La urma urmei, Creatorul știe totul – ce a fost înainte și ce va veni după. De ce evocarea înaintea Lui a ceea ce El a făcut și a știut? Într-adevăr, omul trebuie să facă cunoscut miracolul și să vorbească înaintea Lui despre toate lucrurile pe care El le-a făcut, pentru că aceste cuvinte se ridică și întreaga casă de sus le adună și le vede și mulțumește Creatorului și onoarea Lui se ridică în ochii tuturor de sus și de jos.

Zohar pentru toți, Bo (Vino), punctele 179-182

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts