Micul grăbit

0
77

Micul grăbit

Cum a învăţat un mic autobuz pe nume Speedy că ajutându-i pe alţii va deveni fericit şi puternic


Viaţa într-un oraş mare este mereu într-o continuă activitate. Trotuarele sunt animate de oameni iar un flux continuu de maşini străbate strazile. Taxiuri, autobuze, trenuri, alergă de dimineaţa devreme până seara târziu, ducând pasagerii către destinaţie. Se străduiesc din greu ca fiecare pasager să ajungă la timp.

Toate autobuzele erau pline cu oameni cu excepţia unui mic autobuz pe nume Speedy. Întotdeauna el mergea gol.  Speedy era un autobuz agitat şi egocentric. Dimineaţa, când oamenii se grăbeau la serviciu, el trecea cu nepăsare pe străzi. Împroşca apa din bălţi, sufla pălăriile pietonilor, huruia asurzitor în intersecţii şi niciodată nu se oprea să ia pasageri.

“Unde te duci?” strigau oamenii dupa el. “Ia-ne şi pe noi, suntem tare grăbiţi.”

“Nu am timp!” răspundea Speedy. “Am o problemă urgentă de care trebuie să ma ocup.”

Oricum, Speedy nu avea nimic important de făcut. El era pur şi simplu ocupat cu el însuşi,  aflat într-o continuă căutare, încercând să vadă tot ce îl înconjoară.

Autobuzele mari îi aruncau lui Speedy priviri mustrătoare, supărate, iar taxiurile încercau să îi găseasca ceva  util de făcut.

“Priveşte, în staţia de autobuz este un bătrân cu o geantă grea,”  îi atraseră ele atenţia. “De ce nu îl duci tu acasă?”

“Sunt prea ocupat,” răspunde Speedy. “Trebuie să ajung în parcul oraşului. Acolo este o sărbătoare şi în curând va începe un spectacol.”

Speedy  niciodată nu şi-a deschis uşile. Atât de încăpăţânat era.

Seara, a continuat cu răutăţile, accelerând de-a lungul şoselei, trecând de pe o bandă pe alta.

Şi când oraşul adormea, Speedy se întorcea la garajul lui.

“Ce ai  văzut azi?” îl întreba în fiecare seară maşina de splălat în timp ce îl curăţa cu periile ei dese.

“Am văzut copii ce se duceau în grup la film,” răspunse Speedy.

“I-ai dus tu?”

“ Sigur că nu! Lasă prea multă mizerie în urma lor!” spuse Speedy încruntându-se.

Într-o zi, în timpul orelor de vârf, nerăbdătorul Speedy a încercat să se strecoare prin traficul greu tăind drumul printr-o alee îngustă. Dintr-o dată, zări un om ce se grăbea spre el. Contrariat, Speedy a început să dea din faruri şi să claxoneze, dar bărbatul a rămas la locul lui, blocându-i drumul lui Speedy.

“Du-mă la spital!” îl rugă bărbatul. “Fiul meu e foarte bolnav. Aşteaptă-mă aici, vin imediat.”

Cum a dispărut bărbatul în clădire, Speedy s-a gândit că ar putea să plece. Nimeni nu era acolo să îl oprească. Dar ceva l-a forţat să stea. Curând, bărbatul s-a întors, ducând în braţe un băieţel şi pentru  prima dată Speedy şi-a deschis uşile pentru a lăsa pasagerii să intre.

 “Totul depinde de tine acum, micuţule autobuz!” spuse bărbatul. “Grăbeşte-te, dar te rog, nu răni pe nimeni!”

Dacă există un lucru la care Speedy să se priceapă, acesta este viteza.  Şi el ştia toate intrările şi ieşirile din oraş, aşa că a ales cel mai scurt drum către spital. În cel mai scurt timp, ei au ajuns la camera de urgenţă.

Bărbatul a fost uimit. “Mulţumesc, micuţule autobuz! Ne-ai fost de un real ajutor,” spuse în timp ce infirmierii aşezau băiatul pe o targă. În timp ce se îndepărta, băiatul îl zări pe Speedy şi îi adresă un zâmbet slab. Mult timp după ce au dispărut în spatele uşilor spitalului, Speedy rămase acolo, gândindu-se la ceea ce tocmai se întâmplase. El îşi simţi micuţul motoraş – inimă tresărind.  Soarele a apus, felinarele de pe străzi s-au aprins, dar Speedy a rămas să aştepte la intrarea spitalului.

În cele din urmă îl zări pe tatăl băiatului ieşind pe uşile spitalului.

“Hei, prietene!” îl strigă bărbatul pe  Speedy cu un zâmbet larg pe faţă.

Nimeni nu îi mai spusese înainte lui Speedy “prietene”. El se simţi foarte bine.

“Ai fost îngrijorat?” întrebă tatăl. “ Ei bine, nu mai ai motive să fii. Totul este bine acum. Tu ai ajuns la timp. Doctorii au grijă de fiul meu acum şi va veni acasă în două zile.”

Speedy claxonă tare de bucurie. L-a dus pe bărbat acasă, după care s-a retras la garaj, obosit dar fericit.

Devreme, în dimineaţa următoare, când părinţii băiatului au ieşit pe uşă pentru a merge la spital, l-au găsit pe Speedy aşteptându-i. El avea un  cadou pentru băiat pe bancheta din spate. Era o hartă a oraşului, nouă şi colorată, cu toate rutele, parcurile, muzeele, cinematografele, teatrele si toate celelalte atracţii.

Speedy şi-a petrecut toată ziua la spital. El nu a plecat nici măcar o secundă, pentru că se temea să nu îi piardă pe părinţii băiatului. În cele din urmă şi-au făcut apariţia făcându-i cu mâna din uşă.

“Fiul nostru te salută!“au strigat ei.

Faţa lui Speedy s-a luminat iar farurile lui au început să strălucească cu căldură.

Ei s-au înţeles să ia împreuna băiatul de la spital, a doua zi dimineţă la ora 9. Speedy s-a întors la garaj. Plin cu un nou sentiment cald, cu bucurie şi încântare, el s-a decis să înceapă o viaţă nouă.

Dimineaţa, Speedy stătea lângă uşile spitalului, anticipând şi tremurând , cu motoraşul lui inimă bătând mai tare ca oricând. Dintr-o dată, băiatul ţâşni pe uşă si alergă către el, ţipând voios. El îl trată pe Speedy ca pe un vechi prieten pe care nu îl mai văzuse de mulţi ani.

“Salut!” spuse băiatul. “Sunt aşa bucuros că eşti aici. Am aşa multe să îţi povestesc!”

Şi uite aşa a devenit Speedy prieten cu băiatul. Şi nu doar cu băiatul şi cu familia acestuia,  el a devenit prieten cu întreg oraşul,  pentru că a realizat cât ajutor poate oferi oamenilor şi ce mare bucurie îi aduce acest lucru.

Acum, dimineaţa devreme, Speedy e primul autobuz care iese pe străzi. El îi ia pe  primii pasageri care sunt în staţia de autobuz. Ajunge mereu la timp şi îi salută politicos pe toţi cei care îi trec pragul. Taxiurile îi fac jucăuş cu ochiul în timp ce trec pe lângă el, iar autobuzele mari pur şi simplu îl adoră,

“Nu ai muncit destul pe ziua de azi, prietene?” îl întreabă maşina care îl spală în fiecare seară.

“ Puterea nu te părăseşte niciodată  atunci când îi ajuti pe alţii!” răspunse Speedy cu un zâmbet fericit.

 

Autor: Oleg Itsekson

Desene: A. Wilentz

Traducere: Simona Riven

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts