Efectul Fluturaşului

0
32

Efectul Fluturaşului

Această istorie s-a întâmplat în trecutul îndepărtat, pe când animalele se înţelegeau perfect între ele. Trăiau în armonie cu peştii, păsările, plantele, chiar şi cu munţii şi oceanele, în deplină prietenie şi iubire.  Numai omul trăia, de unul singur, în afară acestui cerc armonios.

Într-o dimineaţă de vară, fluturaşul Pestrițel se întreba, încotro să zboare.

Mi-am adus aminte! În poieniţa din pădure cresc nişte flori foarte frumoase. Mi-au plăcut de prima dată, când le-am văzut; ar trebui să le fac o vizită, chiar acum.

Fericit, Pestrițel a zburat spre lunca îndrăgită. În drumul său salută copacii, greierașii şi buburuzele. În momentul în care a început să simtă mirosul îmbătător al florilor, în faţa lui, a apărut şi Omul. El trecea prin poieniţă şi privea puzderia de flori.

– Soţia mea a fost astăzi într-o dispoziţie tare rea, aşa că voi rupe aceste flori şi voi împleti din ele o coroniţă pentru ea.

Omul a rupt florile şi a fugit spre ţărmul oceanului, la coliba sa de bambus, pe care o construise de curând.

Pestrițel a rămas surprins şi tare necăjit, atunci când a văzut că Omul rupe florile. Asta l-a făcut să bată repede, repede din aripioare, exprimându-şi supărarea. Aceste fluturări din aripi s-au transformat în valuri de revoltă, care au stârnit vântul, aţipit printre ramuri.

Rafala de vânt a rupt ghindele de pe ramurile unui stejar bătrân.

Ghindele au căzut drept în capul unui Mistreţ. Mistreţul s-a enervat, cu atât mai mult, cu cât îl supărăa şi vederea. Înfuriat, o luă prin pădure, şi nu observă când ajunse la malul abrupt al unui râu. A căzut în râu, împroşcând o mare de stropi.

Râul s-a supărat pe Mistreţ, şi şi-a întors apele în direcţie opusă, intrând în grotele subterane.

Pământul de deasupra, lipsit de apă, s-a uscat îndată. S-a acoperit de crăpături, iar praful împreună cu nisipul s-a ridicat în aer şi a acoperit soarele.

Văzând aceasta, Oceanul a hotărât să stingă valul de furie al Scoarţei Pământului şi i-a trimis un val uriaş, numit Tsunami.

Animalele şi păsările comunicau între ele, avertizându-se unele pe altele, despre iminentul Tsunami. Broaştele, şerpii, vulpile, lupii, gândacii, ţânţarii şi-au lăsat casele lor şi au luat-o la sănătoasa. Toată lumea ştia despre acel val, care în câteva ore, se va revărsa pe uscat.

Toţi ştiau asta, în afară de Om. El, era singurul, care nu înţelegea ce se întâmplă. Atunci, un grup de delfini, s-a grăbit să-l ajute pe Om.

– Ia-ţi soţia şi copiii şi fugi cât mai repede de la malul oceanului, au spus delfinii. Din cauză că ai rupt florile, fluturaşul Pestrițel a ridicat un val de furie. Pentru a-l stinge, Oceanul a trimis un Tsunami.

Bărbatul şi familia lui abia au reuşit să se îndepărteze de ocean. Întorcându-şi privirea, au văzut cum Tsunami le matură coliba de pe plajă, ca pe o surcică.

– Ţi-am spus, că în peşteră ar fi fost mai bine, i-a reproşat femeia, bărbatului ei.

Valul de furie s-a stins şi râul a revenit în albia sa. Pământul s-a îmbibat cu apă, ploaia a spălat praful şi viaţa a revenit la normal.

De pe urmele Tsunami-ului nu a suferit nimeni, dar s-au înspăimântat cu toţii. Şi mai ales Omul.

– Ca să vezi, un fluture… Cine ar fi crezut, mormăi el.

Între timp, Pestrițel, a văzut pe capul femeii coroniţa făcută din florile pe care azi, el dorise să le viziteze. Florile erau foarte frumoase şi Pestrițel zbură direct la ele.

– Stai aşa, nu te mişcă şi nu clipi, a şoptit Omul, soţiei sale. Ţine-ţi respiraţia, ca să nu sperii fluturaşul.

Amândoi au încremenit pe loc şi au rămas aşa, până ce fluturaşul a zburat.

– Uh, am scăpat de dată aceasta, a spus Omul şi şi-au continuat drumul spre desişul pădurii, departe de apele Oceanului. El se gândea, cum să construiască o astfel de casă, pe care să nu o poată distruge un tsunami.

Între timp, Bufniţa cea bătrână, a trimis tuturor, cu ajutorul rândunicilor voiajoare, invitaţie în luncă, la adunarea grupului lor de Prietenie şi Iubire. Toţi s-au îndreptat spre luncă. Când a ajuns şi ultima broască ţestoasă întârziată, bufniţa a întrebat:

– Toată lumea a auzit despre acel val de furie ridicat de către Pestrițel?

– Desigur că am auzit, au răspuns laolaltă vieţuitoarele.

– Nu numai că am auzit, dar am şi văzut, a confirmat Omul.

– Adunându-ne forţele, l-am învins, şi nimeni nu a fost rănit, a continuat Bufniţa. Şi acum, gândiţi-vă ce s-ar putea întâmpla, dacă cineva mai puternic, decât fluturaşul, va ridica un val de furie. De exemplu, Omul. Uitaţi-vă, el a reuşit să folosească  focul. Dacă se mânie şi foloseşte focul, în valul său de ură? Noi nu vom putea face faţă.

Tare s-au mai îngrozit vieţuitoarele. Într-o clipă toate şi-au dat seama, că grupul lor de Prietenie şi Iubire poate fi distrus. Însuşi Omul, părea îngrijorat.

– Ce ne facem?, s-au întrebat cu toţii.

– De asta v-am şi chemat, a declarat Bufniţa cea bătrână. Trebuie să găsim o soluţie.

Dar nimănui nu-i venea nici o idee, şi din cauza aceasta, agitaţia creştea din ce în ce. Vieţuitoarele schimbau priviri între ele, în tăcere, să uitau chiorâş la Om şi treptat şi-au pierdut răbdarea. Se părea, că se ridică un nou val de furie.

Atunci, fluturaşul Pestrițel a început să zboare de la unul la altul. De pe Măgăruş, el a zburat pe Crocodil, de pe Crocodil – pe Şoricel, de pe Şoricel – pe Om. Şi pe oricine se aşeza, acela încremenea pe loc, nemişcat, şi mai că nu respira, într-atât erau de speriaţi, cu toţii.

Oricât ar fi de ciudat, dar Bufniţa cea bătrână, s-a bucurat uitându-se la Pestrițel.

– Aşa să fie, a spus ea. Începând de astăzi, dacă cineva dintre noi se va înfuria, vom folosi Efectul Fluture.

– Ce mai este şi asta? a întrebat Omul.

– Efectul Fluture – este atunci când fluturaşul se aşează pe voi, şi vouă vă este teamă să va mişcaţi, că nu cumva să-l supăraţi, iar el să înceapă să dea din aripioare, iscând un val de furie. În timp ce el este calm şi fericit, pretutindeni domneşte pacea şi fericirea. De fiecare dată, când fluturaşul se aşează pe capul,  sau pe umărul cuiva, acela va încremeni, şi îşi va ţine respiraţia. Iar fluturaşul va trebui să numere încetişor până la trei – unu, doi, trei – şi apoi, să zboare. Acest timp este suficient, ca să ne amintim de grupul nostru de Prietenie şi Iubire şi să stingem în noi valul de furie. Când suntem prieteni – suntem puternici. Când ne iubim unii pe alţii, nu ne este frică de niciun val.

Toţi au fost de acord cu Bufniţa înţeleaptă, iar Omul i-a construit o căsuţă într-un stejar înalt, în semn de recunoştinţă. Şi, deşi Bufniţa preferă aerul curat, ea era foarte mândră de noua sa locuinţă.

Şi până în zilele noastre, toate vieţuitoarele trăiesc în grupul de Prietenie şi Iubire. Şi ca Omul să nu uite despre asta, ei i-l trimit adeseori, pe fluturaşul Pestrițel.

Autor: Sh. Glizerina

Ilustrații – Anna Lihtikman

Traducere – Veronica Zacon

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts