Cum a nimerit în primejdie leuţul Timca

0
59

Cum a nimerit în primejdie leuţul Timca

Era o dată un leu mic şi curios, pe nume Timca. Într-o zi el se plimba prin savana africană, bucurându-se de razele calde ale soarelui. S-a răcorit în miile de picături rămase pe copaci, după scurta ploaie de dimineaţă, admiră fluturaşii multicolori şi încercă să prindă razele de soare, care licăreau ici-colo printe tufişuri. Timca nu se temea de nimeni în savană, căci el era la el acasă şi nu avea duşmani. Şi cine s-ar pune cu familia regală de lei?

Timca alerga, cântând o melodie veselă. Nici nu a observat când a călcat cu toate cele patru labe ale sale pe ramurile proaspăt rupte, care acopereau o groapă adâncă – o capcană, făcută de vânători.

– A-a-a! a strigat Timca şi căzu. S-a rostogolit de vreo cinci ori în aer, până când s-a lovit de fundul gropii, iar crengile au căzut peste el.

– Ajutor! Salvaţi-mă! – a strigat Timca din toate puterile sale, ieşind de sub crengi.

Primul care l-a auzit a fost struţul, cel cu picioare lungi. El s-a apropiat de groapă şi s-a uitat în ea.

– Timca! – a exclamat el. Fiul cel mic al regelui. Ce necaz!

– Chemaţi-i, va rog, pe mama şi tatăl meu, a rugat Timca plângând. Eu nu pot să ies din groapă de unul singur.

Struţul ştia că leii sunt acum la siesta de după prânz, şi nu le place, dacă cineva îi deranjează în acel moment. Dar, nu avea încotro, trebuia să-l ajute pe Timca. Şi struţul a fugit cu toată viteză să cheme părinţii lui Timca.

Leii au sosit în grabă – întreaga familie şi alte animale. Zvonul despre necazul lui Timca, s-a răspândit repede prin savană, şi, în curând locuitorii ei s-au adunat lângă groapă. Fiecare voia să-l ajute pe puiul de leu, dar nu ştia cum.

– Lăsaţi-mă să încerc eu, s-a oferit elefantul. El s-a apropiat de marginea gropii, a îngenuncheat şi şi-a coborât trompa în groapă. Dar, din păcate, groapa era atât de adâncă, încât elefantul nu a putut ajunge la puiul de leu.

Toţi s-au întristat. Ce e de făcut?

Şi iată, că din pământ a ieşit Cârtiţa. Ea era prietenă lui Timca, deseori se jucau de-a v-aţi ascunselea, însă acum Timca avea necazuri. Cârtiţa era atât de mică, încât nimeni nu a observat-o.

-Nu departe este un lac, şi-a adus aminte Cârtiţa. Dacă voi sapă un tunel de la lac până la groapă, atunci apa va umple groapa, îl va ridica pe Timca, şi el va fi salvat. Dar trebuie să mă grăbesc. Şi Cârtiţa a fugit la lac.

Ziua s-a sfârşit, noaptea a trecut, au venit zorile. Era cât pe ce să apară vânătorii… Unele animale au început să-şi piardă speranţa în a-l mai salva pe leuţ. Timca plângea încet. Mama lui Timca era aplecată peste marginea gropii şi încerca să-şi liniştească puiul, iar tatăl se agită, mergând de colo colo, neştiind cum să-şi ajute fiul.

Dintr-odată din groapă, s-a auzit un zgomot. Toate animalele s-au îngrămădit în jurul gropii şi au observat cum cad bucăţi de pământ din peretele ei. A apărut o gaură din care s-a arătat capul Cârtiței. Abia a reuşit să sară în groapă, că apă a şi năvălit în ea.

– Priviţi, priviţi, apă! Această cârtiţa vrea să înece leuţul nostru! au strigat animalele.

– Stai, că-ţi arătăm noi! Ai s-o primeşti de la noi! au urlat hienele.

– Nu vei putea scapa de noi! Te vom scoate şi din pământ, au strigat grifonii.

– Noi încercăm să-l ajutăm pe leuţ, iar el vrea să-l înece! s-au revoltat elefanţii.

Cârtiţa nu ţinu seama de strigătele lor. Îi spuse leuţului:

– Timca, acum totul depinde de tine. Dă uşor din labe, apa te va ridica, şi vei putea ieşi din groapă.

– Dar tu? Tu nu ştii să înoţi. Vino şi urcă pe spatele meu, îi spuse el.

Apa venea şi tot venea, ridicându-i pe prieteni tot mai sus şi mai sus. În cele din urmă, elefantul l-a apucat pe Timca cu prompa să lungă şi l-a scos din groapă.

– Ura!!! s-au bucurat animale şi păsările.

– Mama, tată! a strigat Timca. Şi cu Cârtiţa pe spatele lui, a alergat să-i îmbrăţişeze pe părinţii săi. Era atât de fericit.

– Şi noi, care gândeam că, Cârtiţa vrea să îl înece, au spus animalele.

– Nu trebuie să judecaţi numai după faptă, a spus mama lui Timca, leoaică înţeleaptă. Un prieten nu-i face niciun rău prietenului său. Căci, dacă el este un prieten adevărat, atunci, întotdeauna îţi vrea doar binele.

Părinţii i-au mulţumit Cârtitei şi au invitat-o la ei.

– Vino mai des pe la noi. Vom fi mereu bucuroşi să te vedem, chiar şi în timpul siestei de după-amiază.

Şi animalele s-au întors fericite la casele lor.

 

Autor: Sh. Glizerina

Desene: E. Strokina

Traducere : Veronica Zacon

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts