Pericopa Șemot (Exodul)

0
22

Șemot (Exodul)

Exodul 1: 1 – 6: 1

Rezumat

Porțiunea Șemot (Exodul) începe cu moartea lui Iosif și a tuturor celor contemporani lui „Și un nou Rege s-a ridicat peste Egipt care nu l-a știut pe Iosif” (Exodul 1:8). Între timp, în Egipt este născut Moise și sora lui îl ascunde într-un coș. Ea pune coșul pe Nil și îl urmărește. Fata Faraonului coboară să facă baie în Nil, găsește coșul și ia copilul. Sora lui Moise se oferă să o ajute să găsească o femeie evreică pentru a alăpta copilul, și o aduce pe mama lui Moise ca doică.

Moise crește în casa Faraonului 40 de ani. Într-o zi vede un egiptean bătând un evreu. Moise se luptă cu egipteanul, îl omoară și îl îngroapă în nisip. Când își dă seama că a fost văzut de unul din frații săi evrei făcând asta, se teme să nu fie pârât și fuge în deșert.

În deșert se întâlnește cu Ietro, preot în Midian. Se însoară cu fata lui, vede un rug arzând care îi spune că trebuie să se întoarcă la Faraon și la poporul lui Israel, și să le spună ca a venit vremea să iasă din Egipt.

Porțiunea se încheie cu copiii lui Israel care se plâng lui Moise de silnicia lor. Moise se întoarce la Creator, și El îi spune: „Acum vei vedea ce Îi voi face Faraonului, pentru că prin mâna Mea puternică el îi va lăsa să plece, și prin mâna Mea puternică el îi va alunga din pământul său”. (Exodul 6:1).

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Povestirile vorbesc despre sufletul omului. Tora ne spune cum să ne corectăm pentru a dezvolta în noi sufletul, cum să-l deschidem către Lumina Superioară, către revelarea Creatorului, și cum să simțim în el Lumea Superioară, Spirituală.

Procesul începe cu o dorință specială, numită Avraam, care se trezește și se întreabă care este rostul vieții noastre, conducându-ne spre deschiderea sufletului nostru. Dorința care se dezvoltă trebuie să iasă din Babilon, rezultatul marelui nostru ego.

În continuare, această dorință procrează o altă dorință, Ițhac, care naște o altă dorință, Iacov. Aceste trei dorințe formează fundamentul sufletului.

Iacov, care este o dorință specială, are 12 fii. Aceasta este dezvoltarea celei de a treia dorințe, care obține echivalența de formă cu Forța Superioară, Creatorul, adică, cu dăruirea pură. Exodul din Babilon reprezintă dorința noastră de a obține același nivel de dăruire. Iacov este primul care pune în practică această dorință prin fiii săi, în special prin Iosif, care adună toate calitățile de dăruire ale corectărilor făcute de Avraam, Ițhac, Iacov și restul de fii. Iosif este singurul care poate coborî în egoul său cu toate corectările și să înceapă să lucreze cu egoul numit Egipt.

Toată casa lui Iacov coboară în Egipt, își completează corectările, și mor acolo. După o vreme, în tribul lui Levi este născut un copil. Spre deosebire de ceilalți copii evrei, pe care Faraonul ordonase să fie omorâți, acesta supraviețuiește. În termeni spirituali, Faraonul „a înghițit” toate dorințele care au fost corectate pentru a tinde spre dăruire. El le-a omorât prin preluarea de către ego a tuturor dorințelor. Astfel, chiar dacă omul a vrut să avanseze spre spiritualitate, egoul, viața, și mediul, au omorât acel om.

În perioada dinaintea nașterii dorinței numite Moise, este imposibil să avansezi spre spiritualitate. Omul trebuie să aștepte până când dorința Moise apare și crește în el, mulțunită mamei care îl alăptează și fiicei Faraonului, Batia, care îl primește. Batia este Bat Yah (Fiica Creatorului), ea este o parte a calității Faraonului din noi, o parte specială a egoului nostru, dorința de primire. Această parte se poate conecta cu dorința de dăruire și poate crește. Moise crește ca nepot în casa Faraonului, ca fiu al Batiei, fiica Faraonului. El a fost crescut ca prinț, și până la 40 de ani a fost educat cu toată înțelepciunea Egiptului.

Vârsta de 40 de ani este vârsta de Bina (înțelegere). Nu este o indicație a numărului de ani, ci o fază în care dorința nu numai crește și trage din partea Faraonului, a egoului, ci începe să se și corecteze pe sine. Dorința care ajunge la vârsta – starea de 40, descoperă că este opusă Faraonului și că trebuie să-l folosească pentru a ieși de la el.

Exodul din Egipt începe când omul simte că nu mai poate tolera lupta. Începe când există rezistență, când îi simțim pe amândoi, și pe Moise și pe Faraonul din noi și, evreii din noi imploră unitatea dar sunt incapabili să o obțină, fiindcă sunt sclavii Faraonului. În acest moment omul descoperă autoritatea Faraonului. Este o luptă internă între evrei și autoritatea Faraonului și omul simte că asta devine de nesuportat. În acest moment începem să rezistăm și trebuie să intervenim pentru a ne corecta.

Forța interioară Moise omoară oamenii Faraonului, egiptenii din noi, și după aceea, trebuie să se ascundă de Faraon. De fapt, când Moise omoară egipteanul din el, lupta dintre el și egoul lui se intensifică doar, și el trebuie să se retragă foarte departe de egoul său. Acesta este înțelesul fugii lui din Egipt.

Dar omul nu poate fugi deodată, fiindcă restul de dorințe, copiii lui Israel, sunt încă sclavi în Egipt, sub ego, lucrând pentru a primi. Numai Moise a crescut și a fugit în Midian, la Ietro, însurându-se cu Țipora, fata preotului, și stând acolo 40 de ani.

În timp ce era în deșert, Moise a înțeles că există o etapă specială, tufișul arzând, care îl poate înălța. Cu Ietro a stat conectat 40 de ani. El a continuat acolo să crească și să obțină toată înțelepciunea lui Ietro, ceea ce i-a asigurat o rampă de lansare înapoi în Egipt, pentru a începe confruntarea cu Faraonul.

Creatorul i-a spus lui Moise „Să mergem împreună la Faraon fiindcă i-am îndârjit inima”. Cu alte cuvinte, omul simte din nou două forțe, care îi asigură înțelegerea și capacitatea de a face cu egoul ceea ce este necesar. Un astfel de om înțelege că „ nu este nimic în afară de El” (Deuteronom 4:35), că nu este nimic altceva decât o singură forță care, pe de o parte joacă cu egoul și îndârjește inima Faraonului, iar pe de altă parte, merge cu omul și îl ajută să avanseze peste ego. Astfel, Creatorul aduce omul treptat spre ieșirea completă din egoul său, ieșirea din Egipt.

În acest timp, „copiii lui Israel gemeau sub povara muncii” (Exodul 2:23), construind Pitom și Ramses, orașe frumoase potrivite primului și celui de al doilea Templu, însă sunt pentru Faraon. Egoul continuă să crească, la fel și copiii lui Israel, și toate aceste calități de dăruire din interiorul forțelor de primire alungă Egiptul din noi, egoul nostru.

Putem vedea marea forță care există în aceste calități numai dacă avansăm. Atâta timp cât ei sunt în sclavia Faraonului, acestea sunt orașele sărăciei – stare în care omul vrea să iasă din ego și să înainteze spre spiritualitate dar nu are nicio ieșire prin care să scape. „Orașele sărăciei” înseamnă de asemenea și că omul este în pericol (misken = sărac; mesukan = periculos) fiindcă dacă rămâne în egoul lui, nu va ajunge niciodată în Lumea Spirituală.

În timpul cât stă cu Ietro, Moise acumulează puteri pentru a înfrunta Faraonul. El face un legământ și sosește în Egipt cu fiul său Gherșon. După întoarcerea sa în Egipt, Moise începe să se lupte cu Faraonul. Se reunește cu fratele său Aaron, și împreună, adună restul de bătrâni ai lui Israel. Altfel spus, omul somează toate forțele interioare cu care el crede că se poate ridica peste egoul său, pentru ca să se corecteze. Forțele, gândurile și intențiile cu care ne putem înălța peste ego, peste Egipt, sunt acelea care sunt în echivalență de formă cu Creatorul. Se află în acele dorințe în care este revelată Forța Superioară și în care este simțită Lumea Spirituală.

În acea luptă, omul se conectează cu Aaron intern, partea din dreapta, și cu Moise, partea din stânga. Împreună, ei sunt Cohen (preot) și Levi. Omul cheamă toate aceste forțe interioare și descoperă un pic din Creator prin „miracole”, însemnând forțele care acționează asupra dorinței lui. Odată ce apare în om un pic din Forța Spirituală, el sortează dorințele cu care poate construi Kli-ul (vasul), „sufletul” pentru revelarea Creatorului. Aceste dorințe intenționează să ceară Faraonului „Lasă poporul Meu să plece” (Exodul 5:1).

În acest punct, omul simte că se află la o răscruce, că are rezistență, și cere să se detașeze de ego și să se înalțe la nivelul Bina, afară din Egipt. Puterea acelui om nu se manifestă dintr-o dată. Faraonul din interiorul lui spune „Nici gând!”, „Cine este Domnul de ar trebui să ascult vocea Lui?” (Exodul 5:2).

În interiorul nostru, această luptă este puternică fiindcă previne ruperea de natura noastră. Ea ne ține și ne trage spre ea. Noi încercăm, dar suntem continuu trași înapoi. De aceea suferim loviturile numite „cele zece plăgi ale Egiptului”. Ele ne împing înainte.

Acesta este un proces dificil. Lupta seamănă cu durerile nașterii. Într-adevăr, exodul din Egipt este numit „naștere”, nașterea omului spiritual. În aceste stări, calitatea Israel, poporul lui Israel, adică toate dorințele și intențiile din noi, suferă. Un astfel de om este foarte frustrat și are nevoie de multă susținere. Este destul de dificil să treci prin astfel de stări fără susținerea corespunzătoare din partea mediului care, în acest caz, în Egipt, servește de „moașă”. În această stare, omul are nevoie de aceste moașe pentru a-și aduna forța necesară. Se întâmplă astfel pentru ca să fim aduși la nevoia de Forță Superioară, la nevoia de a simți că fără ajutorul Creatorului nu ne vom înălța niciodată peste Egiptul nostru.

Prin urmare, vom vedea că există aici „un joc” semnificativ între întărirea Faraonului și întărirea lui Israel. Dar numai când omul ajunge la starea de confuzie și neputință, vine Creatorul și spune „Hai cu Mine la Faraon” (Exodul 7:26) „că Am întărit inima lui” (Exodul 10:1). Asta este, Creatorul dorește să ne salveze tocmai prin întărire. Prin asta ne arată El măreția Lui.

Procesul dramatic și condițiile dificile cu care ne confruntăm, sunt de dragul nostru. În timpul studiului Înțelepciunii Cabala, fiindcă ne înălțăm peste egourile noastre și descoperim Spiritualitatea, Forța Superioară, parcurgem un proces complicat de autoanalizare și lupte interioare între dorințe, forțe și intenții. Experimentând asta, vom putea simți ce este Forța Superioară, ce este Lumea Spirituală și unde este ea, fiindcă noi nu putem nici s-o vedem, nici să o simțim cu simțurile noastre.

Trebuie să adunăm aceste forțe de susținere, Ietro, Moise, Aaron, Israel în Egipt, și toți Patriarhii, ca forțe care vor să se înalțe peste ego și să descopere Lumea Spirituală. Aceste forțe îl înfruntă pe Faraon, egoul, și cer să se înalțe peste el, după cum e scris „Lasă poporul Meu să plece, fiindcă ei Mă vor servi” (Exodul 7:16). Se întâmplă așa, pentru ca noi să putem să descoperim măreția Creatorului, nevoia teribilă de ajutor pe care omul o primește de sus, de la Creator.

Acesta este singurul mod prin care dobândim puterea pe care ne-a trimis-o Creatorul, Forța Superioară, Forța de Dăruire, Iubirea pentru ceilalți, prin care ne înălțăm peste ego și ieșim din Egipt. Aceasta este nașterea spirituală, și numai după aceea, începem să simțim Lumea Spirituală. De acum înainte, vom renaște.

Porțiunea deschide în fața noastră o nouă etapă în dezvoltarea omului. De aceea cartea Șemot (Exodul) este a doua carte a Torei. (NT -prima carte este Geneza). Sunt cinci cărți în Pentateuh corespunzătoare la cinci dorințe egoiste din noi pe care trebuie să le corectăm în cinci grade: Lumile Asia, Yețira, Bria, Ațilut și Adam Kadmon, până la atingerea corectării finale, a eliberării complete. Fiecare lume conține cinci grade interne, care la rândul lor conțin alte cinci. Astfel, toate împreună, sunt 125 de grade pe care le urcăm până la corectarea completă și finală, răscumpărarea completă.

Răscumpărarea (eliberarea) începe după prima fază pregătitoare, adică atunci când descoperim adevăratul Faraon din noi, adevăratul Ego. Pentru că noi punem față în față două forțe conflictuale – Faraonul și Moise – avem nevoie de a treia forță care să hotărască între ele. Această forță este Creatorul, Forța Superioară care apare atunci, și ne ajută.

Întrebări și răspunsuri

Porțiunea descrie pregătirea pentru nașterea spirituală. Este asemenea cu ceea ce se întâmplă azi în lume?

Sigur. Noi suntem cu toții în starea de examinare a egourilor noastre. Egoul ne controlează și limitele pe care ni le permite sunt foarte înguste. Noi trebuie încă să ajungem la recunoașterea că răul este egoul, dar, mulți oameni încep deja să vadă că suntem neajutorați fiindcă nu știm cum să corectăm această criză care ne cuprinde.

Asta înseamnă simțirea Egiptului, sau încă nu?

Aceasta este deja simțirea Egiptului. Suntem sub un mare stress fiindcă încă nu știm dacă Faraonul este „bunicul” nostru stând cu Moise pe genunchi și dându-ne bucuria vieții, inclusiv evreilor din Egipt, bucuria abundenței, sau, apare aici o nouă fază. De mii de ani am progresat prin creșterea egourilor și ne-am bucurat. Am crezut că ne vom dezvolta și vom prospera la nesfârșit. Și, dintr-o dată, am descoperit că tocmai forța bună prin care noi credeam că vom obține abundența, a devenit forța dăunătoare. Acesta este Faraonul schimbându-și felul față de evreii din Egipt, devenind un conducător rău, după cum e scris „Acum s-a ridicat un nou Rege peste Egipt, care nu l-a știut pe Iosif” (Exodul 1:8).

În ultimii 100 de ani, dar mai ales de când am schimbat secolul, am început această autoanalizare și trebuie să o terminăm repede. Dar, totul depinde de diseminarea cunoașterii situației în care suntem, fiindcă poporul (Israel în Egipt) nu știe ce să facă. Este asemenea cu ceea ce se întâmplă de Purim când orașul Șușan este uluit și oamenii nu știu cine are dreptate, Mordehai sau Haman. La fel, povestea se repetă în Egipt cu evreii care au vrut să-l pârască pe Moise de moartea egipteanului.

De aceea, noi trebuie să explicăm tuturor ce se întâmplă cu adevărat, motivul tuturor relelor, al crizei, și cum să ne ridicăm peste el. Este numai egoul nostru cel care ne-a adus în această situație neplăcută. Prin procesul corect, după cum ne spune Tora, trebuie să ajungem să vedem egoul ca pe o forță rea și să aducem peste el Lumina Reformatoare (Midraș Raba, Eiha – Introducere paragraf 2). Cu alte cuvinte, Creatorul care îi apare acum la Moise și-i spune „Vino cu Mine la Faraon, că Am întărit inima lui”, înseamnă că „Eu am făcut criza, ca tu să Mă găsești, fiindcă numai Eu te pot ajuta să ieși din ea”. Noi trebuie să transmitem acest mesaj către toți cât mai repede posibil, și să le arătăm cum putem să descoperim Forța Superioară prin care suntem răsplătiți cu abundența. Dacă ne raportăm la criza noastră corect, vom obține încă din această viață, Lumea Spirituală, eternitatea și perfecțiunea.

Ce înseamnă Moise în spiritualitate, și ce sunt toate fazele prin care trece el la nivelul spiritual?

Moise este forța care ne trage afară din Egipt, din ego, înălțându-ne peste această lume, în cea spirituală. Este contrar la ceea ce spune Batia „l-am scos din ape!” (Exodul 2:10). Moise este forța care trebuie să ne conducă de aici, până când intrăm în Țara lui Israel.

De ce este numită fata Faraonului Batia (Fiica Creatorului), nu sunt opuși?

Faraonul este partea posterioară a Creatorului. Forța Superioară se joacă cu noi. Este scris „Am creat înclinația rea” adică Faraonul, „Am creat Tora drept condiment” (Masehet Kdușim, 30 b), fiindcă „Lumina din ea, o întoarce la bine (reformează)” (Eiha – paragraf 2). Cu alte cuvine, El reformează înclinația rea, Faraonul.

La sfârșitul procesului, trebuie să luăm din Egipt toate Kelim-urile (vasele), toate dorințele, și să golim egiptenii de tot, după cum este scris despre copiii lui Israel, că au plecat cu „bogății mari” (Geneza 15:14). În acest fel noi sfințim aceste vase (Kelim), aceste dorințe mari – care până acum au lucrat în binele nostru – și să le schimbăm în a le face să muncească pentru ceilalți. Tocmai în aceste dorințe descoperim viața eternă.

De ce refuză Faraonul să lase pe Israel să plece din Egipt?

Când Israel este în Egipt, ei aduc bogăție Faraonului. Forțele de dăruire în interiorul dorinței de primire, îi sunt foarte folositoare acesteia. Dorința de primire știe cum să facă comerț, cum să dezvolte industria, știința, etc. Dorința de primire este o forță specială.

Se pare că Creatorul așteaptă aprobarea Faraonului fiindcă, până la urmă, El îi scoate în grabă din Egipt. Inițial Faraonul refuză și atunci Creatorul îi scoate în grabă.

Este alegerea omului. Omul stă între ego, dorința de primire, și forța de dăruire. Omul este cel care recunoaște răul în Faraon. În ochii acelui om, acest rău pierde treptat puterea și prin acțiunile pe care omul le face, poate ieși din el.

Glosar

Moise

Moise este forța din interiorul nostru care ne trage afară din această lume, în cea spirituală.

Rugul care arde

Arbustul arzând este Malhut care se înalță la Bina și primește Lumina de Hohma.

Faraonul (Paro în ebraică)

Faraonul este tot egoul nostru. Cuvântul Paro vine de la cuvântul Oref (ceafă – spatele gâtului), ceea ce înseamnă posteriorul dorinței noastre de primire. Dorința de primire este substanța, este toată substanța Creației. Această substanță poate tinde spre propriul profit, dar poate de asemenea să tindă și spre beneficiul celorlalți, depinde cum o folosim.

În prezent noi suntem în primire, după cum e scris „Am creat înclinația rea”, ca Faraon. Noi trebuie să o schimbăm în înclinație bună prin condimentul Torei, Lumina Superioară pe care o atragem prin studiu. În acest fel trecem de la ura pentru ceilalți, la iubirea pentru ceilalți.

Nilul

Nilul este toată înțelepciunea Egiptului. Este scris „este înțelepciune în nații, crede”. (Midraș Raba, Eiha, porțiunea 2). Israel este mic, ultimul dintre toate neamurile. Ei nu au puterea înțelepciunii (Hohma), marea dorință. Ei au numai forța de dăruire, iubirea. Nilul simbolizează toată înțelepciunea Egiptului, de acolo dobândesc ei înțelepciune.

Din Zohar:

“Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat”. Toate națiunile lumii și toți împărații lumii au fost întăriți în guvernarea lor numai din cauza lui Israel. Egiptul nu a condus întreaga lume până când Israel nu au venit și au intrat acolo în exil. Apoi au învins toate popoarele din lume. Babel era mai puternic decât toate popoarele lumii numai din cauza lui Israel, când erau în exil printre ei. Edomul era mai puternic decât toți oamenii din lume numai din cauza lui Israel, când erau în exil printre ei. Aceste popoare erau în rătăcire printre restul națiunilor și erau mai mici decât toate, dar au devenit puternice din cauza lui Israel.

Egiptul era mai mic decât toate popoarele; ei erau numiți de fapt “sclavi”, deoarece ei, egiptenii, erau cei mai de jos dintre toate popoarele. Babilonul era și mai jos, așa cum este scris: “Iacă pe haldeeni, care nu erau un popor”. Edomul era umil, după cum este scris: “Căci iată, te voi face mic printre neamuri, dispreţuit printre oameni”.

Toți își primesc puterea doar din cauza lui Israel, doar când Israel este în exilă cu ei, imediat devin mai puternici decât toate celelalte națiuni ale lumii, pentru că numai Israel este egal cu toate națiunile lumii.

Când Israel a intrat în exil în Egipt, Egiptul s-a ridicat imediat și guvernul lor s-a întărit asupra tuturor națiunilor, așa cum este scris: “Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat”. “S-a ridicat” înseamnă că au înviat, însemnând că îngerul numit peste guvernul Egiptului a fost întărit și a crescut și i s-a dat putere și a stăpânit peste toți cei numiți în toate celelalte națiuni.

La început, acelui numit de sus i-a fost dată guvernarea, și apoi poporului său de jos. Și din acest motiv scrierea spune: “Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat”. Acesta a fost numitul lor, care a fost nou, pentru că până astăzi nu avea guvernare peste toate celelalte națiuni și acum a fost crescut să domnească peste toate popoarele lumii. Apoi, cuvintele “Trei lucruri fac să se răscoale o ţară…: un rob care a început să împărăţească…”, devine realitate, deoarece egiptenii erau sclavi.

Zohar pentru toți, Șemot – punctele 75- 77

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts