Cum au uitat de ceartă locuitorii unui oraş 

0
33

Cum au uitat de ceartă locuitorii unui oraş 

A fost odată un oraş. Locuitorii lui continuu se certau între ei, se amăgeau şi se jigneau unii pe alţii. Locuitorii din casele vecine veşnic se înjurau: din cauza gunoiului aruncat pe stradă, fiindcă îl aruncau toţi, dar nimeni nu voia să-l strângă; din cauza unui copac din ograda vecinului care opreşte razele de soare; din cauza că, copiii vecinului fac prea mult zgomot.

Orăşenii se amăgeau unii pe alţii în toate. În atelierul cizmarului stăteau nişte cizme trainice şi pantofiori eleganţi la prima vedere, dar ele se rupeau în scurt timp, deoarece au fost făcute din piele rea. Pe tejgheaua cofetarului şedeau nişte prăjituri frumoase şi crocante, iar înăuntru erau crude, fiindcă, dorind să câştige mai mulţi bani, le coceau prea repede. În magazinul croitorului, atârnau nişte rochii şi nişte paltoane – de nu-ţi puteai lua ochii de la ele, însă cumpărătorii nu le putea purta, căci de la prima îmbrăcare ele începeau să se descoase de-a lungul cusăturilor, de parcă erau cusute cu “fir viu”. Un orăşean, care avea o livada lângă casă, vindea la piaţă mere rumene şi suculente, dar era imposibil să la mănânci, fiindcă ele erau tari şi foarte acre.

Şi totuşi, acei orăşeni nu erau nişte oameni cu totul pierduţi – ei nu se certau în familiile lor, ci trăiau în armonie. La urma urmei, fiecare om are nevoie de un colţişor de căldură, de confort şi de dragoste.

Odată, în ajunul weekend-ului, în oraş a venit un târg de peste mari şi ţări. În piaţa centrală s-a ivit o înviorare nemaipomenită: caii nechezau, topoarele băteau, se auziau strigăte puternice de comenzi. Toată această agitaţie a continuat şi noaptea. În lumina făcliilor, pe pereţii clădirilor care înconjurau piaţă, dansau nişte umbre groaznice.

Şi iată, duminică dis-de-dimineaţă au pornit vestitori prin oraş. Ei au suflat  în corn şi strigau:

– Târgul! A sosit târgul! Ridicaţi-vă, trândavilor, că altfel veţi rata toate mărfurile neobişnuite aduse de peste mare!

Auzind aceasta, orăşenii au sărit din paturi, şi-au tras hainele în grabă, şi-au luat portmoneele în mâna şi au fugit în piaţă. Aleargau, se împingeau unul pe altul, unii chiar au şi căzut în învălmăşeală. Fiecare vroia să ajungă înaitea celuilalt, să cumpere cea mai bună marfă.

S-au întors de la târg, care cu ochiul vânat, care zgâriat, unora mai nu le-au rupt coastele. Şi toţi s-au gândit: “Cum de am ajuns la o astfel de viaţă, că pentru un fleac suntem gata să ne schilodim unii pe alţii?”

Nu departe de acel oraş locuia o zână, şi orăşenii au hotărât să ceară de la ea un ajutor. S-au săturat să mai îndure cearta, înşelăciunea, jignirea şi insulta, iar de unii singuri nu se pot isprăvi. S-au unit şi au mers la zână.

Ea i-a ascultat şi a spus:

– Fiecare dintre voi îşi iubeşte familia, şi pe cei dragi. Deci, ca să nu vă mai  jigniţi reciproc, voi face în aşa fel încât dimineaţă, ieşind din casă, să uitaţi care persoană vă este rudă şi care nu. Iar venind seara acasă, din nou vă veţi aduce aminte.

Zâna a făcut o mişcare cu bagheta ei magică şi… Orăşenii se uitau unul la altul şi nu puteau înţelege care dintre ei sunt rude, şi care nu. Liniştiţi, au mers acasă, şi-au dat seama că nu se mai ceartă, iar acasă şi-au dat seama că ăsta era tată, sau aceea era nevasta sa.

Şi de atunci, în oraş a început o viaţă complet diferită. La început, stând acasă, orăşenii credeau că din nou vor putea să amăgească, să  jignească pe cineva şi să fie coţcari. Dar, de îndată ce ieşeau în stradă, uitau complet, cine şi cui îi este rudă sau prieten. Cizmarul a început să facă pantofi trainici, croitorul a început să coasă haine bune, brutarul – să coacă plăcintele, proprietarul livezii – să vândă mere coapte şi dulci. Cum altfel? Dacă, printre cumpărători vor fi tatăl tău, mama sau soţia ta? Nu e deloc plăcut.

Au trâns gunoiul de pe străzi, unii au curăţat copacii, alţii au plantat alţi pomi. Orăşelul a devenit foarte curat, frumos şi avea o ambianţa plăcută. Iar cel mai important era că oamenii erau prietenoşi şi aveau grijă unul de altul ca o familie şi pe copiii toţi îi iubeau că pe ai săi.

După ceva timp, în oraş a venit zână şi a întrebat orăşenii:

– Să vă dezleg magia sau să o las? Că, de altfel, iar veţi începe să vă certaţi?

Orăşenii i-au răspuns:

– Magia nu mai are nici o valoare. Am văzut cât de bine ne este fără ceartă, înşelăciune, şi ofensă, de aceea nu ne vom mai întoarce în trecut. Nu este nimic mai bun decât să trăieşti ca într-o familie mare şi prietenoasă, care te sprijină şi la necaz şi la bucurie.

Autor: Marina Fateeva

Imagini: Sedova Tatiana

Traducere:  Veronica Zacon

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts